miercuri, 3 noiembrie 2010

ECLEZIASTUL

CARTE.

CARTEA ECLEZIASTULUI

“Confesiunile” împăratului Solomon

1:1 verba Ecclesiastes filii David regis Hierusalem
1:2 vanitas vanitatum dixit Ecclesiastes vanitas vanitatum omnia vanitas
1:3 quid habet amplius homo de universo labore suo quod laborat sub sole
(Latina Vulgata)
Această carte biblică este deosebită !
Foarte potrivit a fost denumită de unii, “Confesiunile Împăratului Solomon” (asemenea “confesiunilor lui
Augustin”). Autorul ne mărturiseşte că este un om care şi-a închinat eforturile înţelegerii scopului existenţei
umane. Însă a făcut acest demers cedînd egoismului şi senzualităţii, astfel mărturiseşte că mai întîi a cules
roada lor în insatisfacţia şi disperarea profundă pe care le-a trăit. Apoi, la finalul tuturor căutărilor sale spune
că a “prins” în cele din urmă lecţia pe care Dumnezeu a vrut să i-o dea. Fără Dumnezeu filozofia omenească
rezultă inevitabil în această constatare: “deşertăciune a deşertăciunilor,… totul este deşertăciune”!
Rostul înţelepciunii Ecleziastului este de a-l feri pe om să-şi risipească această viaţă. Să nu rămînă din ea o
goană după o fericire şi o satisfacţie de care nu are niciodată parte! Viaţa are sublimitate şi poate căpăta sens.
Depinde de ce constată fiecare din interogaţiile şi demersurile care le face asupra existenţei sale..sau măcar,
dacă face aceste lucruri, adică se întreabă şi cercetează.
La concluzie, autorul ei evidenţiază că secretul unei vieţi care să aibă sens şi să cunoască împlinire constă
dintr-o tinereţe consacrată Domnului. După toate probabilităţile se pare că a ajuns la această concluzie,
(doar?) la bătrîneţe !
CINE ESTE CEL CE-A SCRIS-O?
Aceasta este o a treia carte scrisă de Împăratul Solomon după Proverbe şi după Cîntarea Cîntărilor.
Autobiografia lui dramatică din vremea cînd pare că s-a depărtat de Dumnezeu. Constatarea sa amară de
viaţă fără sens care îşi are explicaţia în relaţia distantă cu Dumnezeu. Atunci a aflat că toate eforturile omului
de a-şi găsi satisfacţie şi pace independent de Dumnezeu, rămân fără rezultat, şi nu numai. Conduc la
disperare ! Îl duc chiar pe culmile ei !
(Easton’s Bible Dictionary)
Indicii după care aflăm că Solomon este autorul cărţii:
 Solomon se identifică singur ca autor al cărţii.
Ecleziastul 1:1 Cuvintele Ecleziastului, fiul lui David, împãratul Ierusalimului.
 Se vede după înţelepciunea de care este caracterizat:
Ecl.1:16 Am zis în mine însumi: ,,Iatã cã am sporit ºi am întrecut în înþelepciune pe toþi cei ce au
stãpînit înaintea mea peste Ierusalim, ºi mintea mea a vãzut multã înþelepciune ºi ºtiinþã. (VEZI,
1REGI 3.12)
 Se pomenesc construcţii care aflăm că s-au executat doar în timpul vieţii lui (poate aţi auzit de grădinile
suspendate ale lui Solomon ?)
Ecl.2:4-6 Am fãcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sãdit vii; mi-am fãcut grãdini ºi livezi de
pomi, ºi am sãdit în ele tot felul de pomi roditori. Mi-am fãcut iazuri, ca sã ud dumbrava unde
cresc copacii. (vezi descrierile complexelor construcţii din 1Regi 7:1-12)
 Bogăţia de care se vorbeşte în Ecleziastul, ni-l indică pe Solomon ca autor al acestei cărţi:
1
Ecl.2:7-9 Am cumpãrat robi ºi roabe, ºi am avut copii de casã; am avut cirezi de boi ºi turme de
oi, mai mult de cît toþi cei ce fuseserã înainte de mine în Ierusalim. Mi-am strîns argint ºi aur, ºi
bogãþii ca de împãraþi ºi þãri. Mi-am adus cîntãreþi ºi cîntãreþe, ºi desfãtarea fiilor oamenilor: o
mulþime de femei. Am ajuns mare, mai mare de cît toþi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim.
(VEZI, 2CRONICI 9:13-28)
TITLUL- ce înseamnă “ecleziastul” ?
Numele cărţii înseamnă “predicatorul” sau “filozoful” (învăţătorul şi moralistul). În limba evreiască cuvântul
pentru “ecleziast”, “kohelet”, îl semnifică pe cel ce convoacă o adunare şi o prezidează. “Orator” ar fi o altă
traducere potrivită. Dar şi mai potrivită ar fi “vorbitorul”.
Această denumire de “ecleziastul” o datorăm traducerii Septuagintei care derivă din cuvântul “ekklesia”
(greacă) ce înseamnă “adunare”, ulterior “biserică”. De aceea şi foarte mulţi lingvişti biblici oferă traducerea
titlului cărţii sub forma, “cel ce vorbeşte în faţa adunării”, “cuvîntătorul”, “cel ce se adresează obştii”, “cel ce
învaţă”, sau “cel ce predică”.
Să ţinem minte atunci că Solomon nu-şi prezintă concluziile independent “adunare”... Adesea el a vorbit în
prezenţa slujitorilor sau a oaspeţilor săi. Solomon nu a fost un filozof singuratic care a ajuns să se amărască
singur cu reflecţiile sinistre asupra vieţii. El a urmărit atît înţelepţirea sa, dar şi a oricărui alt ascultător al său…
Ca şi om vorbeşte cu autoritatea celui ce nu a fost lipsit de mijloace pămînteşti în căutarea fericirii. Solomon a
dobîndit nu doar faima celui mai înţelept, dar şi a celui mai bogat om. Isus spune despre el toate acestea !
Într-adevăr, Dumnezeu i-a răspuns cererii sale,
1Regi 3:12 ... voi face după cuvîntul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n’a fost nimeni înaintea ta şi nu
se va scula nimeni niciodată ca tine. Mai mult, îţi voi da şi ce n’ai cerut: bogăţii şi slavă, aşa încît în tot timpul vieţii
tale nu va fi niciun împărat ca tine. Şi dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut David,
tatăl tău, îţi voi lungi zilele.
DATAREA ECLEZIASTULUI
Unii susţin că a fost scrisă în perioada postexilică, deci după robia evreilor în Babilon. Însă datorită expresiei
din 1:16 unde Solomon vorbeşte de mai mulţi înţelepţi care au stăpânit Ierusalimul înaintea lui, alţii au fost
înclinaţi să creadă că este scrisă doar cu câteva sute de ani înaintea de venirea lui Hristos.
Însă, ştim că doar Solomon a fost singurul fiu al lui David care a domnit peste Israel de pe un scaun de
domnie din Ierusalim, aşa cum a şi declarat în 1:1 şi 12 - Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David,
împãratul Ierusalimului…Eu, Eclesiastul, am fost împãrat peste Israel, în Ierusalim.
Ca prin urmare putem aprecia că Ecleziastul a fost scrisă pe la sfârşitul vieţii lui Solomon, în jurul anilor
945-935 (el a domnit între 971 – 931 în. de H.). Dacă este aşa, ştim că aceasta este perioada în care gloria cu
care Solomon şi-a inaugurat domnia începe să decadă şi că divizarea Israelului în două împărăţii, este
apropiată.
Tradiţiile evreieşti ne spun că Solomon a scris Cântarea Cântărilor în anii tinereţii sale, Proverbele, la o
vârstă medie, iar Ecleziastul, în anii bătrâneţii sale, o cartea ce exprimă regretul nesăbuinţei sale şi a
timpului pierdut în lumesc.
SCOPUL SCRIERII CĂRŢII
A determina care este scopul oricărei cărţi a Bibliei este un pas extrem de important pentru buna ei înţelegere.
Fapt cât se poate de adevărat în ce priveşte Ecleziastul. Unii spun că ar fi o carte greu de înţeles şi
interpretat… aşa să fie ? Nici vorbă ! Este una dintre cărţile biblice cele mai desluşite ca înţeles !
Solomon a primit mai multe personalităţi ale vremii sale venite în vizită datorită faimei înţelepciunii sale. Printre
acestea s-a numărat şi regina din Şeba, numită “împărăteasa de la miazăzi” (Mat.12:42; Luca 11:31).
Poate întrebările existenţiale ale oaspeţilor l-au îndemnat să scrie cartea...?!
2
Pentru a ajunge la înţelesul unei cărţi biblice este uneori bine să sărim exact la sfîrşitul ei. Aşa stau lucrurile
cu Ecleziastul! Interpretarea întregii cărţii trebuie făcută în lumina concluziilor ei de la sfîrşit. Altfel ne
confruntăm cu tot felul de contradicţii.
12:13 Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta
este datoria oricărui om.
A te teme de Dumnezeu nu înseamnă să fi cuprins de frică animalică. Nu implică spaimă, ci mai degrabă
respectul cuvenit şi ascultarea datorate Creatorului nostru.
Imediat după aceea, Ecleziastul oferă şi raţiunea pentru care să ne temem de El.
12:14 Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este
ascuns, fie bine, fie rău.
Atunci, viaţa nu poate fi trăită într-un abandon în plăcere, sau într-o nepăsare indiferentă fiindcă totul va fi
judecat de Dumnezeu. Ce-i rău, dar şi ce-i bun!
Cartea învaţă despre valoarea incalculabilă a vieţii, dar fără a oferi speranţa unei vieţi eterne ori a învierii.
Principala premiză a cărţii este că omul înfruntă moartea după o durată foarte mică a vieţii sale, iar viaţa lui
pare să nu fi valorat prea mult. Chiar nimic! Ca prin urmare, înseamnă prudenţă să te temi de Dumnezeu
şi să abordezi un curs chibzuit al vieţii.
Exact nesocotirea învăţăturilor ei populează iadul cu suflete !
Sîntem adesea speriaţi de cît de puţin avem de trăit. Mulţi dintre cei care au auzit citit sau auzit Ecleziastul
pentru prima dată îşi risipeau inconştient viaţa pînă atunci. Într-un fel Solomon ne mărturiseşte că şi-a risipit o
mare parte a vieţii sale şi că ajunsese prea bătrîn pentru a mai recupera ceva. Dar nu era prea tîrziu pentru
cei mai tineri. De aceea, concluzia cărţii se adresează celor tineri:
12:1 Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, pînă nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii,
cînd vei zice: ,,Nu găsesc nici o plăcere în ei“;
Se pare că unii dintre ascultătorii lui credeau că celor buni şi drepţi le merge întotdeauna bine. Dar asemenea
lui Iov şi Ecleziastul pare că spună că nu-i chiar aşa. Lămureşte mai întîi că înţelepciunea, bogăţia, educaţia şi
religia pretind să dea sens vieţii. El le-a încercat pe fiecare pe rînd, dar fără rezultat. Ba mai mult, a sfîrşit în
deznădejde şi cinism.
Cu toate acestea, Ecleziastul nu sfîrşeşte într-o notă de pesimism sumbru. Chiar vîrstnic fiind, autorul
arată dragoste de viaţă, chiar ne împărtăşeşte secretul care l-a aflat: se poate găsi sens vieţii !
Se poate cunoaşte o măsură bună a fericirii şi a satisfacţiei pe acest pămînt, dacă… omul trăieşte
prudent. Dacă îşi dă seama de responsabilitatea pe care o are cum trăieşte şi pentru ce.
Întîi a elaborat asupra plăcerilor vieţii pentru a tempera entuziasmul nerealist al tinerilor. Nu s-a temut să-l
chestioneze pe Dumnezeu. A refuzat răspunsurile simpliste, tradiţionale la dilemele grele ale vieţii. A iubit
frumuseţea diversă a naturii şi a cultivat aproape fiecare ocupaţie nobilă. Bun cunoscutor al vinului şi al
mîncărilor. Ştia să se îmbrace bine. Stăpîn pe arta construcţiilor şi chiar a războiului. Ecleziastul iubea viaţa !
Nice Large Pike and Good Rhine Wine - If our Lord is permitted to create nice large pike and good Rhine wine, presumably I may be allowed to eat
and drink. —Martin Luther, “Martin Luther—The Early Years,” Christian History, no. 34.
Dar dorea să aducă orice concluzie asupra existenţei la sublima întrebare “ce rost au toate acestea?”
Într-un fel, el prezintă lumea în culori atît de întunecate încît să “lumina lumii” să iasă puternic în
evidenţă.
Într-un fel, Solomon a pregătit filozofic lumea pentru a vedea raţiunea credinţei. A pregătit-o să vadă
necesitatea încrederii în Isus prin a dezvălui zădărnicia vieţii fără Dumnezeu.
3
Iar dacă realizăm că aceste plăceri ale vieţii şi ocupaţii ale omului nu sînt totul în viaţă, nici nu dau sensul ei,
atunci Ecleziastul ne asigură că acestea pot aduce o contribuţie la înfrumuseţarea existenţei. Plăcerea,
înţelepciunea, prietenia, acţiunea la momentul potrivit şi credinţa pot fi tovarăşii de drum ai vieţii omului. Dar,
acestea ajută numai dacă teama de Dumnezeu caracterizează această viaţă.
În acelaşi timp, Ecleziastul demonstrează suveranitatea lui Dumnezeu asupra tărîmului creaţiei. Nici o
strădanie omenească nu-l poate înţelege pe Dumnezeu şi nu-i poate pătrunde complet căile. Doar El cunoaşte
secretele ordinii create.
Solomon privea viaţa şi lumea aşa cum era înaintea întrupării Cuvîntului. Atunci nici noi nu greşim dacă
percepem viaţa dinaintea credinţei noastre personale în Hristos, ca fiind deşartă, lipsită de sens real.
Autorul cărţii tratează problema existenţei foarte asemenea lumii contemporane dominate de o concepţie
despre lume şi viaţă materialist-atee. Marea majoritate nu vede nevoia unei relaţii personale cu El. Solomon
descrie inutilitatea unei existenţe în care Dumnezeu este ignorat, dar care se vrea împlinită şi utilă. Ce ridicol !
Tot ceea ce lumea propune spre fericirea omului rezultă în disperarea omului ! Cultivate cu asiduitate fie mitul
prosperităţii, al bunăstării sau al plăcerii… îl aruncă pe om într-o deznădejde cumplită !
VIAŢA ÎN ROZ ?!
Cartea prezintă nişte concluzii surprinzătoare pentru cine priveşte viaţa “în roz”. M-am întrebat cine mai
poate privi azi viaţa în “roz” ? Îmi dau seama că tinerii ! Pentru ei îndeosebi Solomon deconspiră acel mit al
vieţii în roz ! Le dezvăluie că deşi pare “roz” pe dinafară, vor afla că este foarte întunecată ! De ce ?
Fără Dumnezeu, filozofia omenească chiar ajunsă în culmea ei nu poate decât să conducă la deznădăjduitele
concluzii ale acestei cărţi care au făcut-o celebră în atît de multe cercuri:
Ec 1:2 O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.
Ec 1:14 Am văzut tot ce se face supt soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vînt!
De fapt exact aceste afirmaţii par , repet, par să contrazică restul Scripturii. Din cauza lor, mulţi au obiectat
vizavi de prezenţa ei în canonul biblic…”constatările ei par prea sumbre” au spus…dar se grăbesc!
Devine aproape descurajator dacă amintim aici că celebri ateişti au citat-o şi a devenit chiar favorita
unora (se pare, Voltaire). Dar fiindcă omul a încercat să fie fericit fără Dumnezeu, această carte vine să
demonstreze elocvent absurditatea acestei tentative. Solomon, cel mai înţelept om, a explorat fiecare
plăcere a vieţii, i-a trăit fiecare moment ai, iar concluzia lui a fost, “totul este deşertăciune”!
“ANIHILAŢIONISM” ÎN ECLEZIASTUL ?
Merită observat că din această carte se extrag unele versete care sînt greşit utilizate de mişcări religioase aberante
pentru a promova doctrine false privitoare la sufletul omului !
· anihilaţionismu l: Martorii lui Iehova (după moartea în trup sufletul încetează să mai existe - este anihilat), şi mai nou
susţinut de către unii dintre cei mai celebri reprezentanţi ai evanghelicilor (vezi, John Stott) care au trădat moştenirea
istorică a Creştinismului !
· inconştienţa după moarte sau, “somnul sufletului” : Adventismul de Ziua a şaptea (de la moarte şi pînă la înviere sufletul
este adormit şi nu trăieşte nici o experienţă, fie a cerului sau a iadului).
· purgatoriu l: Romano-Catolicismul (de la moartea în trup şi pînă la înviere sufletele sînt încă purificate).
· nirvana : Hinduismul (fericirea rezultată din faptul că nu se mai simte nici durerea nici plăcerea).
· deificarea : Mormonismul (mormonul vrednic atinge după moarte starea de dumnezeu).
Aproape toate aceste grupări citează pasaje ca,
Ecl.3:19-21 Cãci soarta omului ºi a dobitocului este aceeaºi; aceeaºi soartã au amîndoi; cum
moare unul, aºa moare ºi celalt, toþi au aceeaº suflare, ºi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc;
cãci totul este deºertãciune. Toate merg la un loc; toate au fost fãcute din þãrînã, ºi toate se
întorc în þãrînã. Cine ºtie dacã suflarea omului se suie în sus, ºi dacã suflarea dobitocului se
pogoarã în jos în pãmînt?
4
Greşeala lor de interpretarea constă în ignorarea scopului Ecleziastului cît şi în ignorarea restului
Bibliei. În lipsa de contextualizare a textelor pe care le extrag pentru a-şi susţine pretenţiile doctrinare ! Dacă
s-ar lua în considerare că ecleziastul vorbeşte dintr-o perspectivă strict pământească, poate nu s-ar săvârşi
acele mari orori doctrinare care periclitează destinul etern al omului.
Dimpotrivă, dată fiind deşertăciunea vieţii “supt soare”, ce ghinion că avem un suflet veşnic ! Aceasta
este mai degrabă constatarea la care ne-ar conduce !
De fapt, ideea generală a Ecleziastului este că omul are un suflet care din nefericire şi-l chinuie în
această viaţă dacă trăieşte fără Dumnezeu.
Şi mai spune că pentru sufletul omului această viaţă se dovedeşte deşartă dacă este trăită doar
pentru plăcerile sau ocupaţiile din această lume !
Prin Iov Dumnezeu a arătat că chiar şi un om neprihănit este un păcătos în ochii lui, iar
prin Ecleziastul lui Solomon, ne demonstrează că chiar şi cel mai înţelept om este un nebun
înaintea Lui !
Ce deosebire între experienţa de viaţă a omului de sub soare şi a celui “din Hristos” ! Omul
privit strict din perspectiva existenţei sale naturale este condamnat la disperare. Dar dacă
este privit din perspectiva existenţei lui Dumnezeu, poate cunoaşte sens şi împlinire.
EXPRESII CHEIE, reprezentative pentru învăţătura cărţii
Toate concluziile ecleziastului cu privire la lume şi viaţă par să atîrne de acest cuvânt – “deşertăciune”. Ce
poate să însemne ? Este un cuvânt ce apare de zeci de ori. După unii, de vreo 37 de ori. Eu am numărat cu
ajutorul lui “Online Bible”, vreo 25 de apariţii. Alţii, în schimb au ales ca şi cuvânt cheie expresia “sub soare”
pe care unii au numărat-o ca apărând de vreo 29 de ori. Eu am găsit-o în româneşte de 27 de ori. Amândouă
aceste cuvinte sunt într-adevăr grăitoare pentru ce se vrea să ni se comunice prin această carte !
Alte sensuri ale ei: “totul este inutil”, “zadarnic”, “nimic nu are rost”.
“Suflare”, “abur” sau “răsuflare” sunt traducerile literare (ad literam) ale cuvântului evreiesc tradus
“deşertăciune”. Acesta este “hebel”. Acesta apare extrem de frecvent în Vechiul Testament, de cele mai multe
ori având sensuri metaforice.
Astfel, vorbind de idoli Isaia spune că un vânt îi va distruge şi o suflare îi va arunca în aer. Cuvântul este
“hebel”:
Isaia 57:13 ªi atunci sã strigi, ºi sã te izbãveascã mulþimea idolilor tãi! Cãci îi va lua VÎNTUL pe
toþi, o SUFLARE îi va ridica. Dar celce se încrede în Mine va moºteni þara, ºi va stãpîni muntele
Meu cel sfînt.``
Apoi, în Noul Testament, Iacov îl foloseşte pentru a spune că viaţa noastră este foarte fragilă deoarece se
compară cu un abur. Adică, cu “hebel”.
Iacov 4:14 ªi nu ºtiþi ce va aduce ziua de mîne! Cãci ce este viaþa voastrã? Nu sînteþi decît un
ABUR, care se aratã puþintel, ºi apoi piere.
Cea de-a doua persoană ce s-a născut pe lume, adică Abel, are un nume care în evreieşte se pronunţă la fel
ca “hebel” – “abur”. Poate fi o coincidenţă, dar dacă într-adevăr numele său semnifică “vapor”, sau “suflare”,
poate să fie o referire la viaţa lui extrem de scurtă curmată prin crimă.
”Deşertăciune” are O SEMNIFICAŢIE EXCEPŢIONALĂ PENTRU ZILELE NOASTRE ! Cunoaşteţi expresia
neaoşă românească “nu mă aburi” ? Când ceva nu este realist, e basm, fantasmagorie, şi nu are valoare şi
îţi este oferit drept credibil, adevărat şi folositor, spui, “nu mă aburi” ! Ei bine, viaţa trăită fără Dumnezeu este
o glumă proastă !
5
La fel cum Legea era menită să-i conducă la Hristos pe cei ce erau sub ea, tot aşa această
carte a fost scrisă pentru a-i conduce la El pe toţi cei ce sunt “sub soare” (de pe faţa
pământului) ! Când legea lui Moise este necunoscută unora, când pentru alţii Evanghelia nu
are sens, a le arăta deşertăciunea vieţii fără o relaţie cu Dumnezeu poate fi o metodă foarte
eficientă de a le trezi interesul faţă de credinţă !
ECLEZIASTUL - O RAMPĂ DE LANSARE PENTRU EVANGHELIE !
Am văzut cum de multe ori s-a predicat oamenilor deşertăciunea prezentă sub soare pentru a le atrage atenţia
asupra insatisfacţiei unei vieţi fără Dumnezeu şi pentru a le arăta că au nevoie să vină la Hristos ! După
părerea mea, Ecleziastul reprezintă o excelentă metodă filozofică de abordare a evanghelizării !
“Marea dezamăgire şi frustrare”
Ecleziastul ne mărturiseşte că este foarte dezamăgit şi frustrat de lume şi viaţă. Şi nici nu ar putea fi altfel
dacă l-a neglijat pe Creatorul său în anii săi de pe urmă. Argumentul său este mai eficient decât toate
încercările de abordare a oamenilor prin alte raţionamente! Toţi trăiesc, mai mult sau mai puţin, şi resimt
personal insatisfacţia unei vieţi fără Dumnezeu. Cît de sincer o mărturisesc, asta-i altă problemă!
În cartea sa, Solomon a descris încercarea disperată a omului din toate timpurile de a da sens vieţii sale
şi de a-şi găsi fericirea şi împlinirea în viaţă. Dar, ne-a demonstrat că fără Dumnezeu, viaţa de fapt nu are
sens, iar omul nu poate găsi fericire şi împlinire !
Cereţi-le să vă spună dacă cu toată sinceritatea, dar toată, vă pot mărturisi că sunt fericiţi,
împăcaţi cu sine şi liniştiţi în sufletele lor ?
Unde-i fericirea ?
Nu-i de găsit în necredinţă. Voltaire s-a declarat un necredincios convins dar a ajuns într-o zi să scrie că, “mi-aş fi dorit să
nu mă fi născut niciodată”.
Nu-i de găsit în plăcere. Lordul Byron a fost cunoscut pentru că a trăit o viaţă de plăcere. Şi el a scris mai târziu în viaţa
lui, “viermele, cancerul şi necazul, sunt doar ale mele”.
Nu-i de găsit în bani. Cunoscutului milionar american Jay Gould nu i-au lipsit. Pe moarte a spus: “Cred că sunt cel mai
nenorocit om de pe pământ”.
Nu-i de găsit în faimă şi celebritate. Lordul Beaconsfield nu şi-a refuzat nimic de la viaţă. El a scris: “Tinereţea este o
greşeală. Maturitatea o luptă şi bătrâneţea un regret”.
Nu-i de găsit în gloria militară. Alexandru cel Mare a cucerit lumea cunoscută a vremii sale. La un moment dat a început
să plângă de disperare strigând, “nu mai am ce să cuceresc!”.
Unde se poate găsi fericirea adevărată ? Doar într-o relaţie cu Creatorul tău şi în nimic altceva ! Aceea este o fericirea pe
care nimeni nu ţi-o poate lua şi care nu depinde de nici o circumstanţă în viaţă.
“Drumul spre fericire are întotdeauna afişat indicatorul “drum în construcţie”, dacă
Dumnezeu este ignorat în viaţă.”
Metoda filozofică de învîrtire în jurul cozii…
Un cîine mare îl urmărea pe unul mai mic care se învîrtea în jurul cozii în tentativa evidentă de a o prinde.
L-a întrebat:
- “de ce te învîrzi aşa în jurul cozii tale?”
- “urmez filozofia şi am aflat secrete ale lumii pe care nici un cîine dinaintea mea nu le-a cunoscut. Astfel am
descoperit că ce-i aduce fericire unui cîine este coada lui. Ca prin urmare, încerc să mi-o prind iar cînd
reuşesc, voi ştii că am găsit fericirea!”
Cîinele mai bătrîn i-a răspuns atunci:
- “Fiule, în tinereţe şi eu am acordat atenţie problemelor lumii şi mi-am format nişte opinii. Şi eu mi-am dat
seama că ar fi bine cîinele să-şi găsească fericirea şi că aceasta stă în prinderea propriei cozi. Dar am mai
observat că atunci cînd mă învîrt în jurul ei, ea continuă să-mi scape, în timp ce atunci cînd îmi văd de
drum, coada mă urmează!”
Cît de adevărat şi la om ! Fericirea şi satisfacţia te urmează dacă-l urmezi pe Isus, şi nu te învîrţi filozofic în
jurul cozii !
C. L. James
6
(încă câteva) ÎNVĂŢĂMINTE DIN CARTEA ECLEZIASTULUI
Din Ecleziastul aflăm că viaţa nu poate fi satisfăcătoare fără Hristos, chiar dacă TOATĂ lumea ar fi a
noastră !
Solomon a avut într-adevăr, toată lumea la picioarele lui. Isus a spus-o ! A beneficiat de nişte circumstanţe
neobişnuite în care având toată capacitatea financiară de a atinge fericirea, toată dotarea intelectuală şi
oportunitatea politică de a obţine totul, şi nu a sfârşit decât să recunoască că toate sunt o goană după vânt şi
o deşertăciune. În ce priveşte fericirea sufletului său, toate realizările sale au fost insatisfăcătoare. În ce
priveşte dorinţa lui lăuntrică de fericire, nici una din plăcerile sale nu i-au adus-o. Solomon se adresează
îndeosebi celor ce se află acum în această cursă nebunească după fericire şi realizare, dar care sunt departe
de a beneficia de bogăţia, înţelepciunea sau poziţia lui Solomon care cu autoritate declară că tot ceea ce ei
urmăresc la un nivel net inferior lui, este deşertăciune, dacă nu-l cunoşti pe Dumnezeu !
Autoritatea lui Solomon în a ne arăta acest lucru este desăvârşită, nici un alt om cunoscând gloria şi
puterea pe care el a avut, şi neexistând nimeni care să poate spune că a trăit huzurul şi plăcerile pe care le-a
cunoscut el.
Mt 12:42 Împărăteasa dela Miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osîndi, pentru că ea a
venit dela marginile pămîntului, ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decît Solomon.
Inima noastră este prea mare pentru o lume aşa de mică şi zgârcită ! Ea ne oferă prea
puţin, deşi noi îi dăm atât de mult. Dar dacă îi întoarcem spatele şi privim la dragostea
lui Hristos, pur şi simplu inima noastră nu este capabilă să o adâncească sau să o
cuprindă ! De data aceasta, inima noastră este prea mică pentru ea !
1Ioan 2:15 Nu iubiþi lumea, nici lucrurile din lume. Dacã iubeºte cineva lumea, dragostea Tatãlui nu
este în El.
 Dacă vrei să-ţi iubeşti sufletul, va trebui să urăşti lumea. Ecleziastul face tocmai asta !
Nu-l putem acuza pe ecleziast că nu a arătat dispreţ faţă de lume !
VIDUL - UN “GOL ÎN INIMA”
El de fapt, ne spune că omul are un gol în inima lui pe care nici bogăţiile, nici plăcerile, nici realizările, nu-l pot
umple, ci doar Dumnezeu poate !
“INVESTIGAŢIA” PORNITĂ DE ECLEZIAST - Solomon a fost pus să devină “exploratorul” filozofic
al existenţei umane…
INIŢIEREA EXPERIMENTULUI - “Filozoful” porneşte în căutarea satisfacţiei şi fericirii în viaţă. Astfel
efectueză cercetări în următoarele domenii:
- în ştiinţă, 1:4-11
- în înţelepciune şi filozofie, 1:12-18
- în plăcere, 2:1-11
- în materialism (şi în a trăi “clipa”), 2:12-26
- în fatalism, 3:1-15
- în egoism, 3:16-4:16
- în religie, 5:1-8
- în bogăţie, 5:9-6:12 – “banii aduc, sau n-aduc fericirea ?!” părerile-s cam împărţite !
Money Defined
A London newspaper offered a prize for the best definition of money. It was awarded to a young man whose definition was, “Money is
an article which may be used as a universal passport to everywhere except heaven and as a universal provider of everything except
happiness.”
- în moralitate, 7:1-12:12
7
ENUNŢUL PROBLEMEI - “Totul este deşertăciune” – 1:1-3. Ignorându-l pe Dumnezeu, filozoful încearcă de
unul singur să găsească un sens al vieţii şi nu ajunge decât la această constatare.
 Într-adevăr, ecleziastul spune că totul este “deşertăciune”, dar observaţi că nu ia în deşert Numele
Domnului !
REZULTATUL EXPERIMENTULUI
Rezultatul experimentului confirmă presupunerea că dacă este trăită fără Dumnezeu, viaţa este un eşec.
Este o glumă proastă ! Acestea sunt concluziile “filozofului” nostru. “Tot ce este supt soare… este
deşertăciune !”
Învăţămintele pe care această carte ni le transmite sunt categorice şi nu au cum să fie înţelese greşit. Dacă
toată investigarea asupra vieţii făcute de “ecleziast” s-ar fi concluzionat cu această formulă, atunci ecleziastul
nu ne-ar fi făcut nici o descoperire. După părerea multora, viaţa nu este neapărat o plăcere.
Privită dintr-o PERSPECTIVĂ ATEE, viaţa nu poate conduce decât la fatalism, scepticism, pesimism şi
stoicism, sau alte …”isme” ! Dacă totuşi se ia în considerare existenţa lui Dumnezeu, nu pentru că avem
nevoie să-l creăm pentru ca să dăm sens vieţii, ci pentru că evidenta inutilitate a vieţii fără El ne obligă să-l
recunoaştem, viaţa capătă sens. Însă pentru a-l descoperi, trebuie să facem ce ne îndeamnă ecleziastul:
Din cauză că s-au poticnit de mult prea evidenta absurditate a vieţii despărţite de Dumnezeu, unii au negat
că această carte ar fi inspirată şi că şi-ar găsi locul alături de celelalte cărţi canonice care alcătuiesc Biblia.
Ecleziastul 2:17 spune într-adevăr că “urăşte viaţa”, dar tot el spune că “un cîine viu face mai mult decât un
leu mort” ! afirmaţie care poate fi numită orice, numai fatalistă, nu ! Dimpotrivă, este o apreciere a şansei
date în această viaţă de care în cele din urmă ne îndeamnă să ne folosim (să profităm) !
Ecleziastul 9:4 …Oricine trãieºte, tot mai trage nãdejde; cãci un cîne viu face mai mult decît un
leu mort.
Things Don’t Mean Happiness
Fortune magazine quotes a comment made by billionaire H. Ross Perot: “Guys, just remember, if you get real lucky, if you
make a lot of money, if you go out and buy a lot of stuff—it’s gonna break. You got your biggest, fanciest mansion in the
world. It has air conditioning. It’s got a pool. Just think of all the pumps that are going to go out. Or go to a yacht basin
any place in the world. Nobody is smiling, and I’ll tell you why. Something broke that morning. The generator’s out; the
microwave oven doesn’t work …. Things just don’t mean happiness.”
—Jim Long, Wheaton, Illinois. Leadership, Vol. 11, no. 2.
Ingredientele esenţialele ale fericirii: ceva de făcut, ceva de iubit şi ceva de sperat.
—Allan K. Chalmers, Christian Reader, Vol. 33, no. 4.
Cunoaşterea lui Dumnezeu fără recunoaşterea nevredniciei noastre duce la mîndrie. Recunoaşterea
nevredniciei noastre fără cunoaşterea Lui duce la disperare. Cunoaşterea lui Hristos reprezintă calea de
mijloc fiindcă în El îl recunoaştem pe Dumnezeu cît şi umanitatea noastră.
Blaise Pascal în Pensees
The Powers of Art
Art cannot make a man want to become good, but it can prevent him from imagining that he already is; it cannot give him
faith in God, but it can show him his despair.
—W.H. Auden. Leadership, Vol. 15, no. 2.
Life Today Is Overrated
I think we have lost the old knowledge that happiness is overrated—that, in a way, life is overrated. We have lost somehow
a sense of mystery—about us, our purpose, our meaning, our role. Our ancestors believed in two worlds, and understood
this to be the solitary, poor, nasty, brutish and short one. We are the first generation of man that actually expected to find
happiness here on earth, and our search for it has caused such unhappiness. The reason: if you do not believe in another,
higher world, if you believe only in the flat material world around you, if you believe that this is your only chance at
happiness—if that is what you believe, then you are more than disappointed when the world does not give you a good
measure of its riches, you are in despair.
—Peggy Noonan in Life, Liberty and the Pursuit of Happiness. Christianity Today, Vol. 38, no. 11.
8
How Rich We Are
Dear Lord, I have been re-reading the record of the Rich Young Ruler and his obviously wrong choice. But it has set me
thinking. No matter how much wealth he had, he could not ride in a car, have any surgery, turn on a light, buy penicillin,
hear a pipe organ, watch TV, wash dishes in running water, type a letter, mow a lawn, fly in an airplane, sleep on an
innerspring mattress, or talk on the phone. If he was rich, then what am I?
—William Boice, Phoenix, Arizona in The Christian Standard. Leadership, Vol. 4, no. 4.
Do Not Leave Wealth to Your Children
From a homily on Romans: If you wish to leave much wealth to your children, leave them in God’s care. For he who
without your having done anything, gave you a soul, and formed you a body, and granted you the gift of life, when he sees
you displaying such munificence, and distributing your goods, must surely open to them all kinds of riches. Do not leave
them riches, but virtue and skill. For if they have the confidence of riches, they will not mind anything besides, for they
shall have the means of screening the wickedness of their ways in their abundant riches.
—John Crysostom, “Money in Christian History,” Christian History, no. 14.
Principalul sentiment care-l stăpîneşte pe omul modern care se bucură de toate avantajele
bunăstării, educaţiei şi tehnologiei, este dezamăgirea.
“Este destul de greu să aflăm ce aduce fericirea…atît sărăcia cît şi bogăţia n-au reuşit pînă acum.”
—Ken Hubbard, Abe Martin’s Broadcast, Christianity Today, “Reflections,” Vol. 44, no. 7.
Un alt mesaj pe care ni-l transmite Ecleziastul este că,
ORICE OMUL ÎNTREPRINDE ÎN VIAŢĂ FĂRĂ DUMNEZEU, NU ESTE SIGUR CĂ REUŞEŞTE…
De fapt, nici pentru creştin (omul cu Dumnezeu) lucrul acesta nu este garantat. Unul poate să-şi crească copiii
foarte bine şi totuşi să se răzvrătească foarte cumplit pentru că natura omenească este imprevizibilă. Efortul
depus de acest părinte să fie inutil. Un altul nu şi-a dat tot interesul să-şi crească copiii pe căile Domnului şi
totuşi copiii acestuia să aleagă de bunăvoie să-l urmeze pe Isus Hristos. Cu alte cuvinte, fără Dumnezeu,
orice lucru făcut de om, fie că-i făcut bine, fie că-i făcut rău, este sortit eşecului. Dar în Hristos se găseşte
harul lui Dumnezeu, aşa că dacă un om îşi creşte copiii bine şi aceştia îl urmează ca adulţi pe Isus, iar un altul
nu îşi creşte foarte bine copiii, dacă totuşi aceştia aleg ca adulţi să-l urmeze şi ei pe Isus, totul se datorează
harului lui Dumnezeu. Efortul uman în afara lui Dumnezeu este zadarnic !
În această lume nu avem promisiunea certă a culegerii roadelor trudei şi muncii noastre ! Dacă se întâmplă
să beneficiem de pe urma ei, este un mare har pe care Dumnezeu ni l-a acordat !
O concluzie tacită la care ne conduce ecleziastul este că viaţa înseamnă mai mult decât atâ t: Isus Hristos!
Luca 12 – “Viaþa este mai mult de cît hrana, ºi trupul mai mult de cît
îmbrãcãmintea”
Ecleziastul reprezintă un monument al căinţei lui Solomon şi al rededicării sale faţă de
Dumnezeu, un ghid de evitare al goanei după fericire şi împlinire în pofida existenţei în noi a
“gîndului veşniciei”. Goană care să sfîrşească în aceeaşi dilemă cu care el s-a confruntat. Căutînd
sensul vieţii, Solomon conchide, teme-te de Dumnezeu. A-l căuta altundeva, în bani, faimă, sau
plăcerea vieţii, ne va lăsa profund insatisfăcuţi deoarece sufletele noastre tînjesc după ceva durabil.
Frustrarea noastră se naşte din ahtierea sufletului după Cel al cărui chip i-a fost imprimat la creare şi
care a pus chiar eternitatea în el. (3:11)
Doar relaţia cu Cel care ne-a creat şi care a dispus aducerea noastră în această lume, într-adevăr
satisface sufletul uman. Restul e furaj !
Şi chiar atunci cînd nedreptăţile şi necazurile acestei vieţii lovesc din plin, sensul direcţiei vieţii care
se teme de Dumnezeu şi care este conştientă de socoteala care o va, se poate păstra. Orice altceva
este goană-n vînt !
9
Să facem un rezumat sumar (foarte sumar) al cărţii!
Solomon ne prezintă constatările foarte obiective şi precise ale vieţii fără Dumnezeu. Într-adevăr el a făcut din
existenţa umană obiectul studiului său atent şi stăruitor!
Apoi, oferă o filozofie fructificată în teologie, lucru rar. Rar fiindcă îndeosebi filozofia se arată zadarnică prin
aceea că nu vrea să tragă concluziile care se impun.
După ce în primul capitol îşi anunţă intenţia de a studia existenţa umană pentru a-i afla rostul,
13 Mi-am pus inima să cercetez şi să adîncesc cu înţelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de
trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
…în 2:3 declară că s-a hotărît să fie “plezirist” (epicurean) în felul în care va trăi:
3 Am hotărît în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cîrmui cu înţelepciune, şi să stărui astfel
în nebunie, pînă voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor supt ceruri, în tot timpul vieţii lor.
Dar va afla repede că pînă şi căutarea înţelepciunii rezultă în inutilitate, este caracterizată de zădărnicie, …
dacă se face independent de Dumnezeu:
14 înţeleptul îşi are ochii în cap, iar nebunul umblă în întunerec. Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaş
soartă.
15 Şi am zis în inima mea: ,,Dacă şi eu voi avea aceeaş soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?“ Şi am zis
în inima mea: ,,Şi aceasta este o deşertăciune.“
16 Căci pomenirea înţeleptului nu este mai vecinică de cît a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Şi apoi şi
înţeleptul moare, şi nebunul!
2:17 – am urît viaţa !
Atunci am urît viaţa căci nu mi-a plăcut ce se face supt soare: totul este deşertăciune şi goană după vînt.
2:18 – am urît munca !
Mi-am urît pînă şi toată munca pe care am făcut-o supt soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se
bucure de ea.
2:20 – am atins culmea disperării !
20 Am ajuns pînă acolo că m’a apucat o mare desnădejde de toată munca pe care am făcut-o supt soare.
Căutarea şi cultivarea acestor ocupaţii separat de Dumnezeu ne condamnă la disperare. Ne aruncă în
mlaştina deznădejdii ! Nu puţini filozofi au ajuns exact la aceeaşi concluzie. Poate aţi auzit de Emil Cioran ? El
a scris o carte intitulată “Pe culmile disperării”. Mulţi s-au sinucis citind-o.
Dar Solomon nu s-a oprit aici în deşertăciunea filozofiei nefructificate, ci ne conduce la una dintre concluziile
sale din carte care nu putem decît să recunoaştem că este inspirată divin. Aceasta este o filozofie care şi-a
atins ţelul filozofării, reprezintă o constatare fructificată, concretizată în aplicaţie practică, de viaţă:
2:24 Nu este altă fericire pentru om decît să mănînce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala
lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mîna lui Dumnezeu.
25 Cine, în adevăr, poate să mănînce şi să se bucure fără El?
Deci, fericirea vieţii din această lume “vine din mîna lui Dumnezeu”. Nu separat de Acesta!
Satisfacţia vieţii trăite la nivel uman nu se poate cunoaşte “fără El”.
Corect ? Cît se poate de corect ! Mai încercaţi doar să demonstraţi opusul şi vă voi arăta cei mai disperaţi
oameni în viaţă !
“VREMEA POTRIVITĂ”
În cap. 3 Solomon recunoaşte existenţa unei “vremi potrivite” pentru orice lucru din această viaţă.
Este impresionantă lista întocmită de el a ocupaţiilor şi activităţilor omeneşti care cunosc acea “potrivire” în
timp, care-şi găsesc rostul la un moment dat.
10
Să ne oprim asupra concluziei din cap. 3, vers. 12 şi 13 unde se exprimă faptul că s-ar cuveni ca omul să se
bucure de un trai bun în această lume, dar să notăm că se precizează că acest lucru nu este un “drept” cum
greşit este învăţăt omul modern, ci un “dar”, un “favor” de sus. Divin. Mai precis, “un dar de la Dumnezeu”.
12 Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decît să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor;
13 dar şi faptul că un om mănîncă şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregei lui munci, este un dar dela Dumnezeu.
Istoria se repetă, fără ca omul să înveţe ceva din ea ?
14 Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci, şi la ceeace face El nu mai este nimic de adăugat şi
nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.
15 Ce este, a mai fost, şi ce va fi, a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăş înapoi ce a trecut.
Să ne oprim şi asupra concluziei din cap.3, vers. 16. Solomon remarca injustiţia din lume.
16 Am mai văzut supt soare că în locul rînduit pentru judecată domneşte nelegiuirea, şi că în locul rînduit pentru dreptate
este răutate.
Dar, spre deosebire de toţi blazaţii veacului, Solomon vine cu remarca inspirată:
17 Atunci am zis în inima mea: ,,Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice
lucru şi pentru orice faptă.“
Mai recunoaşte existenţa competiţieI în fiecare domeniu, dar şi ce se află la baza ei: invidia omenească !
4:4 Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Şi aceasta
este o deşertăciune şi goană după vînt.
4:13-16; o notă autocritică şi autobiografică ?
Cap. 5
Ves.1 – sfat pentru o înfăţişare şi exprimare precaută în casa şi-n prezenţa lui Dumnezeu.
Păzeşte-ţi piciorul, cînd intri în Casa lui Dumnezeu, şi apropie-te mai bine să asculţi, decît să aduci jertfa nebunilor;
căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta.
“Jertfa nebunilor” !! Cîţi o aduc ! Şi nu ştiu că fac rău cu aceasta.
Poate merită să dezvolt un pic conceptul acesta introdus aici de Solomon: “jertfa nebunilor” !
Solomon are grijă să ofere avertismente privind conduita închinătorului înainte, în timpul şi ulterior închinării
publice. Aparent întreg pasajul cuprins de la vers. 1 pînă la vers. 7 se ocupă de greşelile cele mai comune
care zădărnicesc închinarea omului şi o fac să fie inutilă, mai degrabă un deserviciu care şi-l aduce singur,
decît un serviciu care l-ar fi adus lui Dumnezeu.
Erorile săvîrşite de închinători sînt definite după cum urmează:
- vorbitul mult şi necugetat înaintea lui Dumnezeu – v.2 “nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima
cuvinte pripite…”
- mai puţin vorbit şi mai mult făcut ! Aceleaşi metehne care au stricat iudaismul antic, bîntuiesc şi biserica
modernă… atîtea cuvinte sînt tipărite, transmise pe calea undelor, rostite din amvoane, discutate printre
membrii..
- apoi, visele – se declară că-n mulţimea viselor se găseşte deşertăciune şi că acestea sînt adesea
rezultatul grijilor… aviz, interpreţilor de vise din adunările creştine, şi celor care aleargă spunînd “am avut
un vis” ! v.3, 7
- jurămintele de schimbare în bine neţinute atrag dezaprobarea Lui !
Închinarea plăcută lui Dumnezeu şi binecuvîntată pentru aducătorul ei începe anterior prezentării ei în
adunare. Acesta este sfat preţios vizînd conduita închinătorului înainte de ajunge la casa Domnului. I se spune
“să-şi păzească piciorul”, care nu se referă direct la a avea grijă pe unde merge înaintea serviciului divin, ci la
cum merge pe drumul pînă acolo. Adică, să nu se înfăţişeze acolo oricum, fără să se fi gîndit dinainte la ce va
face acolo. Dacă este să se “apropie” de El, să-şi dea bine seama ce face şi ce vrea. Duminicile străbunilor
noştri debutau de sîmbătă seara, şi în parte influenţa sfîntă a duminicilor lor care-i urmărea pînă-n ziua de luni,
11
se datora acestui fapt. Ce folos avem dacă pînă-n uşa bisericii discutăm problemele noastre, mai rău, politica
şi afacerile ? Inimile care nu sînt împodobite cu roua meditaţiei, probabil nu vor ajunge să fie saturate de apa
vie torenţială din adunare !
Ca prin urmare putem înţelege că o adecvată pregătire pentru închinare este chiar mai de preţ decît
închinarea propriu-zisă! Fără ea, este o “jertfă a nebunilor” !
Observaţi că se spune că “ei nu ştiu că fac rău cu aceasta”!
Motivul ? Fiindcă nu vin gata mai degrabă să asculte, ci să fie ascultaţi şi să le rostească inima cuvinte pripite.
Totul este corelat. Indiferent cît de mult frecventăm casa Domnului, dacă venim cu inimi nepregătite şi minţi
deconectate (absente!), rămînem neînvăţaţi, şi atunci jertfele noastre sînt respinse.
Jertfa nebunilor mai este contrastată cu închinarea calculată, cugetată şi gîndită după cum urmează.
Aceeaşi grijă şi prevedere care să împiedice piciorul să fie pus degrabă în casa Domnului, să înfrîneze şi
inima să se semeţească în adunare. Măreţia Lui şi nimicnicia noastră ar trebui să pună frîu cuvintelor pripite şi
gurii slobode. O rezervă ar trebui să caracterizeze tot ce spunem şi declarăm în adunare. Desigur, nu rezerva
indiferenţei, ci aceea a realizării vredniciei Celui înaintea cui ne găsim.
Ce se alege de un uriaş procentaj al cuvîntărilor şi rugăciunilor din biserici ? Nu pentru mulţimea cuvintelor, ni
se spune, vom fi ascultaţi. Deducem că pentru calitatea lor. Rugăciunea sinceră, scurtă asemenea unei
vibrante interjecţii denotă o cugetare anterioară la Cel căruia îi este adresată, spre deosebire de repetiţiile
deşarte de cuvinte şi rugăciunile volubile spuse fiindcă toţi sînt de acord cu ele, sau fiindcă trebuiesc auzite de
toţi.
O a treia directivă priveşte conduita ulterioară închinării publice. Stabileşte principiul general al jurămintelor
care trebuiesc ţinute şi nu făcute degeaba. Sub efectul prezenţei sale în sanctuar, închinătorul îşi propune
schimbări şi-şi impune hotărîri a căror întîrziere în îndeplinire este periculoasă. Toate deciziile bune şi
convingerile spirituale formate pot fi considerate “jurăminte”, şi este adevărat că mai bine nu ni le-am fi format
decît să nu ni le respectăm.
(adaptare “generoasă” după comentariul lui Alexander Maclaren)
Spuneam la început că Solomon recunoaşte că secretul unei vieţi care să aibă sens şi să cunoască împlinire
constă dintr-o tinereţe consacrată Domnului şi că după toate probabilităţile se pare că a ajuns la această
concluzie, (doar?) la bătrâneţe. Viaţa nu poate fi trăită într-un abandon în plăcere şi uşurătate !
Citeşte 12:1-7 !
1 Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, pînă nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii, cînd vei zice:
,,Nu găsesc nici o plăcere în ei“;
2 pînă nu se întunecă soarele, şi lumina, luna şi stelele, şi pînă nu se întorc norii îndată după ploaie;
3 pînă nu încep să tremure paznicii casei (mînile), şi să se încovoaie cele tari (picioarele); pînă nu se opresc ceice macină (dinţii),
căci s’au împuţinat; pînă nu se întunecă ceice se uită pe ferestre (ochii);
4 pînă nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele), cînd uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei pasări, glasul tuturor
cîntăreţelor se aude înăbuşit,
5 te temi de orice înălţime, şi te sperii pe drum; pînă nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abea se tîrăşte lăcusta, pînă nu-ţi trec
poftele, căci omul merge spre casa lui cea vecinică, şi bocitorii cutreieră uliţele;
6 pînă nu se rupe funia de argint, pînă nu se sfarmă vasul de aur, pînă nu se sparge găleata la izvor, şi pînă nu se strică roata dela
fîntînă;
7 pînă nu se întoarce ţărîna în pămînt, cum a fost, şi pînă nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.
Tot Ecleziastul a spus şi,
12:12 Încolo, fiule, ia învãþãturã din aceste lucruri; dacã ai voi sã faci o mulþime de cãrþi, sã
ºtii cã n'ai mai isprãvi, ºi multã învãþãturã oboseºte trupul.
Aşa că să încheiem aici studiul nostru !
Să tragem linie !
Nu ce mănîncă omul îl face tare, ci ce digeră.
Nu ce cîştigă îl îmbogăţeşte, ci ce păstrează.
Nu ce citeşte îl face înţelept, ci ce-şi aminteşte din ce-a citit.
Nu ce predică sau se roagă îl face un credincios, ci ce practică.

DESPRE INGERII

video video

PROTECTIA PSI - cum si de ce.

video video video

DESPRE EGOU

CARTE

SFIDĂTORUL de Giulio Achilli


Tatălui meu, care din Infinit a conspirat sa ma aduca pe Pamant,
Care,de pe pamant,a conspirat sa ma aduca iarasi catre Infinit.

  Ţi-ai văzut vreodată Adversarul?
Veşminte negre şi din ceaţă, care se tem de lumină.
Phobos îl însoţeşte, ceaţa este peste puterea ta.
Deimos este săgeata sa, scântei în noaptea Sufletului.
Adversarul are faţa acoperită.
A ta.
Anticii credeau că a fost o vreme în care omul era o fiinţă completă, cu o minunată viziune interioară şi o Conştiinţă care azi ne par doar legende.
Apoi, toate acestea s-au sfârşit, iar azi omul este o creatură slăbită.
Carlos Castaneda Unele corpuri de suferinţă sunt neplăcute dar inofensive, de exemplu, ca un copil care nu se opreşte din plâns.
Altele sunt monştri răi şi distructivi, adevăraţi demoni.
Când credeţi că cunoaşteţi o persoană şi brusc vă găsiţi pentru prima oară în faţa acestei creaturi străine şi răuvoitoare, veţi suferi un şoc.
Eckhart Tolle
Iluminarea este sfârşitul suferinţei.
, Puterea prezentului Buddha Ar putea fi nevoie de ani ca să te conving să te transformi, şi apoi ar putea fi nevoie de ani pentru a acţiona în consecinţă.
Sper doar să-ţi rămână timp suficient.
John Michael Abelar
1. Ţi-ai văzut vreodată Adversarul?
Miliarde de fiinţe umane trăiesc astăzi pe uimitorul nostru Pământ.
Infinitul a oferit fiecăruia dintre noi un instrument foarte puternic.
Un instrument subevaluat aproape întotdeauna sau, în cel mai rău caz, neluat deloc în seamă.
Un instrument care a permis şi permite fiinţelor umane să creeze, mai mult sau mai puţin conştiente, orice lucru pe care îl doresc.
MINTEA. Un instrument foarte puternic, aşa de puternic încât necesită atenţie şi conştientizare pentru folosire.
Pentru că aşa cum poate fi folosit pentru a crea capodopere de frumuseţe şi armonie, el poate fi folosit şi pentru a crea monştri de dizarmonie şi suferinţă.
Mintea fiinţelor umane, mintea noastră, e un instrument extraordinar de puternic, deşi foarte simplu ca funcţionare de bază.
Însă, enorma sa putere, împreună cu simplitatea cu care poate fi gestionată şi cu o anumită inconştienţă a potenţialităţilor sale, poate să dea formă şi să alimenteze chiar şi ce nu intră în planurile noastre.
Ceva ce, în loc să ne susţină, ne suge de energie.
Ceva ce în acest moment stăpâneşte asupra majorităţii oamenilor de pe această planetă.
Situaţia aparent normală a minţii la majoritatea fiinţelor umane în ceea ce priveşte procesul educativ realizat de proprii noştri predecesori, înţeles ca un instantaneu al activităţii sale într-un anumit moment, este aceasta…
[vezi filmul documentar, 00:08:16] Practic, noi toţi, indiferent de ţară, sex, vârstă, cultură manifestăm aceste caracteristici.
Cu toţii.
Intensitatea sa poate varia în funcţie de anumiţi factori culturali, precum educaţia primită sau valorile morale ale societăţii în care ne-am născut.
În fapt, există culturi şi societăţi care nu dezvoltă automat aceste caracteristici.
Mai mult, ea poate fi mai mult sau mai puţin accentuată în funcţie de caracteristicile personale.
Însă, după un anumit moment, de obicei după prima copilărie, activitatea mentală considerată normală a unei fiinţe umane devine aşa ceva...
[vezi filmul documentar, 00:09:43] Aceasta este starea considerată normală a minţii unei fiinţe umane, pentru că este trăită de miliarde de alte fiinţe de pe Terra – şi din acest motiv este considerată normală.
Este posibil să gândim cu luciditate în mijlocul acestui marasm?
Este posibil să reuşim să vedem lucrurile cu atenţie şi claritate, dacă interior rămânem în această stare mentală?
Am reuşi să ascultăm cu atenţie ceva sau pe cineva, dacă în realitatea exterioară v-aţi găsi într-un loc în care ar fi constant un astfel de zgomot de fond?
Nu e ciudat că această confuzie apare în mintea oricărei fiinţe umane de pe acest Pământ?
Iată prima urmă lăsată pe malurile Conştiinţei de ceva amăgitor şi evaziv care acţionează asupra oricărei fiinţe umane în acelaşi mod.
Confuzie.
Incapacitate de concentrare.
Inconstanţă.
Nu mai bine aştepţi?
Trebuie s-o fac?
Du-te acolo, e cel mai bine!
Sau e mai bine acolo?
Să mă duc sau nu?
O, Doamne, chiar şi de aici...
A nu fi capabil să opreşti fluxul gândurilor este o suferinţă teribilă, însă nu ne dăm seama de asta pentru că aproape toţi o avem.
Şi de aceea o considerăm normală.
Eckhart Tolle Normalitate?
Sigur că există şi o altă faţetă a medaliei.
Există fiinţe pe acest pământ minunat a căror minte are ca stare naturală aşa ceva…
[vezi filmul documentar, 00:12:35] Un imens spaţiu în care ei percep şi sărbătoresc în pace şi bucurie orice lucru care există, care le permite să gândească lucid, să vadă cu claritate, să asculte cu atenţie şi, astfel, să realizeze lucruri minunate, de o vibrantă frumuseţe şi armonie.
Aceasta se petrece pentru că au învins ceva înlăuntrul lor care nu le permitea să fie ceea ce sunt cu adevărat.
Vechii şamani o numeau Liniştea Interioară, pentru că e o stare în care percepţia nu mai depinde de simţuri, ci de o altă facultate a fiinţei umane, care o transformă într-o creatură magică ce a fost purificată, nu de fiinţa umană în sine, ci de orice influenţe străine. Carlos Castaneda Cum au ajuns aceste fiinţe la acest rezultat?
De ce şi-au dorit să ajungă?
Ce le împiedica să ajungă?
Dacă vreţi să realizaţi Trezirea, trebuie să o practicaţi neîntârziat, aici şi acum. Dogen Zenji A doua urmă ce lunecă pe malurile Conştiinţei este simpla constatare.
Sunteţi capabili să vă întrerupeţi la voinţă această activitate mentală inutilă şi neîncetată care vă ocupă constant întreaga minte?
Nu sunteţi capabili să vă întrerupeţi acest inutil măcinat al minţii decât pentru 2 sau 3 secunde, şi asta cu ceva efort.
Sigur, aţi putea gândi că este un lucru normal şi lucrul amuzant este că "gândiţi" asta cu adevărat.
Mintea care articulează gânduri, prin intermediul unui gând, "gândeşte" că nu poate fi întreruptă din măcinatul ei – şi cum ar putea fi altcumva?
Poate mintea să gândească că poate să nu gândească? Totuşi, acest argument simplu vă pune în faţa unei serii de fapte incontestabile.
1. Mintea voastră nu se află sub controlul vostru, deoarece, dacă ar fi, ar putea să-şi întrerupă activitatea mentală inutilă la voinţă pentru cât timp ar vrea, nu doar pentru 2, 3 secunde.
2. Aţi încercat să vă întrerupeţi activitatea mentală, dar nu aţi reuşit.
Rezultă de aici că "ceva" din voi a încercat să întrerupă activitatea voastră mentală constantă, reuşind pentru câteva clipe.
Aşadar, acest "ceva" a fost capabil să observe şi să controleze un fenomen dincolo de mintea care gândeşte.
Dacă lucrurile stau astfel, acest "ceva" din voi nu e mintea voastră, cea care gândeşte.
Sau, mai bine zis, acest "ceva" din voi nu este mintea care articulează neîncetat gânduri confuze, inutile.
Dar dacă în voi există ceva ce nu este mintea care gândeşte gânduri de acest fel, atunci cine sunteţi voi?
Şi de ce mintea voastră cea care gândeşte se află dincolo de controlul vostru?
Dacă mintea voastră care gândeşte este dincolo de controlul vostru, iar voi nu sunteţi această minte, care este sursa acţiunilor voastre?
2. Veşminte negre şi din ceaţă care se tem de lumină. În interiorul fiinţelor umane acţionează 2 tipuri de minte.
În realitate, "mintea" este un cuvânt care nu se potriveşte perfect cu definiţia mecanismelor umane care acţionează în noi pentru a ne permite evaluarea şi interpretarea realităţii.
Totuşi, în acest context, îl vom folosi din comoditate.
În termeni de profunzime, prima dintre acestea e cea care se întâlneşte imediat, mai evident, şi care utilizează dialogul interior ca element de autoafirmare şi autoperpetuare.
Vom numi acest tip de minte, Mintea superficială.
Caracteristicile sale sunt simple:
Mintea superficială dialoghează constant cu ea însăşi, e complet focalizată pe trecut sau viitor, analizează totul în termeni de profit şi pierdere pentru cel care reuşeşte să interpreteze realitatea şi ia decizii doar pe baza experienţelor trecute.
Îşi schimbă ideile şi direcţia la câteva minute odată.
Proiectează tot ceea ce e de proiectat.
Calculează tot ceea ce e de calculat.
Este incapabilă de concentrare şi starea sa naturală este aceasta:
Dialog interior necontenit
Atenţie constantă pe trecut şi viitor
Cât pot să câştig?
Dar dacă pierd?
Mereu a fost aşa, aşadar mereu va fi aşa.
Calea mea este aceasta!
Chiar aceasta!
Voi merge acolo, voi face asta, voi spune aia.
Incapacitate de atenţie totală pe Aici şi Acum. Ne vorbim neîncetat de lumea noastră, şi tocmai prin acest dialog interior noi o păstrăm, o reînnoim şi îl asigurăm viaţa şi energia.
În timp ce ne vorbim nouă înşine, ne alegem căile şi astfel ne repetăm alegerile şi căile până în ziua morţii, pentru că până în acea zi vom repeta aceleaşi lucruri.
John Michael Abelar Sub Mintea de Suprafaţă există o minte mult mai tăcută, care percepe realitatea fără interpretarea gândirii.
Ştie care este calea cea mai bună pentru noi şi ne-o comunică prin senzaţii şi sentimente.
Funcţionarea sa nefiind bazată pe gândire şi dialogul interior, ci pe evaluarea energetică a momentului prezent, ea ne indică o cale fără a calcula procentul de câştig sau pierdere şi nu se aşteaptă la un anume rezultat.
Această minte nu are deloc nevoie să facă planuri sau proiecte cu termen de finalizare prestabilit,
deoarece nu foloseşte viitorul ca pe o modalitate de evadare şi nu ia decizii bazându-se exclusiv pe baza de date creată de evenimentele trecute, fiindcă nu foloseşte trecutul ca model imuabil pentru prezent.
O vom numi de acum încolo Mintea Profundă.
Interacţiunea cu Realitatea prin Senzaţii.
Acţiune dincolo de aşteptările raţionale.
Trecutul şi Viitorul se topesc în Prezent.
A fost într-un fel, dar
Acum poate fi altfel.
Atenţie totală pe Aici şi Acum. Deocamdată este suficient să-ţi repet ceea ce ţi-am spus referitor la cele două tipuri de minte.
Una este mintea noastră adevărată, produsul experienţelor noastre de viaţă, cea care ne vorbeşte rar, pentru că a fost învinsă şi aruncată în întuneric.
Cealaltă, cea pe care o folosim în fiecare zi pentru activităţile noastre cotidiene, este o manifestare străină.
John Michael Abelar Cele două modalităţi prin care interacţionăm cu existenţa şi interpretăm realitatea sunt, aşadar, dialogul interior, legat de Mintea superficială şi senzaţiile, legate de Mintea Profundă.
Însă, atenţie! Ceea ce noi numim senzaţie nu se referă la emoţii, pentru că cele două aspecte sunt foarte diferite între ele.
Emoţia este în mod obişnuit o reacţie a corpului la o anumită experienţă, imagine, sau chiar la un dialog interior pe care Mintea superficială îl asociază cu condiţiile care l-au provocat.
Această asociere sfârşeşte rapid prin a declanşa în mod mecanic aceeaşi reacţie a corpului, adică aceeaşi emoţie, ori de câte ori se manifestă aceleaşi condiţii exterioare, chiar dacă aceste condiţii nu ar necesita vreo nevoie emoţională.
Un exemplu imaginar:
Cineva se poartă urât cu dv. Şi unul din lucrurile care vă şochează la acea persoană este pălăria de pe cap.
Din acel moment, în mod inconştient, Mintea superficială asociază un aspect ce ţine de proasta educaţie cu o anumită pălărie.
Astfel, ori de câte ori veţi întâlni o persoană cu o pălărie similară, veţi percepe interior un disconfort, o emoţie neplăcută care vă va face să vă retrageţi sau să fiţi chiar nepoliticos fără motiv, chiar dacă persoana având pălăria respectivă e cea mai educată pe care aţi întâlnit-o vreodată.
Această reacţie este o emoţie: corpul a declanşat o emoţie automată, mecanică, asociativă, în ultimă instanţă, complet ireală.
emoţie
de la EMOTUS
p.p. de la EMOVERE – a duce afară, a muta, a scoate;
şi de la: care adaugă forţă acţiunii exprimate de cuvântul cu care e unită,
şi MOVERE, a agita, a mişca.
Mintea superficială şi emoţiile călătoresc strâns legate. Vom vedea mai târziu în detaliu ce înseamnă aceasta, deoarece mecanismul dialog interior "emoţie" este un element fundamental care trebuie înţeles cât mai bine posibil.
În schimb, o senzaţie este ceva indefinibil, ca un fundal interior tandru şi delicat care ne comunică instantaneu informaţii despre cum să interacţionăm mai bine cu energia, şi, prin urmare, cu realitatea care ne înconjoară.
Acest fundal indefinibil este aproape întotdeauna sufocat de către Mintea superficială, însă, în timp, poate deveni puternic şi clar, dacă i se permite să acţioneze fără oprelişti, dacă se recunoaşte în el adevărata noastră voce interioară care ştie ce e mai bine pentru noi şi ştie cum să ne transmită asta.
Fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat să se simtă cumva împărţit între un impuls interior hrănit de o senzaţie sau un sentiment şi direcţionat către o experienţă şi o serie de gânduri raţionale care tind să ne descurajeze şi inoculează în noi acele dubii care ne taie orice entuziasm.
În aproape toate cazurile, practic întotdeauna, dacă e vorba despre fiinţe nefamiliarizate cu expansiunea Conştiinţei, gândul raţional are întâietate, iar senzaţia sau sentimentul sunt respinse până ce dispar cu totul.
Percepem un impuls interior faţă de o nouă experienţă?
Iată cum se naşte un dialog interior alcătuit din îndoieli, frământări şi temeri.
Iată cum se nasc sentimentele de frică şi confuzie, cauzate asociativ de acelaşi dialog interior.
Iată cum experienţa cea nouă este amânată sau respinsă dincolo de posibilitatea ei de manifestare deoarece nimănui nu-i place să descopere emoţii neplăcute, iar frica, frământările pot fi foarte neplăcute, dacă noi devenim aceste emoţii.
De aceea, în general, ne retragem pentru a le face să dispară.
Aceasta se petrece deoarece Mintea superficială tinde mereu să ţină sub tăcere sau să contracareze Mintea Profundă şi, de obicei, reuşeşte, pentru că noi îi dăm acceptul ca şi Câmp al Conştiinţei şi pentru că nu ştim că e posibil să observăm emoţiile fără să ne identificăm cu ele.
= lat. EMOTIONEM Focalizaţi-vă atenţia pe emoţiile din voi.
Acceptaţi-le existenţa.
Nu le gândiţi, nu lăsaţi ca emoţia să devină gând.
Nu judecaţi sau analizaţi; observaţi doar.
Deveniţi conştienţi de senzaţiile legate de emoţii dar şi de cel care observă, Observatorul Tăcut.
Eckhart Tolle Acesta este motivul pentru care Mintea superficială ne ţine câmpul interior în confuzie în mod constant, pentru a ne împiedica să ascultăm susurul blând al Minţii Profunde.
O ascultare care ar putea să ducă la sfârşitul dominaţiei sale asupra noastră.
Şi acesta este motivul pentru care comportamentul Minţii superficiale e o altă urmă fugitivă pe malurile Conştiinţei.
Un comportament care în realitate este una dintre armele cele mai puternice ale arsenalului care ne ţine în şah ca fiinţe umane.
Un ceva care ne ţine închişi într-o cuşcă ce nu are gratii materiale, cu lanţuri care nu se văd.
Un ceva care pare normal doar pentru că miliarde de indivizi sunt sub controlul său.
Un ceva care acţionează din umbră, deoarece Lumina Conştiinţei l-ar scoate la iveală şi ar deveni, astfel, ineficient.
– Este lumea care ţi-a fost trasă peste ochi ca să te orbească şi să nu vezi adevărul.
– Care adevăr?
– Că eşti un sclav, Neo. Ca şi toţi ceilalţi, te-ai născut în lanţuri. Te-ai născut într-o închisoare
pe care nu o poţi vedea, gusta sau atinge. O închisoare pentru mintea ta.
Fragment din filmul Matrix Un ceva pe care de acum încolo îl vom numi SFIDĂTORUL.
SFIDĂTORUL Conştiinţei noastre.
Potrivit toltecilor, mintea oamenilor este invadată de ceva care o controlează şi care, deci, controlează visul lor personal.
Libertatea pe care o caută toltecii este aceea de a se întoarce pentru a folosi mintea şi trupul în acord cu ceea ce sunt cu adevărat, să-şi trăiască viaţa mai degrabă decât să facă ceea ce acest ceva ne impune pentru scopurile sale personale.
Don Miguel Ruiz
3. Ce este SFIDĂTORUL?
Ce înţelegem deci prin cuvântul SFIDĂTORUL?
Ce reprezintă SFIDĂTORUL în existenţa noastră, în viaţa noastră de zi cu zi?
Cuvântul SFIDĂTOR indică un complex de forţe care acţionează în câmpul conştiinţei umane cu scopul de a o slăbi şi de a o menţine într-o stare inconştientă şi identificată cu construcţii mentale ireale.
Acest complex de forţe acţionează în noi ca un element conservator, ca o forţă opusă şi contrară impulsului nostru către evoluţia şi expansiunea Conştiinţei.
Acţiunea contrară a SFIDĂTORULUI este direcţionată să ne împiedice să-i conştientizăm existenţa şi, astfel, să o transcendem şi să o transformăm într-o forţă aliată nouă.
Recunoaşterea în profunzime a acţiunii SFIDĂTORULUI în viaţa noastră, demascarea acţiunii sale şi transcenderea sa este o sarcină care poate părea dificilă, dură, generatoare de îndoieli şi suferinţe şi care, în ultimă instanţă, este încercarea sa de a rămâne în viaţă.
Este o sarcină care poate părea dureroasă pentru că noi toţi pornim din acelaşi punct: noi credem că suntem el.
Totuşi, recunoaşterea şi scoaterea la lumină a propriului SFIDĂTOR este una dintre sarcinile cele mai importante pe care este chemată să o îndeplinească o fiinţă umană, deoarece SFIDĂTORUL este Păzitorul Pragului, ceaţa de străbătut pentru a intra pe pământurile nesfârşite care ne aparţin de drept ca fiinţe umane magice într-un univers minunat.
Unul din principalele scopuri ale SFIDĂTORULUI, aşa cum ne indică şi numele său, este acela de a ne sfida: a ne pune la încercare capacităţile, voinţa de a urma calea către expansiunea Conştiinţei, în mod neabătut.
Ne sfidează, cu scopul de a pune la încercare şi, apoi, de a face liberă intenţia noastră de a păşi către acele realizări maiestuoase care stau în puterea noastră şi care sunt specifice nouă, ca fiinţe umane magice şi minunate.
Atunci când vocile din tine îţi vorbesc despre sfârşit, atunci când mintea îţi spune că ai pierdut, atunci când crezi că este imposibil, şi totuşi continui,
Te ridici în propria spadă şi mai faci un pas,
Acolo unde se termină Omul, acolo începe Dumnezeu.
Acest concept al unei forţe opuse care provoacă impulsul nostru către conştiinţă poate părea aparent bizar, dacă nu chiar la limita credibilului, şi totuşi, acest concept este bine argumentat, descris şi studiat în amănunt în foarte multe tradiţii spirituale de pe acest pământ.
De exemplu, într-una din cărţile sacre ale tradiţiei esoterice ebraice, Tora, şi în învăţăturile înţelepte cuprinse în Cabala, există descrieri complexe ale scopului şi ale armelor aflate la dispoziţia unei entităţi energetice al cărui nume a devenit sinonim cu forţele răului în Biserica Catolică: Satana.
Satana, a cărui semnificaţie nu este alta decât Vrăjmaşul/Adversarul, este acea entitate energetică care, în calitatea sa de adversar, ne împiedică să ajungem la Lumină.
Scopul său principal, potrivit tradiţiei ebraice, este acela de a crea forţa opusă celei care ne trage către lumină, cu scopul de a permite eliberarea forţei schimbării, deoarece, fără o opoziţie, n-ar mai exista tensiunea care să ne direcţioneze către Conştiinţă şi către căutarea luminii.
Acest concept ar merita o mai mare aprofundare, care nu reprezintă scopul prezentului documentar.
Ceea ce este important de subliniat aici este rolul pe care Vrăjmaşul prin excelenţă din tradiţia ebraică, Satana, îl joacă în expansiunea Conştiinţei.
Vrăjmaşul: O entitate energetică care urmăreşte prin orice mijloace să ne împiedice în direcţionarea noastră către lumina conştiinţei. După cum bine se ştie, Satana este cunoscut şi ca Diavolul.
Însă puţini ştiu că termenul diavol derivă din latinescul Diábolus şi din termenul din greaca veche Diabolos, adică "Cel care separă".
Ce separă?
Ceea ce nu are nici un sens să fie separat.
Ceea ce este stăpânit doar dacă este separat.
Divide et Impera
Strategie având ca scop obţinerea unei poziţii privilegiate, divizând şi fragmentând forţa de opoziţie în aşa fel încât aceasta să nu se poată uni contra unui obiectiv comun.
Totuşi, tradiţiile căutării interioare din toată lumea par să recunoască în SFIDĂTOR alte scopuri, mai concrete, dincolo de cel mai mult abstract despre care am vorbit.
Una dintre responsabilităţile noastre, ca fiinţe umane, este de a cuprinde şi de a realiza cu ochii şi cu Conştiinţa noastră cât din aceasta este real şi cât o alegorie cu o semnificaţie mult mai vastă.
Dar e bine de ştiut în ce fel învăţăceii pe calea Conştiinţei aparţinând de diferite tradiţii au fost puşi în gardă de prima confruntare adevărată pe care trebuie să o aibă: cea cu proiecţia iluzorie a lor. Cea cu SFIDĂTORUL.
Don Miguel Ruiz e un şaman din tradiţia toltecă din America Centrală. Născut şi crescut într-o familie mexicană de vindecători, mama, currandera şi bunicul, nagual, poartă mai departe şi răspândeşte în lume cunoaşterea ezoterică toltecă a strămoşilor săi.
Don Miguel indică SFIDĂTORUL cu numele de
Iată cum, prin cuvintele sale, ne descrie formaţia şi scopul său în Câmpul Conştiinţei umane.
Parazitul. În minte creăm Judecătorul, o parte din noi care judecă continuu tot ceea ce facem şi nu facem, toate emoţiile pe care le trăim sau nu.
În mod normal, Judecătorul ne găseşte vinovaţi şi noi ne gândim că trebuie să fim pedepsiţi: partea din minte care primeşte judecata şi simte nevoia de pedeapsă este Victima.
Victima este acea parte din noi care spune "Vai de mine, nu sunt destul de bun, de puternic, de inteligent. Ce mă fac? Cum pot măcar să experimentez?"
Judecătorul şi Victima îşi duc existenţa pe sistemul nostru de credinţe, adică pe ceea ce credem şi ce nu credem, un sistem care s-a insinuat în mintea noastră din copilărie, când credem tot ceea ce ne spuneau adulţii.
Toltecii numesc acest mecanism Judecător-Victimă sistem de credinţe cu numele de Parazitul.
Mintea umană este bolnavă din cauza unui parazit care îi fură energia vitală şi bucuria.
Parazitul se transmite ca un virus de la bunic la fii şi apoi la noi, care o transmitem copiilor noştri şi hrana lui constă din emoţiile negative care provin din frică.
Parazitul este o creatură alcătuită din energie emoţională şi este vorba de o fiinţă vie.
Supravieţuieşte cu emoţiile negative şi se hrăneşte cu suferinţă.
Don Miguel Ruiz, din cărţile "Cele patru legăminte"
Parazitul:
O entitate energetică ce trăieşte şi se alimentează pe cheltuiala alteia, fără să dea nimic în schimb.
şi "Stăpânirea iubirii" . Carlos Castaneda este un antropolog care a aprofundat o altă linie toltecă a cunoaşterii esoterice: cea a lui Don Juan Matus.
Don Juan Matus a fost şamanul-ghid, adică
Carlos Castaneda a transcris şi a publicat în cărţile sale învăţăturile primite de la Don Juan; şi în ceea ce priveşte existenţa sa, el a decis să transcrie încă ceva care îl priveşte mult mai îndeaproape pe SFIDĂTOR.
Iată mai exact ce, într-o sinteză a cuvintelor sale.
nagualul unei linii toltece similare cu cea a lui Don Miguel Ruiz, având probabil aceeaşi sursă, dar diferită de aceasta prin multe elemente, cum ar fi, de exemplu, accentul pus pe calea luptătorului ca modalitate de realizare personală. Şamanii din vechiul Mexic au descoperit ceva transcendental.
Au descoperit că avem un tovarăş care rămâne cu noi toată viaţa.
Un prădător care iese din adâncurile cosmosului şi care pune stăpânire pe viaţa noastră, iar noi suntem prizonierii lui.
Dacă protestăm, ne sufocă protestele.
Dacă intenţionăm să acţionăm independent, nu ne permite.
Prădătorul are avantaj asupra noastră, pentru că noi suntem hrana lui, sursa lui de existenţă.
Prădătorul e cel care a infiltrat în noi sistemele de credinţe, conceptul de bine şi de rău, obiceiurile sociale.
El este cel ce ne-a definit speranţele şi aşteptările, atât visele de succes, cât şi parametrii falimentului.
El ne-a dat aviditatea, dorinţa fără limită şi laşitatea.
Ne-a făcut să fim fixişti, focalizaţi pe ego şi înclinaţi spre autocomplacere.
Folosindu-se de egoismul nostru, unicul aspect conştient care ne-a mai rămas, prădătorul creează flăcări de conştiinţă pe care trece apoi să le consume fără scrupule.
Prădătorul ne creează probleme inutile, pentru a forţa apariţia acestor flăcări şi astfel, el supravieţuieşte, continuând să se hrănească din energia vie a pseudo-preocupărilor noastre.
Vechii şamani vedeau prădătorul.
Îl numeau Volador, cel ce zboară, deoarece se mişcă în salturi prin aer.
Nu este un spectacol frumos.
Este o umbră neagră, de o obscuritate impenetrabilă, care saltă prin aer şi apoi coboară pe pământ.
Carlos Castaneda, "Latura activă a Infinităţii". Volador: O entitate energetică care trăieşte şi se hrăneşte pe socoteala alteia, fără a da nimic în schimb. Eckhart Tolle este un om contemporan cu noi, născut şi crescut în Europa, care a trecut printr-o experienţă de trezire neaşteptată şi totală.
De fapt, într-o clipă, el a făcut acea manevră care pentru mulţi dintre noi necesită ani de practică şi disciplină înainte de a putea fi înfruntată: s-a dezidentificat complet de proiecţia iluzorie a realităţii create de Mintea sa superficială şi a atins starea de Conştiinţă pură, care este expresia a ceea ce este el cu adevărat.
Acest proces, care ar putea fi numit o Iluminare, dar care nu poate fi descris în cuvinte, i-a permis, printre altele, să reobserve existenţa fără numeroasele şi inutilele filtre mentale plasate în fiinţă de către Mintea superficială.
În această stare de observare, el a văzut ceva foarte interesant, ceva ce are mult de a face cu SFIDĂTORUL, ceva ce vom prezenta cu propriile lui cuvinte.
Durerea acumulată în corpul vostru este un câmp de energie negativă care vă ocupă trupul şi mintea.
Dacă o consideraţi o entitate invizibilă de-sine-stătătoare, vă apropiaţi mult de adevăr.
Este vorba despre corpul de suferinţă emoţională.
Fiţi în gardă, pentru a descoperi eventualele semne de nefericire din voi, sub orice formă: poate fi corpul de suferinţă care se trezeşte.
Poate lua forma unei iritări, nerăbdări, melancolii, dorinţe de a jigni, mânii, furii, depresii, necesităţi de a avea o dramă în raporturile personale etc.
Corpul de suferinţă vrea să supravieţuiască, ca şi orice altă entitate existentă, şi poate supravieţui doar dacă vă face să vă identificaţi inconştient cu el.
Atunci poate pune stăpânire pe voi, poate deveni voi, şi poate trăi prin voi.
Trebuie să se hrănească prin voi, şi o va face cu orice experienţă care intră în rezonanţă cu tipul său specific de energie, cu orice lucru care poate da naştere la o suferinţă, mânie, capacitate distructivă, ură, tristeţe, dramă emoţională, violenţă, chiar boală.
Durerea se poate hrăni doar cu durere, şi odată ce corpul de suferinţă a pus stăpânire pe voi, aveţi nevoie de altă durere şi deveniţi victime sau persecutori.
Supravieţuirea sa depinde de identificarea voastră inconştientă cu el, precum şi de frica voastră inconştientă de a înfrunta frica ce trăieşte în voi.
Eckhart Tolle, "Puterea prezentului"
Corpul de suferinţă: o entitate energetică ce trăieşte şi se hrăneşte pe socoteala alteia, fără să dea nimic în schimb.
Reluăm, spunând că tradiţiile căutării interioare din toată lumea, din care am prezentat un mic dar semnificativ eşantion, par să indice existenţa SFIDĂTORULUI. În interiorul câmpului uman de conştiinţă poate apărea, exista, creşte şi acţiona o entitate energetică ce ne privează de energie şi care, deci, ne menţine într-o stare de inconştienţă.
Scopul său este acela de a continua să se hrănească cu un anumit tip din energia noastră şi, în acelaşi timp, să ne împiedice să ne expansionăm Conştiinţa, pentru a nu putea să-i conştientizăm existenţa.
Evident, a deveni conştienţi de existenţa şi acţiunea acestei entităţi energetice este primul şi cel mai important pas.
Apoi, va deveni o consecinţă naturală încetarea imediată de a crea hrănire şi susţinere pentru ea.
Nemaihrănind-o, ea va deveni din ce în ce mai slabă, până când va fi complet reabsorbită şi transformată de Conştiinţa noastră.
Stăpânirea propriei minţi rebele, capricioase, vagabonde este Calea către Fericire.
Înţeleptul îşi observă continuu propriile gânduri, care sunt mărunte, înşelătoare şi instabile.
Aceasta este Calea către Fericire.
Dhammapada Atunci când se petrece această transformare, fiinţa umană încetează să-i permită vocii din capul său care tot dialoghează cu ea însăşi despre tot felul de prostii iluzorii să fie stăpâna existenţei sale, deoarece înţelege că acea voce nu este ceea ce este el în realitate.
Când are loc această transformare, fiinţa umană încetează să asculte o minte care îi pune piedici, o limitează şi o înlănţuie în orice mod, în loc să o susţină şi să o încurajeze, deoarece fiinţa înţelege că acea minte nu este cine este ea în realitate.
Atunci când se petrece această transformare, fiinţa umană devine liberă.
Că se numeşte
Ceea ce este cu adevărat folositor este să înţelegem şi să vedem cum acţionează, ce arme foloseşte, care sunt efectele acţiunii sale în viaţa noastră.
Parazit, Volador, Corpul de suferinţă sau Vrăjmaş, nu este ceea ce este ea în realitate, deoarece nu este de mare folos să ştim aceasta la un nivel intelectual. Să înţelegem că noi suntem, după toate probabilităţile, prăzi energetice inconştiente.
Şi, mai ales, să înţelegem că noi, ca fiinţe cu conştiinţă, suntem fiinţe magice şi puternice care au toate instrumentele la dispoziţie pentru a-l demasca şi a-l transforma în aliatul nostru.
Ne ia din fericirea noastră.
Ne ia din bunăstarea noastră.
Ne ia din pacea noastră.
Toate stările fiinţei care ne sunt mai apropiate ca aerul pe care îl respirăm şi care ne sunt cu totul accesibile.
De aceea, SFIDĂTORUL trebuie să fie înfruntat şi transcens.
Nu pentru ceea ce este, ci pentru faptul că ne limitează existenţa.
Aceasta este unica şi adevărata provocare pe care trebuie să o înfruntăm în viaţă înainte de a intra şi a trăi în lumea reală şi de a fi ceea ce suntem cu adevărat.
Totuşi, SFIDĂTORUL se va folosi de orice armă pentru a ne împiedica, pentru că aceasta e în firea sa şi pentru că Infinitul aşa a vrut să fie.
De aceea, este nevoie de conştiinţă, claritate şi o hotărâre de nezdruncinat pentru a înfrunta această provocare.
De aceea, în toate tradiţiile spirituale de pe Pământ, cei care acceptă această provocare sunt numiţi Războinici.
Putem să ne răzvrătim şi să spunem NU!
Declarând război Parazitului, un război de independenţă, un război pentru dreptul de a ne folosi mintea şi creierul.
De aceea, în toate tradiţiile şamaniste americane, adepţii se numesc războinici.
Sunt în război împotriva Parazitului cuibărit în mintea lor.
Aceasta înseamnă cu adevărat să fii un Războinic.
Războinicul este cel care luptă împotriva invaziei Parazitului.
Putem învinge sau pierde, dar nu am cedat fără luptă.
Don Miguel Ruiz
4. Phobos
Ţi-ai văzut vreodată Adversarul?
Phobos îl însoţeşte, ceaţa este peste puterea ta.
Să înţelegem cine sau ce este SFIDĂTORUL este o realizare care ne va trezi conştiinţa într-o zi.
Acum, să ne concentrăm pe consecinţele acţiunilor sale, deoarece aceste consecinţe sunt urma cea mai vizibilă a acţiunii sale în lume.
Amprentă care nu se poate şterge.
Efectele acţiunilor sale care tulbură.
În ce mod se manifestă în viaţa noastră acţiunea SFIDĂTORULUI?
– Dialogul interior continuu, confuz, făcut de o mulţime de voci, muzici, orientat în general către gânduri negative, distructive, frământări şi preocupări, în cea mai mare parte ireale.
– Obicei de a judeca şi de a calcula orice lucru, revolta faţă de orice lucru şi mai ales faţă de noi înşine. Judecata este de obicei una de inadaptare, culpabilitate, condamnare, dispreţ.
– Fuga de intensitatea şi disciplina conştient îndreptate către acţiuni constructive, cu o proiecţie constantă către un viitor incert, de obicei, mâine sau luni, a ceva ce am putea sau ar trebui să facem acum. O fugă pentru a nu ne tulbura comodităţile.
– Tendinţa unei derive inerţiale faţă de obiceiuri care în majoritatea cazurilor sunt construite ca o perpetuare sau fugă de condiţii generatoare de suferinţe şi, în consecinţă, un ataşament emoţional faţă de ele.
– Autosabotarea oricărei inspiraţii care ne dăruieşte bucurie şi entuziasm cu tot felul de îndoieli şi frici ireale, generate de dialogul interior şi deci de Mintea superficială, care ne fac mai degrabă să gândim decât să acţionăm până când, în cele din urmă, am vorbit aşa de mult cu noi înşine încât orice inspiraţie s-a pierdut.
– Fuga de responsabilitatea personală şi totală a propriei existenţe prin transferul său sistematic în exteriorul nostru, având drept rezultat gânduri de culpabilitate. E vina lui. E vina acestei situaţii. E vina acestei structuri.
Marea majoritate a oamenilor din societatea modernă de model occidental, care, în fapt, s-a propagat pe tot pământul, vede în semenii săi toate aceste caracteristici.
Nu doar o parte, ci toate.
Normal, care este rezultatul combinat, efectul tuturor acestor caracteristici?
Unul singur:
FRICA
Trăim într-o stare de frică continuă, autoindusă şi ireală.
Frica de a pierde lucruri ireale şi inexistente.
Aprobarea.
Reputaţia.
Premiul pentru presupusele noastre merite şi indulgenţă pentru lipsurile noastre.
Siguranţa.
Aceasta este urma cel mai incredibil de evidentă şi totodată de ascunsă a acţiunii SFIDĂTORULUI.
Avem cu toţii aceleaşi caracteristici, efectul lor este întotdeauna nefericirea, frica şi o slăbiciune fără nume şi asta nu ne face deloc bănuitori.
Perfecţiunea unui astfel de scenariu, a unei asemenea strategii, constă tocmai din faptul că nu bănuim că împărtăşim cu toţii aceleaşi caracteristici până când nu întâlnim pe cineva care nu le are; şi în ultimii 1500 de ani sau chiar 3000, tocmai aceasta s-a petrecut.
Fiinţe care se eliberează au existat şi vor exista întotdeauna.
Multe dintre ele au urmărit să împărtăşească altor fiinţe umane ceea ce au descoperit; totuşi, foarte adesea, mesajul a suferit o filtrare care l-a alterat atât de mult sau chiar l-a pervertit.
Şi cine a fost autorul?
Dacă efectele acţiunii SFIDĂTORULUI în viaţa noastră sunt frica, nefericirea şi suferinţa, practic toţi, conştient sau nu, vom fi de acord că aceste efecte nu sunt pozitive pentru noi şi ar trebui modificate.
Însă, atunci, de ce fiinţele umane le acceptă oricum, în ciuda faptului că ele le poartă către nefericire şi suferinţă?
De ce mesajul transmis în toate epocile nu a fost ascultat niciodată de cei mulţi, ci, din contră, a fost mereu combătut şi denigrat?
Pentru că, de obicei, nu-şi amintesc că modelele de nefericire şi suferinţă care perpetuează în viaţa lor au fost trăite chiar de ei printr-o condiţionare care începe chiar de când s-au născut, mai mult, nu au auzit de modele diferite sau, dacă le întâlnesc, nu le cred.
Însă motivul cel mai important pentru care persistăm în nefericire, capodopera acţiunii SFIDĂTORULUI, constă în modul în care noi, fiinţele umane, interacţionăm cu Realitatea.
Fiinţele umane filtrează toată realitatea prin câmpul lor mental şi emoţional, iar acest filtru le creează o imagine interioară a realităţii la care apoi se conformează, pentru a le confirma percepţiile.
Ce a făcut, deci, SFIDĂTORUL?
A intervenit pentru a manipula în avantajul său acea parte a minţii pe care am pus-o să controleze acea activitate.
SFIDĂTORUL şi-a asumat controlul Minţii superficiale.
Nu este posibil să schimbi până acolo unde Mintea superficială ne guvernează viaţa, deoarece aceasta nu este expresia a ceea ce suntem de fapt, ci "portavocea" SFIDĂTORULUI.
De aceea, dialogul interior este obsesiv orientat către "castrarea" noastră în loc să fie către împlinirea noastră.
De aceea, orice ajunge în câmpul nostru de conştiinţă este filtrat inconştient de Mintea superficială, este eliminat sau nehrănit până la completa sa dispariţie, dacă are o cât de mică legătură cu o Trezire interioară.
De aceea, toate documentele, asemenea acestuia de faţă, cărţile despre căutarea interioară, întâlnirea cu o fiinţă conştientă, vor fi ţinute întotdeauna cât mai la distanţă, cu dubii, critici şi indiferenţă din partea celor care nu sunt pregătiţi.
Mintea superficială va filtra realitatea lor printr-un dialog interior condiţionat iar oamenii vor dialoga cu ei înşişi spunând că sunt toate prostii, fapte inexistente fără nici un fundament ştiinţific, zvonuri ridicole etc., până ce-ţi vor da dreptate în dialogul lor interior.
Voladore sunt eficienţi şi organizaţi.
Pentru a ne menţine supuşi, slabi şi docili, s-au implicat într-o operaţiune uimitoare.
Ne-au dat mintea lor.
Vezi, mintea unui Volador nu are rivali.
Când îşi propune ceva, nu poate decât să fie în acord cu ea însăşi şi să creadă că a făcut ceva merituos.
Mintea unui Volador îţi va spune că tot ce îţi spun eu nu sunt decât prostii şi, de aceea, ea va coincide cu afirmaţia sa, "sigur că sunt prostii".
În felul acesta ne învinge.
Carlos Castaneda Astfel, realitatea nu va face altceva decât să se conformeze credinţei lor, pentru că aceasta este una dintre legile uimitorului nostru univers. Pe când intra [Iisus] în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L,
Şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit.
Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca.
Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea.
Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face.
Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă.
Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.
Matei 8:5-13
Dar atunci, cum e posibil să te transformi?
Cine nu încetează sau nu a încetat să alimenteze fie şi doar una dintre caracteristicile acestea şi este mai mult sau mai puţin conştient de ele, se eliberează deja din încleştarea SFIDĂTORULUI.
Dar înainte de a continua, este momentul să demascăm una dintre armele cele mai puternice de care dispune pentru a ne menţine sub controlul său.
Este momentul să demascăm modul de filtrare a realităţii de care se foloseşte pentru a rămâne la comandă.
5. Deimos Ţi-ai văzut vreodată Adversarul?
Deimos este săgeata sa, scântei în noaptea Sufletului
Ce este Realitatea? Mulţi dintre noi, practic, aproape toţi, am răspunde că realitatea este ceea ce putem vedea şi atinge, experimenta, într-o manieră independentă de fiinţa umană care interacţionează cu ea.
Un scaun este un scaun pentru toţi şi el există independent de cine îl observă.
Acesta este modul în care fiinţa umană concepe realitatea: unică, stabilă, împărtăşită de toţi în acelaşi fel, externă ei, independentă de evaluările sale, neinfluenţabilă decât printr-o acţiune care implică o modificare concretă, deci perceptibilă, a ordinii sau a organizării elementelor din care este constituită.
Ceea ce poate fi experimentat în orice moment de oricine în acelaşi fel, prin intermediul celor cinci simţuri, este Realitatea.
Tot restul nu există.
Acesta este exact modul în care închisoarea iluzorie a fiinţelor umane este construită şi susţinută până când devine o carceră aparent de nescăpat.
Nu intrăm în detalii vizavi de această afirmaţie, pentru că ar trece dincolo de limitele prezentului documentar.
Vom vorbi, în schimb, de mecanismele de creare a modelului de realitate împărtăşit de majoritatea dintre noi.
Şi cum SFIDĂTORUL, printr-o capodoperă de strategie, se foloseşte de el în avantajul său.
Creierul nostru, dar, în general, tot corpul, este lovit constant de un flux de informaţii venind din exterior, indiferent ce înseamnă acest "exterior".
Potrivit modelului nostru obişnuit de percepere a Realităţii, model învăţat şi practicat de mulţi ani cu atâta insistenţă încât l-am transformat într-un proces automat, această percepţie este filtrată şi elaborată în timp real de cele cinci simţuri, într-o magnifică şi armonioasă simfonie, iar rezultatul este recompus în creierul nostru şi interpretat de Mintea superficială astfel încât să construiască imaginea Realităţii pe care noi o folosim pentru a interacţiona cu ea.
Inconvenientul este faptul că nu Mintea superficială ar trebui să facă această interpretare, ci cea Profundă, având-o pe cea superficială ca ajutor.
Deoarece unul din scopurile Minţii Profunde este chiar acesta: interpretarea Realităţii printr-un punct de vedere fluid şi armonios cu energia care a lovit câmpul nostru de Conştiinţă.
Mintea superficială este un dar minunat: are scopul de a ajuta şi de a susţine Mintea Profundă, făcându-i, de exemplu, accesibile informaţii legate de experienţele trecute cu scopul de a ne proteja sau traducând intuiţii şi gânduri provenite din planurile superioare ale conştiinţei în construcţii verbale, în planuri şi proiecte precise, chiar şi prin scris, calcule şi analize matematice, care sunt instrumentele adecvate aflate la dispoziţia sa.
Concepte pe care le găsim exprimate de exemplu şi în învăţăturile din Cabala ebraică.
Ce se petrece, în schimb?
Mintea superficială se interpune şi îndeplineşte o sarcină care nu-i aparţine şi pe care nici nu o poate îndeplini: interpretarea percepţiei asupra Realităţii.
Aşadar, cum este asamblată Realitatea?
Prin Mintea superficială, sigur, dar mai ales prin instrumentul folosit în mod obişnuit de Mintea superficială atunci când nu se află la comandă: dialogul interior condiţionat.
Îndată ce dialogul interior condiţionat, cu o viteză impresionantă, interpretează Realitatea, o transformă după o schemă foarte simplă.
Dacă ceea ce asamblează este o repetiţie a unei experienţe trecute, caută o experienţă similară în baza sa de date, şi când o găseşte, îi ataşează eticheta corespunzătoare.
Un scaun. Ah, da, un scaun ca alte milioane de scaune pe care le-am mai văzut.
Un bărbat cu pălărie? Ah, da, un bărbat rău şi grosolan.
Dacă ceea ce asamblează nu este o repetiţie a unei experienţe trecute, căile posibile sunt două: dacă este interpretată ca o ameninţare puternică la stabilitatea structurilor interioare de interpretare şi construire a ceea ce este cunoscut, sau dacă iese din limitele a ceea ce este considerat posibil, este îndepărtat, suspendat sau anulat.
Dacă nu este interpretat ca o ameninţare sau ca ceva imposibil, este modificat pentru a se potrivi cu un model similar din trecut.
Partea cea mai dificilă pe calea străbătută de un Războinic este să înţeleagă că Lumea este o senzaţie. John Michael Abelar Un scaun nu e doar un scaun.
Orice scaun e un miracol, un dans molecular de lumină, însă Mintea superficială nu va putea niciodată să vadă aceasta, pentru că, pur şi simplu, nu e făcută pentru asta.
Un scaun devine doar un scaun atunci când Mintea superficială l-a interpretat şi l-a catalogat drept "scaun", obiect cunoscut şi neameninţător cel puţin până când cineva nu se hotărăşte să-i dea cu el în cap.
Dar cine a pus Mintea superficială într-un rol care nu-i aparţinea?
Noi, bineînţeles, deoarece întotdeauna noi suntem cei care decidem.
Doar că am decis într-o manieră forţată şi fără o evaluare justă şi conştientă.
Am luat această decizie prin presiunea la care suntem supuşi încă de la naştere.
Astfel este făcută interpretarea Realităţii de către Mintea superficială, prin intermediul dialogului interior, şi aici intră în acţiune SFIDĂTORUL.
În general, dialogul interior este neîncetat activ şi focalizat pe prostiile asociative care îl menţin în funcţiune, ca pe un radio:
Acest flux neinteligibil, făcut din multe voci care vorbesc una cu alta şi chiar se ceartă este chiar unul dintre instrumentele principale de control ale conştiinţei noastre folosit de către SFIDĂTOR.
Acest flux neinteligibil de cuvinte interioare reprezintă vocea SFIDĂTORULUI.
"trebuie să-mi găsesc mătuşa din Nebraska; ah, munţii din Nebraska; frumoasă mai e zăpada; oricum, ar trebui să organizez următoarea săptămână albă deoarece e timpul; trebuie să cumpăr schiuri noi; ah, da, magazinul acela din centru..." şi tot aşa, din prostie în prostie, toată existenţa noastră. Toată mintea noastră e o ceaţă pe care toltecii o numesc Mitote.
Mintea este un vis în care mii de oameni vorbesc în acelaşi timp şi niciunul nu înţelege ceea ce spun ceilalţi.
Aceasta este condiţia minţii umane: un mare mitote, în care e imposibil să vezi cine suntem cu adevărat.
În India, mitote se numeşte Maya, care înseamnă iluzie.
Este vorba de faptul că personalitatea are conştiinţa propriei sale existenţe.
Tot ceea ce credeţi despre voi înşivă şi despre Lume, toate conceptele şi programele pe care le aveţi în minte alcătuiesc Mitote.
Nu putem să vedem ceea ce suntem cu adevărat.
Nu reuşim să vedem că nu suntem liberi.
Don Miguel Ruiz Cu alte cuvinte, aceste multe voci care par să aibă o viaţă proprie şi care alternează pe tărâmul interpretării noastre asupra Realităţii, acest conglomerat de stimuli, voci, pulsiuni, preferinţe, aversiuni, reprezintă SFIDĂTORUL în aspectul său cel mai evident.
Un moment, şi o voce ne împinge într-o anumită direcţie.
După 5 secunde trecem la altă idee.
După 10 secunde vedem un prieten şi suntem fericiţi.
După 15 secunde abia aşteptăm să ne despărţim.
Interpretând fără motiv Realitatea tăcută doar pentru a urma capriciile unui vârtej de voci din cap în loc să ne centrăm din ce în ce mai mult în nucleul interior care ne aparţine cu adevărat, îngrijindu-l şi făcându-l să crească din ce în ce în putere şi autoritate, continuăm să rătăcim de la o interpretare la alta, crezând că suntem fericiţi sau trişti sau liberi, doar pentru că o voce din capul nostru spune când fericire, când tristeţe, când libertate şi noi o credem, ca nişte păpuşi trase de fire invizibile.
Divide et Impera – Strategie având ca scop obţinerea unei poziţii privilegiate, divizând şi fragmentând forţa de opoziţie în aşa fel încât aceasta să nu se poată uni contra unui obiectiv comun. Iată de ce putem spune că SFIDĂTORUL a luat controlul asupra Minţii Superficiale şi o foloseşte în propriul său avantaj.
O suprasolicită şi o împiedică să se liniştească, astfel încât să-şi asigure controlul asupra fiinţei umane inconştiente, care este victima sa datorită miilor de voci din care e alcătuită.
Mintea superficială nu este mai puternică decât Mintea Profundă; e ca şi cum ai spune că mâna dreaptă e mai puternică decât stânga.
Pur şi simplu, noi folosim Mintea Superficială într-un mod neadecvat iar Mintea Profundă este, astfel, sufocată de mecanismele zgomotoase şi necontrolate ale unei Minţii Superficiale supra-folosite.
Totuşi, este bine să clarificăm un lucru.
SFIDĂTORUL nu poate face nimic în faţa Conştiinţei.
El reuşeşte în intenţia sa de a pune stăpânire pe Mintea Superficială a unei fiinţe umane deoarece aceasta nu ştie ce se petrece şi, deci, nu-l poate împiedica.
În practică, SFIDĂTORUL ia controlul asupra Minţii Superficiale de obicei în primii ani ai existenţei sale şi, cu timpul, fiinţa umană respectivă ajunge rapid să creadă că ea este ceea ce Mintea Superficială îi spune să fie, adică, ea crede că este SFIDĂTORUL.
Cum este posibil, aşadar, să te eliberezi de ceva ce nu ştii că ai?
Cum e posibil să te eliberezi de ceva ce crezi că eşti?
Mulţi oameni sunt într-atât de prizonieri ai propriei lor minţi, încât frumuseţea Naturii chiar nu există pentru ei.
Ar putea spune, "Ce floare frumoasă!", dar este vorba doar de o etichetă mentală automată.
Pentru că nu sunt liniştiţi, nu sunt prezenţi, nu văd cu adevărat floarea, nu îi percep esenţa, sacralitatea, tot aşa cum nu se cunosc pe ei înşişi, nu-şi percep propria esenţă, propria sacralitate.
Eckhart Tolle Un scenariu care poate fi teribil de înşelător, acela de a fi crezut ani de zile că suntem ce nu suntem, de fapt; această conştientizare coincide adesea cu intrarea în ceea ce mulţi cercetători numesc Noaptea Sufletului.
Fulgere de groază ne zguduie câmpul interior, atunci când structurile pe care am ridicat realitatea, şi pe care le credeam aşa de stabile, intangibile şi nemuritoare se cutremură ameninţător sub rafalele Adevărului.
Totuşi, nu e nimic de care chiar să ne temem.
Conştientizarea faptului că instrumentul cu care interpretăm în general realitatea, adică Mintea Superficială, nu acţionează sub controlul nostru conştient este folositoare, fără îndoială, însă mai este şi un altul.
Există un alt instrument, corelat cu acest mod de a interpreta Realitatea pe care îl foloseşte SFIDĂTORUL pentru a-şi perpetua prezenţa în noi; un instrument care este esenţial să fie cunoscut, deoarece este şi instrumentul care, dezactivat, declanşează şi accelerează scăderea influenţei SFIDĂTORULUI ca forţă de contrapunere şi transformarea lui într-o forţă aliată nouă.
Multe tradiţii spirituale ne arată că acesta este instrumentul principal cu ajutorul căruia Sfidătorul se hrăneşte cu energia noastră, ca un Parazit.
Şi dacă aceasta este modul principal prin care se hrăneşte, ce se va petrece dacă îl dezactivăm?
Vorbim despre un automatism foarte simplu, creat de corp in uniune cu mintea, care îi conduce cercul vicios şi auto-hrănitor care se declanşează între dialogul interior şi emoţii.
Când mintea se opune Vieţii, se ivesc gândurile.
Când ceva începe să fie în conflict cu o părere a ego-ului, se declanşează tumultul emoţiilor.
6. Adversarul are faţa acoperită. A ta. Emoţiile sunt o componentă foarte importantă a mecanismului de răspuns al câmpului energetic uman la stimulii şi la percepţiile pe care le primeşte din mediul înconjurător.
O emoţie, după cum putem mărturisi şi testa fiecare din noi, produce efecte imediate în corpul nostru fizic şi ea este capabilă să modifice aproape instantaneu răspunsul nostru comportamental, care se adaptează rapid către direcţia cea mai cunoscută şi experimentată capabilă să ne readucă în echilibru întregul nostru sistem energetic.
Dar cum se naşte o emoţie?
O emoţie este în esenţă o modificare a echilibrului corporal care se produce prin crearea şi eliberarea de hormoni şi neuro-transmiţători în diferitele sisteme de legătură ale corpului nostru.
Această modificare, această stimulare, este imediat depistată de mecanismele noastre de percepţie şi este apoi interpretată ca un răspuns la o situaţie externă specifică care a provocat în noi o astfel de reacţie.
emoţie
de la EMOTUS
p.p. de la EMOVERE – a duce afară, a muta, a scoate;
şi de la: care adaugă forţă acţiunii exprimate de cuvântul cu care e unită,
şi MOVERE, a agita, a mişca.
De exemplu, percepţia unui tigru în libertate, a unui tigru la câţiva metri de noi, va provoca în noi eliberarea unui hormon binecunoscut de toţi: adrenalina; această eliberare va determina o interpretare din partea mecanismului nostru de percepţie care va asocia senzaţia respectivă cu o schemă foarte precisă, care se numeşte Frică.
= lat. EMOTIONEM Frica este un mare vârtej.
Face ca frigul să fie mai frig, întunericul mai întuneric.
Însă las-o să se ridice, şi va dispărea.
Obi-Wan Kenobi O emoţie nu este, deci, altceva decât o senzaţie în corp pe care noi o percepem ca răspuns la un eveniment care a lovit Câmpul Conştiinţei noastre.
Modificarea echilibrului chimic din corpul nostru produce instantaneu o senzaţie pe care noi o numim emoţie, agitaţie ce intervine pentru a da o semnificaţie, pentru a interpreta emoţia pe care o simţim.
Evident, modelele care au fost inserate în mintea căreia i-am dat sarcina de a interpreta Realitatea, adică, în marea majoritate a cazurilor, Mintea superficială.
Dacă noi nu am da un nume la ceea ce simţim, emoţia ar rămâne doar o senzaţie percepută în corp care ar apărea, ar avea un vârf şi apoi s-ar diminua până la completa dispariţie.
Să fie frica cea care vă împiedică să faceţi o acţiune?
În această situaţie, trebuie să vă recunoaşteţi frica, să o observaţi, să-i acordaţi atenţie, să fiţi cu totul prezenţi în faţa ei.
Făcând astfel, veţi rupe legătura dintre frică şi gândul vostru.
Nu lăsaţi ca frica să ţâşnească din mintea voastră.
Eckhart Tolle Elementul-cheie, simplu dar în acelaşi timp extrem de important al acestui mecanism constă în faptul că mecanismul de creare a emoţiilor este bidirecţional. Emoţiile pot fi create şi în absenţa unui stimul extern real, folosindu-ne de capacitatea noastră imaginativă şi atenţia asupra a ceva ce are rol de catalizator. Dacă activăm o imagine interioară cu rol de catalizator şi o menţinem suficient de mult, corpul fizic va fi cuprins de emoţia asociată cu ea ca şi cum chiar s-ar petrece ceea ce este în această imagine
Dacă ascultăm muzică relaxantă şi ne imaginăm că suntem întinşi relaxaţi pe o pajişte, corpul va începe să producă hormoni şi neuro-transmiţători care sunt reacţie la acest scenariu, chiar dacă stăm pe un scaun incomod, într-un subsol.
Oricine înţelege şi ştie cu certitudine că acest mecanism funcţionează, deoarece sigur l-a practicat nu o dată în viaţă, în cele mai diferite situaţii.
În acest comportament uman normal, automat, simplu, se află una dintre capodoperele tactice ale SFIDĂTORULUI, prin care el se perpetuează pe el şi controlul lui asupra noastră.
Într-un mod pe care, poate, deja începeţi să-l intuiţi.
Aşa cum am văzut, cea mai mare parte a oamenilor folosesc Mintea Superficială ca element de interpretare a percepţiilor sale, într-o manieră înnăscută, automată şi inconştientă.
Mecanismul de control al generării şi controlului emoţiilor este, deci, administrat de Mintea Superficială, deoarece ea a fost pusă în mod inconştient la cârma interpretării percepţiilor.
Mintea Superficială se află în general sub controlul SFIDĂTORULUI.
Adică e focalizată pe scheme de gândire foarte precise, aşa cum am văzut deja.
Aceste scheme de gândire produc în mod invariabil emoţii.
Emoţii care saturează Pământul şi locuitorii săi de mii de ani; emoţii care au ca singur scop perpetuarea prezenţei SFIDĂTORULUI în interiorul câmpului Conştiinţei noastre; emoţii care se bazează pe presupuneri ireale care nu au nicio legătură cu bunăstarea noastră şi cu ceea ce suntem cu adevărat; emoţii care sunt toate corelate cu o singură emoţie fundamentală: Frica.
[vezi filmul documentar, 01:22:20]. Neliniştea ta nu e altceva decât neliniştea Volador-ului mereu temător că stratagema sa va fi descoperită şi îl va fi refuzată hrănirea.
Prin mintea care, de fapt, e a lor, Voladores se strecoară în viaţa oamenilor după cum le convine, garantându-şi un anumit nivel de siguranţă care le va domoli frica.
Carlos Castaneda În ce mod produce Mintea Superficială aceste emoţii care sunt combustibil pentru SFIDĂTOR?
Generând prin dialogul interior condiţionat scheme de gândire care se încarcă progresiv cu emoţii prin acest continuu dialog interior.
Aceasta este arma principală de control şi de atac a SFIDĂTORULUI pentru Câmpul uman al Conştiinţei.
Este poate singura sa posibilitate de a ne amăgi să creăm ceva avantajos exclusiv pentru el: ne adoarme prin supraalimentare şi folosirea condiţionată a Minţii Superficiale pentru a accede la Câmpul Conştiinţei noastre, a-l manipula în interesul său, făcându-ne să credem că noi suntem el.
Prinsă inconştient în tot acest mecanism, o fiinţă umană nu face altceva decât să perpetueze scheme de comportament dobândite, care nu au nicio legătură cu cea ce este ea cu adevărat.
Hrănind scheme de gândire ireale şi fără nicio legătură cu adevărata sa esenţă, ea dă naştere la emoţii care, în loc să o susţină şi să o facă fericită, îl hrănesc şi îl susţin exclusiv pe SFIDĂTOR şi o sug de energie şi forţă vitală, constructivă şi pozitivă.
Urmărind Mintea Superficială, alcătuită din mii de voci care nu sunt ale sale, acţionează în lume trăind o viaţă care nu este a sa, comportându-se aşa cum nu este în realitate, fiind la cheremul SFIDĂTORULUI, fără să aibă nici cea mai mică bănuială.
De exemplu, atunci când aveţi o stare proastă şi începeţi să vă identificaţi cu o schemă mentală negativă şi să vă gândiţi la cât de groaznică e viaţa voastră, gândul vostru s-a aliniat la Corpul de Suferinţă iar voi aţi devenit inconştienţi şi vulnerabili la atacul lui.
Inconştienţi, adică identificaţi cu o schemă mentală sau emoţională, cu o totală absenţă a Observatorului Tăcut.
Eckhart Tolle Declanşarea şi consolidarea inconştientă a cercului vicios dialog interior – emoţie este, prin urmare, arma principală la dispoziţia SFIDĂTORULUI în acţiunea sa de slăbire a Câmpului nostru de Conştiinţă.
Să vedem mai în detaliu acest proces, pentru a putea deveni din ce în ce mai conştienţi de cât de abil suntem manipulaţi.
Un proces pe care îl vom numi Spirala de Slăbire a Puterii.
Un Războinic are controlul.
Nu asupra altor oameni, ci asupra propriilor sale emoţii.
El nu le reprimă, ci le exprimă.
Fără frică, însă doar la momentul potrivit.
Don Miguel Ruiz
7. Spirala de Slăbire a Puterii
Totul începe de la un gând care apare în Câmpul Conştiinţei noastre.
La început, acest gând este în esenţă o imagine, o lumină vie, care nu e însoţită de niciun cuvânt, deoarece se naşte acolo unde cuvintele nu au nicio importanţă.
Este un gând/imagine având o putere enormă, deoarece este declanşatorul unei creaţii, un gând care denotă o realitate posibilă pe care am putea alege să o manifestăm sau nu, dacă am şti că e posibil.
Ceea ce facem, în schimb, fructul unei cunoaşteri superficiale sau inexistente a fenomenului, este să aderăm instantaneu, ca nişte automate condiţionate.
Până când nu intervenim să facem lumină în Conştiinţa noastră, generarea acestor foarte puternice gânduri/imagine este involuntară, inconştientă şi focalizată pe repetiţia şi înrădăcinarea experienţelor faţă de care se generează sau s-a activat deja un puternic ataşament emoţional.
Aceste experienţe vor deveni obiceiuri, obiceiurile vor deveni apoi toxico-dependenţe emoţionale, adică suportul primar al SFIDĂTORULUI şi unul din elementele esenţiale responsabile de slăbirea noastră energetică şi vitală.
Aşadar, până când nu intervenim să facem lumină în conştiinţa noastră, aproape tot ceea ce numim acţiuni şi creaţii libere se află sub controlul SFIDĂTORULUI.
Un pas obişnuit, şi dorinţa poate fi reală.
Încă un pas neglijent, şi realul poate deveni obicei.
Încă un pas din inerţie şi obiceiul poate fi fluviul de noroi.
Vârful piciorului fără memorie, şi fluviul cade în Abis.
Descoperirea unei toxico-dependenţe emoţionale având rădăcinile într-un obicei este simplă: dacă se observă că opune rezistenţă la satisfacerea sa sau la apariţia posibilităţii de a nu fi satisfăcută de o altă persoană, reacţia este întotdeauna aceeaşi: tensiune, nervozitate, neînţelegere necontrolată ajungând până la ieşiri pline de furie.
Aceasta arată că există un puternic ataşament emoţional legat de satisfacerea unui obicei şi, deci, că obiceiul respectiv se află sub controlul SFIDĂTORULUI.
În realitate, aproape toate obiceiurile noastre generează ataşamente emoţionale corelate cu satisfacerea lor; putem spune, deci, că majoritatea obiceiurilor noastre se află sub controlul SFIDĂTORULUI.
Mulţi oameni se folosesc de alcool, droguri, sex, mâncare, muncă, TV, şi chiar fac tot felul de achiziţii pe post de anestezice într-o tentativă inconştientă de a-şi elimina nemulţumirile de fond.
Când se petrece asta, o activitate care ar putea fi foarte plăcută dacă este realizată cu moderaţie devine o situaţie obsesivă sau de dependenţă şi ceea ce rezultă de aici este o uşurare de foarte scurtă durată a simptomelor.
Eckhart Tolle Întreruperea obiceiurilor este un mod de a învăţa noi modalităţi de a percepe lumea şi oferă un indiciu conţinând incredibile posibilităţi de acţiune. John Michael Abelar După ce SFIDĂTORUL a generat în noi un gând/imagine care să creeze o realitate favorabilă lui, se declanşează Spirala de Slăbire a Puterii.
Mintea superficială interceptează acest gând si acţionează pentru a-l manifesta prin intermediul dialogului interior condiţionat care îl va justifica, îl va încuraja, îl va susţine, va pune în el întreaga sa forţă de focalizare; adică, se va fixa pe acest gând, un comportament foarte simplu de descoperit în noi înşine dar şi la alţii care, aşa cum spunem de obicei, "au o fixaţie pe ceva".
Focalizarea Minţii superficiale, aşa cum am văzut, poate produce un fenomen de o foarte mare importanţă: generarea de emoţii corespondente acestei focalizări.
Astfel, o focalizare continuă a Minţii superficiale pe un gând/imagine declanşatoare va determina, mai devreme sau mai târziu, generarea de emoţii care, la rândul lor, vor alimenta din nou, cu o nouă încărcătură energetică, focalizarea Minţii superficiale pe acest gând/imagine, ca şi cum aceste emoţii ar fi confirmarea şi combustibilul ulterior al acestei focalizări.
În acest fel, Spirala de Slăbire a Puterii va încărca gândul/imagine cu atâta energie emoţională încât va impune efectiv tuturor oamenilor care o experimentează acţiunea sau acţiunile care duc la manifestarea sa.
Cercul se închide.
Gândul/imagine este manifestat.
Acesta este modul simplu, linear, prin care SFIDĂTORUL ne manipulează ca pe nişte păpuşi.
Acesta este modul prin care ne distrugem, mai mult sau mai puţin conştient, existenţa.
Însă, atenţie! Acesta este şi modul simplu, linear, prin care putem construi o viaţă minunată.
Unica diferenţă constă în alegerea gândurilor/imagini declanşatoare.
Ori le alegem noi, ori le inoculează SFIDĂTORUL.
Procesul care trebuie urmat este acelaşi.
Totuşi,
în cazul în care gândurile/imagine declanşatoare sunt viziunile noastre libere şi conştiente, Spirala Slăbirii Puterii devine Spirala Puterii. Este nevoie de curaj, de mult curaj, pentru a începe în mod deliberat eliminarea credinţelor care ne fac să suferim.
Poate nu credeţi că aveţi puterea să vă creaţi propria realitate, însă, dacă acceptaţi ideea, puteţi cu adevărat crea o realitate diferită de cea care vă face să suferiţi.
Don Miguel Ruiz Pentru a face şi mai clar acest proces, iată un exemplu de cum funcţionează el într-o situaţie de viaţă concretă prin care, din păcate, mulţi dintre noi trecem zilnic.
Este o situaţie exemplificativă, ca atâtea altele pe care le-am putea găsi în viaţa noastră omenească.
O situaţie care ne arată, uneori cu brutalitate, un principiu abstract care prinde viaţă:
Orice activitate umană încărcată cu energie emoţională de ataşament faţă de realizarea ei este ghidată de SFIDĂTOR strict pentru avantajul său. Situaţia de viaţă pe care o vom examina se referă la consumul excesiv de băuturi alcoolice.
Iată-ne prinşi de activităţile noastre zilnice, relativ liniştiţi fără alte preocupări.
Pe neaşteptate, fără nicio atenţionare sau motiv, un gând/imagine apare în Câmpul Conştiinţei noastre.
Un gând/imagine corelat cu consumul unei băuturi alcoolice.
Mintea Superficială se declanşează şi prinde acest gând.
Dialogul nostru interior condiţionat, lipsit de control, căruia îl acordăm toată încrederea, ca şi cum noi am fi acele voci, începe să repete fraze precum:
"Parc-aş bea un păhărel"
"Da, chiar merit un păhărel",
"Chiar am nevoie de un păhărel",
consimţind împreună cu ea că într-adevăr aşa este cum tot repetă ea.
Acest dialog interior condiţionat generează rapid o emoţie, un fel de anticipare a băutului unui păhărel şi cum ne vom simţi bine când îl vom bea, dar şi după aceea.
Strict d.p.d.v. al percepţiei, această emoţie nu este altceva decât o senzaţie difuzată în corpul nostru, ca o mâncărime, un curent.
Dar când Mintea superficială o interceptează, o transformă pentru folosul şi consumul SFIDĂTORULUI în energie emoţională, adică într-o senzaţie căreia i-a fost atribuită o etichetă care nu face altceva decât să alimenteze ulterior dialogul nostru interior referitor la "presupusa" noastră necesitate de a bea ceva.
La un anumit punct, aceasta va fi încărcătura emoţională care se va agăţa de gândul/imagine de a bea alcool, că nu ne vom putea abţine să turnăm şi să bem un păhărel, liniştind acest curent emoţional şi simţindu-ne la început mai bine, aparent mai liniştiţi.
Însă nu va trece mult timp, şi de obicei va trece puţin, înainte ca această stare de linişte să fie din nou alterată de o necesitate emoţională generată de un gând/imagine inconştient de acelaşi tip şi aşa mai departe, pentru zile, luni, ani de disipare energetică în van.
Atunci facem eforturi să obţinem bunuri, bani, succes, putere, recunoaştere sau o relaţie afectivă specială, mai ales pentru a ne simţi mai bine cu noi înşine, a ne simţi mai împliniţi.
Şi descoperim că golul este tot acolo şi că e fără fund.
Atunci chiar că avem probleme, deoarece nu ne mai putem iluziona.
Bine, se poate totuşi asta, dar totul devine mai dificil...
Eckhart Tolle Toxico-dependenţele emoţionale ca aceasta, şi sunt multe la număr şi nu e nevoie să le prezentăm aici, pot deveni mult mai greu de depăşit, deoarece cantitatea emoţională implicată în ele înceţoşează profund conştiinţa celui care este victimă, mai ales în momentele în care sunt declanşate.
Mai mult, satisfacerea repetată în timp a acestor toxico-dependenţe emoţionale va altera în mod inevitabil şi echilibrul corpului fizic, care va dezvolta din ce în ce mai mulţi receptori ai substanţelor pe care le primeşte în circuitul său în detrimentul altora, pe care le primeşte mai puţin sau deloc, şi pe care ar trebui să le primească aproape zilnic pentru vitalitatea şi bunăstarea sa.
Astfel, toxico-dependenţa emoţională devine şi fizică.
Şi în acel punct fiind, chiar ne-ar fi greu să ne eliberăm.
În momentele de linişte, va părea că putem să-i facem faţă fără probleme – dar va fi o fantasmă iluzorie şi evanescentă.
Când se declanşează, devine un demon, care ne solicită întreaga atenţie şi energie.
Apoi ne lasă epuizaţi, goliţi, doar pentru a se întoarce după un timp pentru a ne cere din nou tributul de energie.
Un demon.
În serviciul SFIDĂTORULUI.
Nici eu, nici tu nu putem face nimic, dacă nu ne exercităm auto-disciplina până când nu devenim de neatins. John Michael Abelar Ar trebui atunci să ne lipsim de tot pentru a nu cădea în capcana SFIDĂTORULUI?
Nimic mai prostesc.
Lumea este minunată, şi plină de experienţe care merită trăite.
Ceea ce ar trebui să facem este să încetăm să mai creăm ataşament emoţional faţă de realizarea acţiunilor noastre, indiferent care ar fi acestea.
Lipsite de ataşament emoţional la realizarea lor, acţiunile nu mai generează dependenţe, iar SFIDĂTORUL îşi va vedea tăiată principala, dacă nu unica sursă de susţinere energetică pe care o foloseşte pentru a se perpetua pe sine însuşi în defavoarea noastră, ca un parazit.
Când o acţiune este lipsită de ataşament emoţional la realizarea ei, experienţa este transcensă.
Nu mai este important când, cum şi de ce se face.
Pot trece ani înainte de a o experimenta din nou sau doar minute.
Nu se mai simte nicio lipsă, nicio nevoie de a reveni la ea.
Dacă există posibilitatea, ea este experimentată.
Dacă nu există posibilitatea, pur şi simplu nu există posibilitatea.
Nu mai există dorinţa de a o realiza; nu mai există nici obsesia şi nici suferinţa în cazul lipsei ei.
Totuşi, exact în acest punct avem parte de cea mai mare bucurie a experienţei în sine.
Doar în acest punct am putea stabili cu luciditate dacă experienţa chiar ne foloseşte sau nu.
Lipsiţi de "echipamentul" emoţional care avea drept singur scop să-l hrănească pe SFIDĂTOR şi să ne slăbească pe noi, vom gusta din plin experienţa ori de câte ori vom trece prin ea, tocmai pentru că vom aprecia impermanenţa sa, calitatea sa, adevăratul său aport energetic cu ochi senini şi lucizi.
Starea interioară ce îşi are sursa în transcenderea unei experienţe este unul dintre pilonii integrităţii noastre.
Multe tradiţii spirituale numesc această stare Detaşare.
Detaşarea este echilibrul subtil şi conştient între a nu nega nimic şi a nu abandona nimic. 8. Ataşamentul, tăinuirea şi suferinţa Modalităţile cu care SFIDĂTORUL intervine în câmpul conştiinţei umane sunt: ataşamentul şi ocultarea
Ataşamentul este faza activă a SFIDĂTORULUI, este momentul în care intervine dând naştere demonilor noştri interiori care ne ţin înlănţuiţi.
Aceasta este etapa pe care o utilizează pentru a avea susţinerea iniţială şi pentru a se alimenta, după cum spune tradiţia toltecă.
Modul cel mai eficient şi probabil singurul disponibil, dar care îi conferă o eficienţă foarte mare, este utilizarea spiralei de diminuare a forţei interioare, realizată până în punctul în care se poate genera o cantitate foarte mare de energie emoţională de ataşament faţă de imaginea-gând născută.
Energia emoţională manifestată ca o necesitate aproape incontrolabilă de ceva, adică, dependenţa toxică.
[tăinuirea]. O emoţie reprezintă de obicei o schemă de gândire amplificată şi încărcată cu energie.
Doriţi să aveţi un super-control asupra voastră iar, de obicei, aceasta vă reuşeşte, transformându-vă în relee pentru o emoţie prin identificarea cu aceasta, datorită lipsei de cunoaştere a adevăratei esenţe divine.
Eckhart Tolle Ajunge să aruncaţi o simplă privire în jurul vostru pentru a deveni conştienţi că fiecare fiinţă umană de lângă voi este manipulată de una sau mai multe dependenţe toxice emoţionale de care nu poate, nu reuşeşte să se detaşeze.
O manipulare care de la origine s-a dezvoltat mereu prin intermediul aceleiaşi strategii, prin Spirala de scădere a forţei vitale.
Mai întâi priviţi în voi înşivă.
Probabil că această primă privire va fi mai puţin grăbită decât cea pe care o aruncaţi pentru a vedea paiul din ochiul celuilalt.
Dar poate găsiţi ceva care să semene foarte mult cu acesta, bârna din ochiul vostru, dependenţa toxică emoţională.
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.
De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?
Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău?
Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
Iisus, Matei 7:1-5 Ocultarea este faza pasivă a SFIDĂTORULUI, prin care se retrage momentan, pentru a folosi avantajul dobândit în mod inconştient asupra noastră, într-o stare energetică joasă sau dezechilibrată, de a nu putea înfrunta cu energie şi conştienţă un atac continuu.
Cum reuşeşte toate acestea?
Prin intermediul alimentării cu energie a Minţii superficiale plină de gânduri inutile şi fără un consens real, care produc emoţii şi stări sufleteşti încărcate cu energie joasă, ca de exemplu: furia, gelozia, invidia, ranchiuna, îngrijorarea şi alte gânduri similare.
Acestea sunt manifestări gradate ale aceleiaşi emoţii.
FRICA. Frica reprezintă, de fapt, frica SFIDĂTORULUI de a fi descoperit.
Gânduri care se manifestă în mod automat, constant, contradictoriu, care ne înlănţuiesc într-un mod foarte simplu.
Toate sunt gândite cu pronumele EU în faţă.
EU gândesc...
EU simt...
Pentru MINE ceea ce mi-a făcut este rău.
Ai văzut ce MI-a făcut etc. etc.
Dar cine este acest EU?
Câţi de EU aveţi în capul vostru?
Este posibil ca acest EU să dorească un lucru, iar după cinci minute altul.
Câteodată chiar contrar primului.
Nu este posibil să dăm un răspuns la aceste întrebări fără a fi conştienţi.
Dar odată ce avem răspunsul la aceste întrebări, putem observa baletul minţii superficiale, care pare a fi incontrolabil.
Aceasta înseamnă a tăia din energia furnizată SFIDĂTORULUI.
Mintea superficială este alimentată de bârfe, de discuţii inutile, muzică şi mult zgomot pentru a ne împiedica să fim conştienţi şi raţionali.
Ce se petrece la sfârşitul vieţii noastre?
Îl lăsăm pe SFIDĂTOR să îşi continue opera sa de sugestie şi control asupra câmpului conştiinţei umane?
– Nu ne urmăm inspiraţiile, cele care ne fac să simţim adevărata fericire a vieţii.
Inspiraţiile planurilor superioare de conştiinţă produc emoţii pozitive, adică energii înalte care sunt total indigeste SFIDĂTORULUI.
Orice lucru la care poţi visa, începe-l.
Curajul aduce cu sine geniu, magie şi forţă. Începe imediat.
Johann Wolfang Goethe – Când nu ne urmăm inspiraţiile, opunem rezistenţă transformărilor.
Pentru că orice transformare reprezintă pentru SFIDĂTOR riscul de a fi descoperit.
SFIDĂTORUL va crea noi gânduri de rezistenţă care vor genera emoţii de rezistenţă; astfel, SFIDĂTORUL va face tot posibilul să împiedice acceptarea senină a transformării, iar în acest mod îl susţinem pe SFIDĂTOR cu energie joasă creată de energia inutilă de a opune rezistenţă în faţa inevitabilului.
Este necesar să acceptaţi mereu momentul prezent.
Ce poate fi mai inutil, cel mai inutil, decât a opune rezistenţă interioară în faţa a ceva ce există deja?
Eckhart Tolle – De obicei ne luptăm cu ceva ce este în afara noastră, combătându-l ca pe ceva care pare a fi cauza nefericirii noastre, pentru că atribuim responsabilitatea emoţiilor negative din fiinţa noastră evenimentelor exterioare sau altor persoane.
Ajunge o simplă privire conştientă pentru a deveni conştienţi că tot ceea ce există în viaţa noastră a fost generat şi menţinut în noi de noi înşine iar pentru aceasta singurii responsabili suntem noi.
A-i acuza pe alţii de propria nefericire este semnul unei nevoi de educaţie.
A ne acuza pe noi înşine arată că am început propria educaţie.
A nu ne acuza nici pe noi înşine nici pe alţii arată că ne-am desăvârşit educaţia.
Epictet – Fiind îngrijoraţi să nu pierdem ceea ce avem, începem să ne apărăm în loc să ne detaşăm.
Dar cui aparţine această teamă de a nu pierde ceva?
Clar. SFIDĂTORULUI.
Suntem minunaţi aşa cum suntem, de fapt. Doar noi.
Nu putem pierde nimic, nu depindem de nimic, deoarece noi suntem totul.
Dar este necesar să fim conştienţi pentru a descoperi aceasta.
O conştiinţă căreia SFIDĂTORUL nu poate să-i permită să se expansioneze, din diferite motive proprii lui sau superioare.
O conştiinţă pe care SFIDĂTORUL ştie foarte bine că nu o poate înfrunta, pentru că nu se simte în stare, deoarece procesul de expansiune a conştiinţei este de neoprit şi fără sfârşit.
Tu poţi pierde orice
în afară de EU SUNT.
– Nu avem echilibrul necesar pentru a ne trata pe noi înşine.
Rămânem ataşaţi atitudinilor, emoţiilor şi situaţiilor care ne blochează în loc să ne eliberăm.
Orice îşi aparţine lui însuşi poate identifica cu uşurinţă aceste ataşamente faţă de persoane, locuri, lucruri, perioade temporale şi evenimente.
Oricare dintre ataşamentele anterioare creează obişnuinţe.
Obişnuinţele sunt acţiuni care controlează o fiinţă umană, în loc să realizeze contrariul.
Faceţi prea mult sex, mâncaţi prea mult, fumaţi prea mult, beţi prea mult alcool, jucaţi prea multe jocuri absurde pentru a putea avea liniştea necesară de a medita şi a contempla.
Pentru a medita şi a crea.
Ramtha – Trăim în mintea noastră, printre creaţiile sale iluzorii, în loc de a trăi în realitate şi în prezent.
Unde se află esenţa fiinţei noastre în acest moment?
În majoritatea cazurilor, în conjuncturile şi presupunerile minţii superficiale, de aceea nu mai putem judeca.
Adică, ne confruntăm cu un aspect al supraalimentării minţii superficiale, acordând favoruri SFIDĂTORULUI.
Nu vă încredeţi în mintea voastră.
Nu credeţi în toate minciunile pe care vi le povestiţi.
Nu credeţi în ceea ce vă spuneţi atunci când afirmaţi că nu sunteţi perfecţi.
Nu credeţi în limitările voastre.
Nu credeţi în toate acestea, pentru că nu sunt adevărate.
Don Miguel Ruiz – Proiectăm în exterior situaţiile noastre de viaţă, conjuncturile exterioare, dar în realitate, toate acestea nu sunt decât proiecţii externe ale SFIDĂTORULUI, iar în acţiuni ne conformăm acestora ca şi cum acestea ar fi fost adevărate.
Probabil nu aceasta este viaţa noastră.
Nu e adevărat că în loc să cerem plini de umilinţă şi ascultare, în loc să ascultăm în linişte, conştienţă şi acceptare, punem întrebări şi dăm răspunsuri, iar apoi credem că aceste răspunsuri sunt reale?
Câte lucruri am distrus în viaţa noastră în acest mod, ţinând cont că toate acestea se găseau doar în mintea noastră superficială?
Câte lucruri am distrus în viaţa noastră, crezând într-o minte manipulată de SFIDĂTOR?
Toată tristeţea şi toate dramele vieţii voastre se bazează pe presupuneri şi pe obişnuinţa de a lua în mod personal lucrurile. Don Miguel Ruiz – Ne separăm foarte mult de celelalte fiinţe umane şi de viaţă în totalitatea sa din frica de a nu suferi şi a pierde ceea ce avem, de a nu ne putea apăra.
Astfel creăm, ne regăsim şi credem că facem parte din grupuri constituite de noi împotriva celorlalţi, construite pentru a apăra ceva ireal de altceva la fel de ireal.
Ceva la fel ca moartea care este ca o ceaţă care acoperă copacii toamna.
Nu există NOI împotriva celorlalţi.
Ei nu sunt fiinţe umane care să trăiască în aceeaşi iluzie.
Ei se manifestă sub o altă formă.
Şi chiar dacă ar fi aşa, ce diferenţă este între noi şi ceilalţi?
Cele mai obişnuite identificări ale egoului sunt cele ce privesc bunurile, activitatea prestată, condiţia socială, cunoaşterea şi educaţia, aspectul fizic, abilităţile speciale, raporturile afective, poveştile personale şi familiale, sistemele de credinţe, identificările politice, naţionaliste, rasiale, religioase şi colective de orice alt gen.
Voi nu sunteţi nimic din toate acestea.
Eckhart Tolle Aceasta este ceea ce SFIDĂTORUL creează în viaţa noastră – dacă i se permite.
Problemele familiale, cât suntem de implicaţi în ele?
Cât sunt de implicate în aceste lucruri persoanele din jurul nostru?
La final, ceea ce SFIDĂTORUL creează în viaţa noastră, dacă îi permitem, poate fi rezumat într-un singur cuvânt:
SUFERINŢA.
PARTEA a II-a
RECUCERIREA
9. Trecerea la acţiune
În momentul în care ai devenit conştient că eşti în închisoare, atunci şi doar atunci, ca fiinţă umană, îţi poţi proiecta evadarea. Dan Millman Modul de a opera al SFIDĂTORULUI în existenţa noastră este clar acum, precum la fel de clare sunt scopurile care se prefigurează.
Într-adevăr, acesta este primul pas, un pas important, foarte important, deoarece la început trebuie să ne recucerim spaţiile noastre interioare, dar e un pas condus încă de intelect, adică, este un pas care nu este însoţit de o înţelegere profundă care să conducă la totalitate.
În starea actuală putem fi sau nu putem fi în acord interior intelectual cu ceea ce am văzut şi am simţit până aici.
Sau putem exista într-un curent emoţional care ne poate scoate şi care ne poate face să vibrăm armonios la unison cu acest mesaj.
Dar atât într-un caz cât şi în celălalt, încă nu există nicio diferenţă.
Şi poate de aceea i-am dat numele de SFIDĂTORUL, deoarece el continuă, în mod inexorabil, să opereze până când noi nu intrăm cu adevărat în acţiune.
Deoarece unica diferenţă este conferită de acţiune. Un înţelept trăieşte acţionând, nu gândind să acţioneze, nici gândind la ceea ce va gândi când va încheia să acţioneze. John Michael Abelar Ce înseamnă să începi să acţionezi?
Înseamnă să credem profund în noi, în necesitatea şi dorinţa de a ne elibera de lumea mentală şi temporală creată de provocatoarea lume de consum.
Înseamnă a fi saturaţi de a ne mai produce suferinţă nouă înşine, şi în consecinţă lumii înconjurătoare.
Înseamnă să recunoaştem că suntem învăluiţi de curente emoţionale diferite şi de gânduri necontrolate care ne împing de colo-acolo ca pe nişte păpuşi mecanice.
Fără toate aceste premise nu vom începe să acţionăm şi, dacă nu intrăm în acţiune, vom rămâne în mâinile SFIDĂTORULUI.
Nu este abatere de la această regulă.
Tot ceea ce este necesar este o alegere, o decizie simplă: tot ceea ce se va petrece nu va mai crea în mine nici o durere.
Chiar dacă este o decizie foarte simplă, este una foarte radicală.
Nu faceţi această alegere dacă nu sunteţi cu adevărat sătui de suferinţă, dacă nu aţi suferit destul.
Eckhart Tolle În momentele în care ne decidem să acţionăm, este bine să ştim modul în care trebuie să acţionăm pentru a ne recuceri pe noi înşine.
Este chiar aici locul în care, concentrându-ne atenţia, descoperim că toate tradiţiile spirituale se concentrează asupra modului de a găsi Adevărul.
Toate, fără nicio excepţie, oferă indicaţii ce diferă ca formă, dar identice ca esenţă, pentru a ajuta o fiinţă umană să se recucerească pe sine însăşi.
Aceasta este una dintre cele mai mari minuni ale universului nostru.
Modalităţi multiple, infinite, îndreptate spre o singură direcţie.
Noi avem dreptul de a alege una, nu de a selecta moduri infinite.
O singură direcţie.
Adevărata provocare pentru o fiinţă umană începe doar în momentul în care Zburătorul [Volador-ul] îi părăseşte mintea.
Restul este doar pregătire.
Carlos Castaneda Încercând să descoperim matricea abstractă a modului de crearea a unei acţiuni într-o fiinţă umană, starea sufletească în care să poată acţiona pentru această recucerire, putem izola o zonă a parcursului acestui drum care să conducă la înţelegere, apoi la conştienţă, apoi la eliberare.
Un parcurs care necesită suficientă energie personală pentru a redeveni noi înşine, adică, să parcurgem acest drum învăţând.
Un parcurs care ne învaţă să vedem şi să acţionăm pentru noi înşine, urmând comuniunea noastră cu curenţii infinitului, care nu poate fi niciodată pierdută, ci doar confundată.
Nu este vorba despre un parcurs alcătuit din etape succesive care conduc într-un loc anume.
Putem spune că este vorba despre un drum paralel în care fiecare element este urmat şi alimentat de către celelalte.
Scopul este cel de a aduna şi de a elibera o cantitate de energie din care să se nască starea de conştienţă.
Aceasta înseamnă să reducem la minim pierderile produse de SFIDĂTOR.
Starea de conştienţă înseamnă atenţie.
Atenţia înseamnă energie.
Acest drum, acest itinerariu, această cale se bazează în mod evident pe observarea modului de acţiune a SFIDĂTORULUI în viaţa cotidiană şi pe modalitatea optimă de a acţiona care să limiteze la minim, până la întrerupere, pierderea energetică corespunzătoare.
De asemenea, este bine să fim de la început foarte clari.
În afara unor cazuri excepţionale foarte rare, drumul care conduce la eliberare nu este deloc uşor.
Eliberarea nu este imediată.
Acest drum nu este scurt.
Nu este simplu.
Scurte intervale de conexiune cu lumile spirituale superioare nu sunt indicatori ai unei transformări radicale, ci doar a unei ocultări a SFIDĂTORULUI într-un moment în care energia noastră se elevează printr-o oarecare modalitate.
Adevărata transformare înseamnă a ajunge să vezi adevărata Realitate.
Şi, odată ce ai văzut, poţi să te decizi dacă vrei să te transformi sau nu.
Totul devine inutil dacă pur şi simplu nu acţionăm în mod corespunzător.
Asta e tot.
Înţelepciunea nu este un cadou, ea trebuie să fie persecutată, neacceptată şi cucerită. În fiecare caz, scopul nostru, al fiecărei fiinţe umane, este să trăim cea mai bună viaţă pe care o putem trăi, de seninătate şi pace, de energie şi forţă, de înţelegere, integritate şi de compasiune.
Poate nu e chiar asta ceea ce fiecare dintre noi doreşte în cele din urmă.
Eliberarea poate fi chiar şi un cuvânt lipsit de sens, dar a trăi o viaţi plină, intensă, puternică şi fericită este dreptul fiecărei fiinţe umane şi aceasta, fără nicio îndoială, chiar dacă SFIDĂTORUL se opune.
Deci, chiar şi pentru a atinge o stare de forţă interioară, este necesar să acţionăm şi să trăim acţionând în mod conştient şi să nu acceptăm sabotajele SFIDĂTORULUI faţă de esenţa fiinţei noastre.
Să vedem acum ce arme, care sunt de fapt stări sufleteşti, senzaţii interioare, avem la dispoziţie pentru a opune rezistenţă şi a contracara modul în care operează SFIDĂTORUL în viaţa noastră.
Aceste arme, aceste senzaţii sunt exact ceea ce de obicei nu folosim.
De aceea sunt atât de indigeste pentru SFIDĂTOR.
El nu este capabil de a opri efectele pozitive.
Efecte care sunt cumulative, dacă persistăm în practica noastră spirituală.
Efecte care se vor transforma într-o creştere energetică şi o stare de conştienţă vie, care ne vor conferi în final forţa de a învinge în singura şi cea mai importantă confruntare a noastră, confruntarea pentru propria măiestrie şi genialitate prin care cu toţii va trebui să trecem într-o zi.
O confruntare pe care o chemăm de acum încolo "barca ce ne salvează din deşert".
A ajunge la esenţă este ceea ce eu numesc a merge prin deşert.
Când mergeţi prin deşert, vă întâlniţi faţă în faţă cu emoţiile voastre.
Dar când vă întoarceţi de acolo, toţi demonii se transformă în îngeri.
Don Miguel Ruiz
10. Prima armă
Prima armă care se află la dispoziţia noastră, o frână autentică pentru perpetuarea SFIDĂTORULUI în câmpul conştiinţei noastre, cea mai accesibilă din punct de vedere al înţelegerii noastre mentale, ce aduce nişte beneficii indiscutabile, a fost aleasă de 98% dintre cei care îşi doresc o viaţă mai bună şi care produce o reţea benefică.
Bineînţeles că SFIDĂTORUL se opune conştiinţei noastre care se amplifică în reţea, deoarece SFIDĂTORUL ştie bine că aceasta îl va ucide.
Dar, de fapt, ceea ce se petrece este că fiinţa umană evită să folosească această armă, iar în anumite cazuri sfârşeşte prin a o îndrepta direct împotriva sa.
Dar dacă fiinţa umană nu va şti să folosească această armă, nu va avea acces nici la celelalte, deoarece toate celelalte arme necesită o măiestrie în stăpânirea acestui prim nivel interior pentru a putea elibera în timp beneficiile lor în mod exponenţial.
Despre ce vorbim?
Despre starea de spirit interioară, de
DISCIPLINĂ. Vorbeşte despre disciplină şi marea majoritatea a oamenilor vor fugi, precum hoardele de mongoli pe cale să coboare din munţi.
Este comic să vezi cât de mult va tergiversa egoul până când va accepta autoritatea ta, ca fiinţă umană, asupra lui.
Stuart Wilde Disciplina este un cuvânt periculos.
Mulţi asociază, de fapt, disciplina, cu un regim strict, obligatoriu, cu o forţare interioară.
De fapt, disciplina nu are nimic de a face cu toate acestea.
Disciplina despre care vorbim aici este un mod de a fi, un mod de a gândi fundamentat pe trei elemente de bază.
Decide în mod conştient asupra propriilor acţiuni.
Acţionează fără a avea aşteptări.
Primeşte cu seninătate orice rezultat.
În general, fiinţele umane fac exact contrariul.
Decid acţiunile lor în funcţie de ceva.
Acţionează având aşteptări de la celelalte fiinţe umane.
Şi, deoarece rezultatul acţiunilor lor este de obicei foarte diferit de ceea ce se aşteptau ei, adică, o altă aşteptare, nu îl primesc niciodată cu seninătate.
Aleargă mereu având resentimente dramatice.
Bineînţeles că fiecare dintre aceste comportamente se datorează unei eredităţi ce le-a fost indusă de un domeniu al SFIDĂTORULUI care se perpetuează de mii de ani.
Disciplina înţeleasă ca uniune a acestor trei elemente de bază generează o undă energetică de emoţii pozitive şi entuziasm, adică un curent energetic pozitiv, complet diferit de cel din care SFIDĂTORUL se alimentează.
De altfel, cele trei elemente sunt prin ele însele opuse modalităţii generale în care noi ne trăim viaţa.
Şi aceasta împreună cu factorii determinanţi, dacă disciplina este menţinută în timp, conduce la eradicarea unei stări interioare care îl împiedică pe SFIDĂTOR să acceadă la energia noastră cu uşurinţă.
Dar cheia disciplinei şi valoarea sa enormă constă în permanenţa sa temporală.
Disciplina nu este nimic altceva decât o iluzie dacă nu este menţinută pe întreaga perioadă temporală a transformării şi a detaşării.
Puterea provine din Disciplină. Stuart Wilde A decide în mod conştient asupra propriilor acţiuni înseamnă puterea de a evalua corect situaţia de viaţă în care ne aflăm şi deciderea asupra modului optim de a acţiona cu un maxim energetic accesibil nouă în acel moment.
Adică, deciderea asupra unei direcţii care să aibă ca ţel ameliorarea condiţiilor noastre de viaţă, creşterea bunăstării noastre, a vitalităţii noastre care să conducă la o creştere interioară.
Într-o o viaţă condusă în mod haotic de către SFIDĂTOR, nu avem niciodată timpul să ne oprim şi să reflectăm la propria existenţă.
Nu avem niciodată timpul de a lua decizii conştiente asupra acţiunilor noastre care să ne aducă beneficii şi rezultate pozitive.
Acţionăm având credinţa că am făcut alegerile responsabile în mod ponderat în timp ce ne distrugem energia şi viaţa prin orice tip de atitudini nefaste şi ataşamente emoţionale negative camuflate de libertatea cu care ne asumăm deciziile
Fumăm 80 de ţigări pe zi, mâncăm cu mult mai mult decât este necesar, bem în mod constant litri de băuturi dăunătoare, le tratăm pe celelalte fiinţe umane ca pe nişte obiecte, lucrăm ore întregi doar pentru dependenţa emoţională toxică, fără a ne opri nici măcar un moment pentru a ne întreba care este cauza acestei dependenţe.
Şi numim aceste lucruri libertate personală.
Dacă astăzi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac ceea ce fac astăzi?
De fiecare dată când răspunsul este NU din cauza zilelor multe care stau la coadă, înţeleg că ceva trebuie transformat.
Steve Jobs A acţiona fără aşteptări înseamnă a-l împiedica pe SFIDĂTOR să genereze spirale de scădere a potenţialului energetic, bazate pe judecăţi derizorii asupra condiţiilor în care se manifestă acţiunile noastre.
Odată ce ne-am decis să realizăm o acţiune, este necesar să acţionăm fără a lua deloc în consideraţie judecăţile şi presupunerile făcute de mintea superficială, deoarece aceste judecăţi şi presupuneri nu sunt ale noastre; sunt generate de SFIDĂTOR cu singurul scop de a produce scăderea potenţialului energetic şi fără a avea un fundament real.
De fapt nu este uşor, aceasta pentru că nu suntem obişnuiţi să ne gândim la perfecţiunea noastră.
Dacă doar pentru o acţiune vom reuşi să facem o derogare de la modul nostru obişnuit de a gândi, fiind dincolo de orice aşteptare legată de pierdere sau câştig, de aprobare sau condamnare, de aplauze sau fluierături, putem fi impresionaţi de cantitatea mare de lucruri minunate pe care putem să le creăm.
Urmăreşte doar să obţii şi golul va săpa în tine lent precum orele montane într-o îmbrăţişare neagră a peisajului.
Expansionează-te senin şi lumina se va aprinde în tine, strălucind ca steaua Sirius care se reflectă într-o manta de perle.
Noduroase şi curbate sunt cuvintele ce acceptă sceptrul uman, strălucitoare şi puternice precum Mjolnir sunt cuvintele care oferă sceptrul lui Dumnezeu.
A primi cu seninătate orice rezultat înseamnă a ţine cont de un ceva care a existat mereu şi va exista.
Rezultatul acţiunilor noastre nu poate intra în domeniul deciziilor fiinţelor umane.
Libertatea unei fiinţe umane în acţiune se manifestă în expresia creativă de a reproduce infinitul în ea, rezultatele depinzând întotdeauna de forţele superioare.
Rezultatele le putem obţine după mult timp, rezultatele pot fi complet diferite de ceea ce ne-am dorit.
Există mereu rezultate care sunt efectele acţiunilor noastre.
Dar CE, CÂND şi CÂT şi CUM este domeniul şi decizia infinitului.
Arjuna a început să acţioneze şi să lupte fără a şti ceea ce i se va petrece lui şi tovarăşilor lui, nici soarta bătăliei sau viitorul poporului său.
Această cunoaştere este tema divinului, a "cunoscătorului câmpului".
În realitate, fiinţei umane îi revine doar acţiunea, adică trăirea în sânul Manifestării Extraordinare în care se desfăşoară viaţa sa.
Andrea Di Terlizzi, Walter Ferrero Acceptarea cu seninătate a cestui adevăr înseamnă trăirea în seninătate a vieţii.
Seninătatea este netolerată de SFIDĂTOR, deoarece seninătatea este una dintre înzestrările naturale ale fiinţei umane din care SFIDĂTORUL nu se poate deloc hrăni.
SFIDĂTORUL va încerca să tulbure această înzestrare generând gânduri negative de condamnare, de lipsă de acceptare a rezultatului unei acţiuni, dintr-o non-conformare a falselor aşteptări.
Dar, în pofida faptului că nu sunt altceva decât gânduri, adică opinii subiective nu neapărat
adevărate, formulate şi generate de o forţă opusă câmpului nostru de conştiinţă, noi putem sfârşi prin a le crede, iar în acest mod iau naştere spiralele de scădere a potenţialului energetic care au ca unic scop hrănirea forţelor SFIDĂTORULUI şi privarea noastră de acea energie.
Majoritatea oamenilor nu cred că Seninătatea poate constitui o adevărată disciplină. Stuart Wilde Prin intermediul armei Disciplinei vor fi puse în mişcare şi alimentate în noi înşine forţe care ne vor susţine în demersul nostru de a reuşi să trăim viaţa pe care o dorim şi pe care merităm să o trăim, iar SFIDĂTORUL va începe să piardă energie, pentru că nu va mai fi el cel care va decide în locul nostru realizarea unor acţiuni frustrante, nu va mai fi el cel care va judeca şi va avea aşteptări false, cel care va primi atenţia şi încrederea noastră.
Conştiinţa noastră de sine nu va mai cere părerea judecăţilor sale negative şi evaluărilor non- obiective pe care va încerca să le inducă în mintea noastră superficială.
Toate acestea vor elibera întotdeauna energia pe care SFIDĂTORUL a atras-o în cursa sa, permiţându-ne să ne realizăm acţiunile cu o eficienţă şi o rapiditate sporite, pentru a avea viaţa perfectă pe care merităm să o trăim.
Disciplina reduce într-un mod incomensurabil mintea Zburătorului. John Michael Abelar Dar care este diferenţa dintre o acţiune disciplinată şi o obişnuinţă?
Nimic altceva decât starea de conştiinţă.
O obişnuinţă este generată de gânduri inconştiente şi în afara oricărui control, iar acţiunea disciplinată este expresia gândurilor conştiente.
Dacă ambele folosesc aceleaşi resurse pe care le au la dispoziţie, energia fiinţei umane, o obişnuinţă ne face să pierdem energie printr-o dependenţă emoţională toxică.
O acţiune disciplinată duce la creşterea energiei.
Dar adevărata diferenţă este dată de starea de conştiinţă.
Se ştie că o acţiune devine obişnuinţă dacă este alimentată de orice altă acţiune sau obişnuinţă, devenind o sursă de putere.
De asemenea, este bine să devenim cât mai repede conştienţi de aspecte foarte importante.
Disciplina este iluzorie şi nu va aduce niciunul dintre fructele sale minunate dacă nu este menţinută în timp.
Pentru ce perioadă de timp?
Mintea noastră profundă ştie perfect răspunsul.
Senzaţiile care vor apărea în noi ne vor spune cât timp este necesar pentru realizarea unei anumite discipline.
Începe totul cu o singură acţiune, care trebuie să fie deliberată, precisă şi menţinută în timp.
Repetând această acţiune suficient timp, se va atrage în fiinţă unul dintre cele mai mari daruri pe care fiinţa umană le poate percepe, unul din stâlpii eredităţii fiinţei umane magice, ce se poate aplica în orice altceva: intenţia inflexibilă.
John Michael Abelar
11. Intensificarea
În timp ce disciplina începe să se stabilizeze în interiorul nostru, şi în timp ce devenim conştienţi de ceea ce a existat dintotdeauna şi de faptul că am fost păcăliţi de falsele noastre aşteptări, ce derivă din indulgenţa noastră, putem interveni pentru a închide alte falii energetice deschise în câmpul nostru de conştiinţă.
În realitate, putem spune că închiderea acestor falii ne conferă o mulţumire, dar nu înseamnă o reasamblare.
Această mulţumire este foarte importantă pentru noi, deoarece închiderea progresivă a faliilor noastre energetice implică întotdeauna eliberarea unei energii foarte mari în favoarea câmpului nostru de conştiinţă.
Urmând această stare de mulţumire continuă, vom ajunge să avem suficientă energie pentru a ataca în mod frontal aspectele cele mai importante pentru noi, pentru a deveni mai puternici şi pentru a împiedica pierderea de energie.
Dar nu vom putea niciodată să ajungem să ne confruntăm cu barca deşertului fără a fi închis în mod progresiv, una câte una, toate disipările noastre de energie cu ajutorul disciplinei.
Regatul Luptătorului este protejat de o uşă.
Aceasta este bine ascunsă, precum o mănăstire între munţi.
Mulţi bat la uşă, dar puţini intră.
Dan Millman Spiralele de scădere a energiei se nasc prin intermediul unui gând sau al unei imagini generate de către SFIDĂTOR în mintea noastră superficială.
Înainte de a ajunge la sursă, putem să ne adresăm interiorului fiinţei noastre pentru a atenua la un minim posibil pierderile energetice prin care spiralele de scădere a potenţialului ne transformă în victime.
Pentru a contracara acest influx, există două discipline foarte puternice
– Neexprimarea emoţiilor negative.
– Scufundarea în mintea profundă.
Unul dintre obiectivele principale ale SFIDĂTORULUI este generarea de energie emoţională de tip negativ, pentru a paraliza intenţiile noastre bune, transformându-ne în victime ale oricărui tip de dependenţă emoţională toxică, transformându-ne astfel viaţa într-un infern alimentat de iluzii.
De asemenea, o astfel de ezitare poate fi evitată dacă şi numai dacă această energie emoţională este exprimată într-o acţiune care o manifestă.
Dacă în interiorul fiinţei noastre percepem o emoţie de furie şi transformăm acea emoţie luptând împotriva a ceva sau a cuiva, am realizat primul pas către pierderea finală a energiei în favoarea SFIDĂTORULUI.
Deoarece SFIDĂTORUL nu este prost, dacă putem spune astfel.
Scurtcircuitul emoţional este generat de o acţiune care nu se manifestă.
Don Miguel Ruiz m-a învăţat că a nu reacţiona este totul, pentru a nu fi asemenea unei maşini automate care reacţionează în secunda în care butonul este apăsat. Gaya Jenkins A nu exprima emoţiile negative înseamnă a nu le transforma în acţiuni, înseamnă a introduce un element de detaşare între percepţia noastră şi acţiune.
Emoţiile negative continuă să existe, dar noi nu le exprimăm, pentru că ele au fost generate de o forţă care nu suntem noi, prin intermediul echipamentelor care ne-au fost "furate" fără ca noi să ne dăm seama de aceasta.
Dar, atenţie!
A nu exprima o emoţie negativă nu înseamnă a o nega sau a o ascunde în profunzimea fiinţei noastre, pentru că aceasta înseamnă introducerea ulterioară a unui element de suferinţă în câmpul nostru de conştiinţă.
A nu exprima o emoţie negativă înseamnă a o accepta total în interiorul nostru, a o lăsa să fie ceea ce trebuie să fie şi să o ardem în focul atenţiei noastre focalizate, fără a ne retrage nici un pas şi fără a o transforma în acţiune.
Aceasta înseamnă să observăm ceea ce percepem şi să ţinem cont că mintea noastră superficială interpretează o continuă senzaţie neplăcută, ca o furnicătură sau ca o presiune în anumite puncte ale corpului şi, dându-i acesteia un nume, îi asociază anumite senzaţii, sau mai bine spus reacţii dureroase pe care vrea să le împingă către spate sau în profunzime. Furia se poate transforma în tristeţe.
Acesta va fi simptomul curăţeniei pe care o vom trăi dacă ne vom permite, pentru prima dată, să exprimăm o emoţie după ce am reprimat-o mult timp sub forma unei imagini mentale.
Don Miguel Ruiz A nu exprima o emoţie negativă necesită mult control, multă energie, pentru că, de obicei, ceea ce facem ca fiinţe umane inconştiente este exact opusul.
Pare paradoxal, dar fiinţele umane, de obicei, nu manifestă emoţiile pozitive, dar le manifestă în acţiune pe cele negative.
Pare paradoxal, dar nu este aşa, pentru că acesta este fructul unei tactici precise.
Şi chiar aşa fiind, emoţiile sunt foarte importante.
Toate tradiţiile spirituale indică modalităţi prin a căror cultivare elaborată acestea se pot manifesta în mod pozitiv.
De exemplu, în limbajul Cabalei, emoţiile se numesc
Însă, în stare normală, fiinţele umane sfârşesc prin a avea emoţii negative prin intermediul utilizării improprii a minţii superficiale, aceasta având ca unic beneficiu prezenţa SFIDĂTORULUI în interiorul câmpului lor de conştiinţă.
măsuri, deoarece chiar prin intermediul lor, fiinţele umane pot fi măsurate şi verificate din punctul de vedere al evoluţiei spirituale pe drumul transformării şi creşterii conştiinţei. Neexprimarea emoţiilor negative poate conduce şi trebuie să conducă la mici miracole. În interiorul nostru sunt mari demoni care sunt manipulaţi de către SFIDĂTOR şi fobii care acţionează în favoarea acestuia.
Ceva intră pur şi simplu în câmpul conştiinţei noastre, ne face să ne exprimăm opiniile noastre asupra lumii, generează o emoţie negativă: furia, dispreţul, depresia.
Să înfruntăm emoţiile care se manifestă sau să ne servim de aceste emoţii ca şi cum ele ar proveni dintr-un gând generat în mod automat de mintea superficială.
Sau să ne servim de natura acestor emoţii, de gustul lor, de senzaţiile strict fizice pe care le produc în corp.
Sau să ne servim de ele, păstrând natura emoţiilor dar nemanifestându-le.
Nu trebuie să exteriorizăm furia sau dispreţul pe care le simţim împotriva noastră sau a orice altceva.
Nu trebuie să ne manifestăm depresia prin acţiuni care să o confirme.
Putem să ne servim de emoţii, dar nu trebuie să le manifestăm, pentru că noi nu suntem nimic din toate acestea.
Dacă reuşim să rămânem vigilenţi şi prezenţi, observând tot ceea ce percepem interior fără a fi surprinşi, vom experimenta cea mai puternică practică spirituală, şi astfel va deveni posibilă o transformare rapidă a tuturor durerilor din trecut. Eckhart Tolle O emoţie negativă înţeleasă ca o emoţie care disipă energia, care este observată în mod inflexibil fără a fi combătută, fără a fi negată şi fără a fi exprimată în mod reactiv, trece foarte repede, iar apoi începe aproape instantaneu să îşi diminueze intensitatea.
Ca urmare, cu conştiinţa curată, va fi necesar să acţionăm pentru a folosi energia acelei emoţii, ştiind astfel că emoţia a trecut definitiv, iar acţiunea este curată, creativă şi non-reactivă.
Această calitate va transforma acţiunea într-un mod prin care vom fi susţinuţi în câmpul nostru de conştiinţă cu o nouă cantitate de energie, folosită într-un mod conştient împotriva SFIDĂTORULUI.
Pentru a vindeca un resentiment, se procedează lent.
Şi aceasta pe cine va ajuta?
Tao Te Ching Imersiunea în Mintea Profundă necesită o disciplină înaltă şi o putere enormă, pentru că aceasta va acţiona asupra Minţii superficiale pe care SFIDĂTORUL o cunoaşte foarte bine şi o poate folosi pentru propriul avantaj, cu un efort minim, pentru a forma Spirala de pierdere energetică, adică interpretarea mecanică a percepţiilor.
Aducând în câmpul atenţiei noastre haosul minţii superficiale aparent incontrolabil, observăm rapid că aproape toate gândurile pe care ne permitem să le menţinem sunt foarte focalizate asupra unei singure polarităţi dominante.
Tot ceea ce intră în câmpul nostru de conştiinţă, inclusiv noi înşine, este judecat şi descompus în părţi separate şi apoi găsit vinovatul inocent, adaptat sau neadaptat, demn sau nedemn, imposibil sau posibil, bun sau rău etc. etc.
Acesta este un mecanism pe care acum îl cunoaştem foarte bine.
Această alterare enormă ne împiedică să simţim ceea ce este în interiorul nostru la o mai vastă cuprindere de informaţii, ce conţine aspectele unificatoare şi conective care susţin orice lucru.
Aceste aspecte nu pot fi realizate de Mintea superficială, pentru că ea nu are această funcţionalitate.
Aceste aspecte au o pertinenţă exclusivă, aparţinând Minţii Profunde.
A face să funcţioneze Mintea Profundă înseamnă a face să funcţioneze în mod substanţial starea de detaşare dintre noi şi gândurile minţii superficiale, deoarece aceste gânduri au o importanţă minoră şi nu reprezintă ceea ce suntem noi.
În acest spaţiu creat de această detaşare, fiind conştienţi că mintea profundă intervine prin intermediul stărilor sale şi în loc să acceptăm complet şi imediat gândurile de judecată generate de mintea superficială, fie ele pozitive sau negative, rămânem tăcuţi, vigilenţi şi conştienţi de stările emanate în profunzimea fiinţei noastre de mintea profundă.
În situaţiile de urgenţă, mintea se opreşte.
Deveniţi total prezenţi în ACUM şi veţi deveni conştienţi de ceva infinit mai puternic.
Dar pentru aceasta nu este necesar să escaladaţi peretele unui munte.
Puteţi să intraţi în această stare chiar ACUM.
Eckhart Tolle Ocazia de a practica scufundarea în Mintea Profundă este prezentă în toată existenţa noastră.
Să observăm un copac sau o plantă sau un obiect şi să îl comparăm cu o fiinţă umană.
Să ne detaşăm de Mintea superficială şi de gândurile sale, care nu ne aparţin.
Ce percepem?
Ce stări emană obiectul sau fiinţa cu care ne identificăm?
Ce percepem cu adevărat în locul unde ne aflăm?
Este armonie sau simţim că ceva nu funcţionează?
Scufundarea în Mintea Profundă ne va permite practic imediat să ţinem cont că fiecare lucru este mult, foarte mult, cu mult mai mult decât ceea ce Mintea superficială reuşeşte să judece, iar suma gândurilor de judecată care ne permit să lăsăm să strălucească lumina din noi nu are nici măcar o umbră din acea realitate indiscutabilă din care credeam că sunt făcute.
Dar elementul cel mai important din această imersiune conştientă se produce exact în locul în care mintea superficială produce identificarea cu vechile experienţe asemănătoare sau integrează o acţiune pozitivă în vederea creşterii noastre spirituale, dar cu multe îndoieli şi frici, sau provoacă o acţiune de dependenţă emoţională toxică, gânduri pe care le foloseşte pentru a fi nemulţumiţi sau pentru a-şi atinge scopurile sale, care nu sunt, de fapt, ceea ce noi suntem cu adevărat.
Acesta este punctul cardinal pe care trebuie să îl realizăm.
Fulgerul percepţiei noastre se află în profunzimea fiinţei noastre, într-un spaţiu în care gândurile nu au devenit încă cuvinte şi pe care nu putem să-l negăm niciodată, spaţiul liniştit în care se manifestă acesta sau, mai bine zis, SFIDĂTORUL nu permite ca aceasta să se producă, pentru că aceasta înseamnă să ajungem să vedem că viaţa noastră nu ne aparţine, adică, este transpusă în acţiune dar nu de senzaţiile provenite de la Mintea Profundă.
În mâinile forţelor SFIDĂTORULUI stă iluzia interioară a libertăţii personale.
Conştiinţa nu este mintea.
Starea de conştienţă nu este mintea.
Atenţia nu este mintea.
Dan Millman Iată că prin non-exprimarea emoţiilor negative ne adresăm funcţiilor minţii profunde, creând un nou spaţiu interior, un spaţiu în care se manifestă ascultarea şi observaţia.
Acest nou spaţiu pe care îl vom cuceri prin disciplina noastră este un spaţiu integru care ne aparţine în totalitate, în care SFIDĂTORUL nu poate să supravieţuiască, dar nici să intervină pentru a-l utiliza în avantajul său.
Cu cât acest spaţiu devine mai mare şi mai profund, cu atât mai multă energie putem să recuperăm din câmpul gravitaţional al SFIDĂTORULUI, iar existenţa noastră se apropie mai mult de perfecţiune şi de libertatea ultimă.
Fiinţa umană este de fapt compendiul puterii sale personale, iar acest compendiu determină modul în care trăim şi modul în care murim. Carlos Castaneda
12. Pilonul final
Spaţiul interior, integru şi curat, pe care l-am cucerit prin neexprimarea reacţiilor negative şi scufundarea în mintea profundă, este un spaţiu al observării pure, ce funcţionează diferit de mecanicismul Minţii superficiale, şi de aceea putem fi mai atenţi, mai treji şi mai conştienţi ca niciodată.
Acest spaţiu al observării pure este terenul fertil în care poate creşte şi se poate manifesta facultatea fundamentală a fiinţei umane care constituie ereditatea sa şi îi aparţine prin drept divin de fiinţă magică.
Această facultate a fost ocultată, pentru a-şi pierde din potenţialul energetic, fiind prada curenţilor emoţionali ce au acţionat în favoarea SFIDĂTORULUI.
Această facultate a fost menţionată de toate tradiţiile spirituale, pentru a o putea repune în stare de funcţionare prin intermediul unei infinităţi de modalităţi diferite, dar care conduc la acelaşi rezultat.
Facultatea care readuce aminte fiinţei umane ceea ce este ea cu adevărat.
Facultatea tăcerii interioare. TĂCEREA INTERIOARĂ
Tăcerea interioară este o stare specială a Fiinţei în care toate gândurile se opresc şi în care se trăieşte la un nivel diferit de cel al stării de conştiinţă obişnuită.
Tăcerea interioară înseamnă suspendarea dialogului interior, prin urmare, fiind condiţia esenţială a păcii desăvârşite.
Carlos Castaneda Tăcerea interioară este acea stare a fiinţei umane în care orice tentativă de identificare interioară creată de SFIDĂTOR dispare literalmente, fiind complet reabsorbită de focul atenţiei.
Starea de vigilenţă extremă şi de conştienţă care se naşte din absenţa gândurilor articulate sub formă de cuvinte sau de imagini mentale secvenţiale şi asociative este, de fapt, o stare în care Mintea superficială este deconectată de la percepţia existenţei propriei fiinţe ca un câmp de energie conştientă, adică, o stare în care Mintea superficială nu mai poate determina identitatea EU SUNT a oricărei fiinţe umane, deoarece aici EU SUNT include Mintea superficială şi nu vice-versa.
Filozoful Descartes credea că a descoperit adevărul fundamental când a făcut afirmaţia: "Gândesc, deci exist".
De fapt, el formulase eroarea fundamentală: echivalarea gândirii cu Fiinţa şi a identităţii cu gândirea..
Eckhart Tolle, Puterea Prezentului În starea de tăcere interioară, orice tentativă de implementare a spiralei de descreştere a energiei de către SFIDĂTOR este recunoscută imediat şi lăsată să treacă.
Fiinţa umană recunoaşte imediat în ea însăşi principiul a ceva ce nu îi aparţine sau nu şi-l doreşte.
Aceasta este ceea ce tăcerea interioară poate face pentru fiinţa umană în drumul său de recucerire interioară, dar aceasta nu e totul.
Putem spune că nu există limite pentru ceea ce suntem în stare să realizăm, să exprimăm şi să explorăm, aprofundând şi potenţând tot mai mult această facultate pe care noi am uitat-o.
Acolo unde lumina apusului se uneşte cu pământul care apoi coboară până în adâncul mării, de acolo se ridică Adevăratul Oraş înconjurat de turnuri şi de ziduri albe solide.
După acesta sunt de explorat Lumi şi Universuri, şi apoi, mai departe, mai există de explorat spaţii sacre.
Tăcerea interioară nu poate fi explicată în cuvinte.
Este necesar să acţionăm pentru a o înţelege sub toate aspectele sale, pe toate nivelurile fiinţei noastre, realizându-i extrema sa importanţă în întreaga noastră viaţă.
Dar, din fericire, acest drum a fost parcurs de toate tradiţiile spirituale care ne susţin şi ne învaţă un număr mare de tehnici de disciplină mentală pentru a ajunge să ne-o însuşim, iar nouă nu ne rămâne decât să experimentăm practicile care ni se potrivesc pentru a ne descoperi unicitatea.
De exemplu, toate disciplinele care s-au unit sub termenul de meditaţie îl exprimă, chiar dacă o fac sub forma unei mari varietăţi de tehnici, căci ele vizează acelaşi obiectiv: a hrăni şi a stabili în noi expansiunea unui spaţiu perceptibil al tăcerii.
Acesta este dezideratul fundamental.
Modalităţi infinite îndreptate într-o singură direcţie.
Această expansiune în noi a tăcerii interioare implică, printre nenumărate beneficii, creşterea într-un mod exponenţial a capacităţilor noastre de percepţie, ca o consecinţă a expansiunii câmpului de conştiinţă şi care sunt legate în mod direct de tăcerea interioară.
Această percepţie amplificată şi această conştiinţă expansionată vor fi capabile să slăbească modul de operare al forţelor SFIDĂTORULUI.
Într-o fiinţă umană, cu cât este mai multă energie la dispoziţia conştiinţei, cu atât mai puţină energie este la dispoziţia forţelor SFIDĂTORULUI.
Nu este nimic mai puternic în această reconfigurare energetică decât practica tăcerii interioare.
Vechii şamani tolteci au descoperit că oboseau prin tăcerea interioară mintea Zburătorului, astfel, Zburătorul fuge, demonstrându-se în mod absolut originea sa non-umană. Carlos Castaneda Dar cum putem face loc tăcerii interioare în viaţa noastră?
Practica tăcerii interioare este o disciplină care poate potenţa mintea şi poate fi practicată în orice condiţii existenţiale.
Cum?
Îndreptându-ne în mod total atenţia asupra a ceea ce se petrece în acest moment, reorientând pe cât posibil şi pe o perioadă cât mai lungă posibil atenţia pe care o acordăm gândurilor minţii superficiale şi îndreptând-o către percepţiile momentului prezent ale simţurilor noastre. Pentru această practică nu este necesar nimic mai mult decât toată viaţa noastră.
În oricare moment este necesar să ne amintim să ne conducem atenţia în eternitatea momentului prezent prin detaşarea ei de mintea superficială.
În orice moment şi în orice acţiune realizăm, să ne amintim că suntem vii, prezenţi, să ne amintim de noi înşine, aşa precum numea Gurdjiev, căutătorul spiritual care a trăit la începutul secolului trecut, această disciplină.
Un bărbat l-a întrebat odată pe maestrul Ma-tsu: Care este adevărul suprem?
Maestrul răspunse: Ţi-l voi spune după ce vei bea toată apa acestui fluviu.
Bărbatul răspunse: Am băut-o deja.
Atunci maestrul îi spuse:
Atunci deja ai aflat.
Prin focalizarea atenţiei asupra acţiunii pe care o realizăm în minte, vom aduna informaţii despre mediul ambiant şi despre noi înşine prin intermediul simţurilor noastre.
Care este poziţia noastră?
Cum respirăm?
Suntem liniştiţi sau percepem interior o stare de disconfort?
Ce ne spune corpul?
Şi ce ne spune locul în care suntem?
Disciplinarea Minţii Profunde are aspecte similare cu practica tăcerii interioare.
De fapt, plecând de la tăcerea interioară, Mintea Profundă decodifică, prin percepţia realităţii înconjurătoare, câmpul nostru de conştiinţă.
Această lamă de cuţit a momentului prezent creează un dig care este perfect inaccesibil SFIDĂTORULUI.
Atâta timp cât ne menţinem în această stare, SFIDĂTORUL nu ne poate atrage de partea sa.
Pentru a ne atrage de partea sa, SFIDĂTORUL trebuie să fie crezut de noi, adică, are nevoie să recădem la nivelul energiei noastre obişnuite, unde poate avea loc identificarea automată cu mintea superficială, având drept consecinţă generarea de energie emoţională.
Iată unul din motivele pentru care tăcerea interioară este atât de importantă.
În momentul în care suntem scufundaţi în ea, SFIDĂTORUL încetează să ne mai controleze existenţa.
Astfel, se eliberează în noi spaţii pentru atingerea acelei surse interioare care reprezintă ceea ce suntem noi cu adevărat, care sunt expresii ale vieţii noastre şi pentru a crea ceea ce noi ne dorim cu adevărat.
În final, se eliberează în noi spaţiul în care putem deveni ceea ce suntem noi cu adevărat.
Zazen-ul este manifestarea Realităţii Ultime.
De aceea, nu va putea fi niciodată prada capcanelor şi a incluziunilor insidioase.
Deschizându-vă inima secretă, veţi fi precum un dragon care intră în apele adânci, sau ca un tigru care intră în pădurea deasă a unui munte.
Dogen Zenji Este necesară o mare cantitate de energie la început pentru a susţine în mod continuu această nouă stare a fiinţei; de aceea, nu trebuie să ne pierdem răbdarea dacă reuşim să facem aceasta doar pentru câteva secunde. Trebuie să rezistăm.
De fapt, de mulţi ani, de foarte mulţi ani, suntem obişnuiţi să acţionăm exact invers, adică, părăsind alegerile luminoase şi acordând toată atenţia noastră acelei secvenţe plină de gânduri asociative, inutile, gălăgioase şi nesfârşite cu care ne identificăm, care ne împing dintr-o parte în alta, iar noi reacţionăm într-un mod pe care nu-l dorim în niciun fel, doar din cauza neliniştii şi pentru a face faţă emoţiilor negative percepute.
Şamanii tolteci explicau că tăcerea interioară se acumulează.
Este necesar să construim un nucleu de tăcere interioară în profunzimea noastră, care va creşte moment după moment, de fiecare dată când este practicată.
Carlos Castaneda Pentru a realiza această practică, putem să ne decidem să explorăm disciplinele spirituale oferite de toate tradiţiile spirituale care urmăresc expansionarea tăcerii interioare şi care ne fac să vibrăm la unison cu ceea ce suntem şi cu preferinţele noastre, iar apoi e necesar să le transformăm într-o disciplină zilnică.
Atingerea tăcerii interioare nu este prerogativa unei practici anume, dar este cu adevărat prerogativa intenţiei inflexibile pentru cine doreşte să o dobândească.
Din această cauză, nu există tradiţii spirituale superioare sau inferioare pe această cale.
Ceea ce pentru mine poate reprezenta un mod extraordinar de eficient în explorarea tăcerii interioare, pentru o altă fiinţă umană poate fi cu adevărat o modalitate inutilă.
Aceasta este o responsabilitate a fiecărei fiinţe umane, de a selecţiona mijloacele care îi sunt cele mai la îndemână pentru a atinge starea de tăcere interioară.
Dar una dintre consecinţele minunate ale practicii noastre spirituale este menţinerea aceleiaşi stări de conştiinţă rezultate în urma amplificării tăcerii interioare pe care o putem comunica prin modalităţi similare celei pe care o foloseşte SFIDĂTORUL.
Care este disciplina cea mai potrivită nouă?
Într-o bună zi, vom putea lua în considerare aprofundarea tăcerii interioare prin intermediul meditaţiei Zen, sau ne vom dori să găsim în zona în care ne aflăm un curs de Yoga, sau vom simţi imboldul să practicăm Tai Chi Chuan, sau să învăţăm să cântăm cât mai bine la un instrument muzical.
Unde se poate ajunge prin aceste deschideri interioare?
În spaţiul pe care l-am deschis prin intermediul tăcerii interioare.
În spaţiul care, prin intermediul tăcerii interioare, ne conectează la vastitatea infinitului sau la orice alt lucru din minunatul univers.
Tăcerea interioară este poarta către Infinit. Nu există un instrument mai eficient decât acesta şi este calea care ne conduce către viaţa minunată pe care dorim să o trăim şi pe care avem dreptul să o trăim.
Mai ales dacă unificăm inspiraţiile infinite ce comunică între ele cu acţiunea.
Expansionarea tăcerii interioare înseamnă inactivarea progresivă a tuturor pulsiunilor automate ale SFIDĂTORULUI, până la a-l transforma pe însuşi SFIDĂTORUL într-un ansamblu de forţe care să acţioneze în direcţia manifestării vieţii noastre minunate.
Expansionarea tăcerii interioare înseamnă a ne trăi în mod complet armonios destinul nostru de fiinţe umane magice ce se manifestă într-un univers minunat.
Vieţile Marilor Personalităţi ne aduc aminte că putem fi noi înşine sublimi şi că, atunci când vom merge, ne vom putea lăsa urmele noastre pe nisipul timpului.
Aceste urme pe care poate un altul, care navighează prin viaţa sa, un frate pierdut şi naufragiat le va vedea, va putea să le urmeze şi se va putea vindeca.
Deci: curaj şi acţiune, inima deschisă către tot; mereu în căutare, mereu în călătorie, învăţând să reziste şi să aştepte.
Henry Wadsworth Longfellow Sau lăsăm în mâinile SFIDĂTORULUI frâiele vieţii noastre sau acţionăm pentru a trezi în noi magia, forţa, puterea, conştienţa care reprezintă moştenirea noastră, dreptul nostru de fiinţe umane fără nici un fel de diferenţiere.
Această alegere se regăseşte în orice respiraţie a noastră, oricât de mică, în cel mai mic gând pe care îl alimentăm, în cel mai neînsemnat cuvânt pe care îl pronunţăm, în cea mai mică acţiune pe care o întreprindem.
Scopul existenţei noastre este a alege în fiecare moment pe care dintre cele două căi dorim să o parcurgem, o direcţie sau cealaltă.
Aceasta este o alegere pe care o facem în fiecare moment, în orice secundă, în orice circumstanţă.
De la aceasta nu ne putem sustrage, nu este posibil.
În oceanul vieţii, insulele Binecuvântării sunt pământul însorit şi liniştit al idealurilor tale, care aşteaptă sosire ta.
Menţine-ţi mâna sigură la timona gândului.
În nava sufletului tău există deja căpitanul comandant.
El doarme, dar trezeşte-l.
Autocontrolul înseamnă forţă.
Gândul controlat înseamnă conducere.
Tăcerea este putere.
Pronunţă în adâncul inimii tale, rămâi tăcut şi în pace.
James Allen
13. Acceptarea provocării
Disciplina, non-exprimarea emoţiilor negative în mod reactiv, scufundarea în mintea profundă, tăcerea interioară – iată cele patru faţete ale piramidei recuceririi, instrumente care acţionează în paralel, susţinându-se şi alimentându-se unul pe altul către vârf, către destinaţia finală. De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă.
A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.
Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip.
Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare.
Iisus, Matei 7:24-27 Călătoria poate să nu fie scurtă, s-ar putea să fie necesari ani pentru a crea o structură solidă, stabilă.
În existenţa noastră există o mare cantitate de structuri-gând, structuri emoţionale, ce sunt construite în fiinţa noastră chiar de SFIDĂTOR pentru a-şi împlini scopurile şi unele necesităţi.
Iar unele scopuri sunt atât de împământenite în noi, atât de strâns legate de identificările noastre, încât vor fi necesari ani de muncă pentru a fi dezactivate.
Aceste structuri nu sunt altceva decât credinţele noastre, convingerile noastre, acele domenii pe care noi ne susţinem şi ne desfăşurăm viaţa, acele legi mentale moştenite pe care noi ne structurăm modul de a gândi, acele activităţi despre care credem că sunt o parte inalienabilă a fiinţei noastre.
Pe toate aceste lucruri moartea le va distruge ca pe nişte frunze uscate.
În anii noştri de muncă este sigur că vom cădea de mai multe ori în diferitele dependenţe emoţionale toxice pe care le purtăm în noi.
Rareori putem ieşi foarte repede şi opri mareea emoţională.
Uneori sunt necesari ani pentru a deveni conştienţi de o dependenţă emoţională toxică de a satisface o necesitate inexprimabilă.
Dar piramida noastră de reconstrucţie pe care o edificăm creşte şi este sigură în pofida bătăliilor noastre pierdute.
Dar continuând să practicăm, să edificăm, să construim, într-o zi, pur şi simplu, atacul SFIDĂTORULUI va fi respins din faşă, până când va dispărea.
Este necesar să recunoaştem cu ironie şi linişte structura ireală căreia i-am dat acceptul să existe şi pe care am menţinut-o în noi.
Şi o lăsăm să dispară, pur şi simplu, dintr-o dată.
Oamenii nu se obosesc să înţeleagă faptul că noi putem elimina din vieţile noastre orice aspect în orice moment. John Michael Abelar Despre ce vorbim?
Despre structurile-gând emoţionale care, în existenţa noastră, au generat un ataşament emoţional în vederea satisfacerii lor.
Ţigările, alcoolul, sexul, mâncarea, munca, shopping-ul – chiar şi shopping-ul.
Trebuie să nu ne mai creăm astfel de ataşamente nici măcar în somn.
Acestea sunt privaţiuni forţate şi dăunătoare care nu au niciun fel de utilitate.
Trebuie să le transcendem, trebuie să le desprindem de domeniul SFIDĂTORULUI prin intermediul detaşării şi să le ardem în focul conştiinţei.
Ce ne mai rămâne?
Noi înşine. Libertatea şi bucuria de a fi, în loc de sclavia dependenţei mascată sub forma libertăţii personale.
În edificarea vieţii care ne aparţine cu adevărat, e bine să apelăm la tezaurul unor sfaturi provenite de la fiinţe cu experienţă, care au ajuns aici înaintea noastră, care au început cu mulţi ani în urmă acest proces.
Iată câteva dintre aceste sfaturi.
Este foarte important să nu permitem creşterea furiei, prin non-exprimarea reactivă a emoţiilor negative.
Furia este o emoţie negativă prin ea însăşi, foarte dăunătoare pentru echilibrul energetic al câmpului de conştiinţă al fiinţei umane.
Şi nu are niciun motiv serios să existe.
Ea este doar reacţia SFIDĂTORULUI la lipsa de identificare sau la rezistenţa câmpului de conştiinţă uman cu Spirala de scădere a energiei produsă de ea.
Să dezvoltăm şi să alimentăm din ce în ce mai mult posibil în noi înşine perceperea echilibrului subtil dintre reprimarea şi reţinerea ei.
Reţinerea înseamnă acceptarea emoţiei negative, observarea ei în noi înşine, a înţelege dacă trebuie să fie exprimată sau lăsată să treacă şi trebuie să fim gata pentru a o exprima eventual doar când este cazul, dar niciodată într-un mod violent sau agitat.
Reprimarea înseamnă neacceptarea emoţiei şi abordarea unei atitudini radioase, până când furia se va revărsa în exterior iar energia ei va ajunge la SFIDĂTOR.
Procesul nostru de recucerire înseamnă a nu exprima emoţii negative prin reprimare sau a lăsa ca reprimarea să genereze în mod gradat furia şi conştientizarea faptului că este o emoţie inutilă şi dăunătoare.
Ceva din voi are o părere despre altceva.
Viaţa nu se desfăşoară în concordanţă cu această părere.
Reacţia inutilă faţă de acest eveniment se numeşte furie.
Dar dacă furia sau emoţiile negative din noi înşine au avut timpul să crească şi să se manifeste fără ca noi să fi reuşit să oprim acest proces, când SFIDĂTORUL întâlneşte o Spirală de scădere a energiei în câmpul conştiinţei umane aflată în tăcere, este în stare să îl recunoască imediat şi aceasta conduce la apariţia unui gând-imagine care nu este fructul intenţiei sale conştiente.
Deci, o fiinţă conştientă poate opri procesul încă de la naşterea sa, pur şi simplu refuzând alimentarea SFIDĂTORULUI, adică înlocuindu-l cu o imagine-gând conştientă şi legată de experienţele pe care fiinţa respectivă doreşte să le trăiască.
Dar dacă deja în interiorul nostru s-a născut o acţiune corelată, înseamnă că spirala de descreştere a potenţialului energetic a început să fie alimentată cu energie iar în acel punct, este foarte dificil să rezişti şi poate genera uşor furia, iar efectul ei nu face altceva decât să o amplifice ulterior în întreaga fiinţă.
Ce trebuie să facem atunci?
O practică adecvată este cea de a face să crească tăcerea interioară şi să scufundăm în ea chiar şi acţiunea provocată de o emoţie negativă toxică,
adică, trebuie să devenim foarte conştienţi şi să observăm, fără a judeca, cu întreaga noastră atenţie, ceea ce facem, ceea ce suntem pe cale să facem, adică să vedem acţiunea conştient, în totalitatea sa.
Să observăm efectele acesteia asupra corpului nostru, să urmărim emoţiile noastre, efectul lor asupra mediului înconjurător.
Astfel vom descoperi multe, chiar foarte multe lucruri.
De exemplu, vom descoperi că nu reuşim să ţinem cont de noi şi că nu suntem conştienţi în momentul în care realizăm o acţiune, chiar dacă percepem răul pe care îl facem.
Dacă sunteţi geloşi, dacă aveţi o atitudine defensivă, dacă simţiţi impulsul să vă certaţi, dacă aveţi nevoia să aveţi dreptate sau simţiţi o durere emoţională de orice fel, sau orice altceva, fiţi conştienţi de realitatea acestui moment, şi menţineţi-l în conştiinţă.
Eckhart Tolle Ori pentru anumite gesturi mecanice pe care le realizăm în favoarea SFIDĂTORULUI, ajunge o simplă acţiune de conştiinţă amplificată pentru a le demasca şi a le transcende instantaneu şi definitiv.
În modul nostru de a observa în tăcere interioară, mintea profundă face să se nască o stare de conştiinţă plină de blândeţe şi dulceaţă, care sunt caracteristicile sale particulare.
O întrebare foarte simplă.
Dar ce poate să se nască din profunzimile minţii? Această neaşteptată modalitate de înţelegere, uneori, este suficientă pentru a schimba cursul unei întregi vieţi. Există o stranie şi stimulatoare fericire în a acţiona deplini conştienţi ca şi cum fiecare lucru pe care îl facem ar putea fi ultima noastră acţiune pe pământ. John Michael Abelar Şi acum fiţi atenţi, decideţi-vă să acceptaţi sau nu provocarea.
Decideţi-vă dacă vreţi să trăiţi o existenţă completă.
Sau una în care să fiţi sclavul SFIDĂTORULUI şi dependenţelor emoţionale toxice sau dacă vreţi să vă trăiţi viaţa intens, puternic, autentic, liber fericiţi, într-un câmp de conştiinţă şi energie în care să fiţi eliberaţi.
Ultimul meu dar pentru tine este o poveste.
Ascult-o şi sesizează-i învăţăturile.
De fiecare dată când o vei auzi, credinţa ta se va întări.
Mă trezeam la sunetul ceasului şi de fiecare dată când el ticăia sonor pe cutia albastră. Aveam şase ani şi era ziua mea de naştere.
Mi-am lăsat pijamaua să cadă pe podea şi am aruncat-o sub pat, apoi am alegat jos pe scări, având pe mine doar chiloţii marca Lone Ranger.
Era ziua mea de naştere!
În câteva ore, prietenii mei vor sosi cu cadouri şi va fi un tort, îngheţată, şi multă distracţie!
După ce toate decoraţiunile pentru petrecere au fost făcute, au plecat cu toţii, iar eu m-am jucat cu jucăriile mele noi.
Eram plictisit, obosit, şi mă durea burta.
Am închis ochii şi am adormit.
Am văzut cum fiecare zi trecea ca şi cea din urmă: şcoală timp de o săptămână, apoi sfârşitul săptămânii, şcoală, sfârşit de săptămână, vară, toamnă, iarnă şi primăvară.
Au trecut anii şi nu după mulţi am devenit unul dintre cei mai bun gimnaşti din şcoala superioară din Los Angeles.
În sala de sport, viaţa era incitantă: în afara acesteia, viaţa era o deziluzie generală.
Într-o zi, antrenorul Harold Frey m-a chemat la Universitatea Berkeley, în California, şi mi-a oferit o bursă de studii la acea universitate.
Nu mi se părea că e momentul să mă duc pe coastă pentru o viaţă nouă.
M- am certat cu prietena mea din această cauză şi la sfârşit ne-am despărţit.
M-am simţit rău, dar m-am consolat cu proiectele universitare.
În curând eram sigur că viaţa mea va începe cu adevărat.
Anii universitari au zburat, bogaţi în victorii sportive.
M-am căsătorit cu noua mea prietenă, Susie.
Eram atât de ocupat cu antrenamentele, încât nu aveam mult timp şi energie pentru noua mea soţie.
În cele din urmă am participat la Olimpiadă, dar prestaţiile mele sportive nu au fost conform aşteptărilor.
M-am întors acasă şi am alunecat într-un relativ anonimat.
S-a născut fiica mea şi am început să simt responsabilitatea şi o presiune crescândă.
Am găsit un serviciu: vânzător de asigurări de viaţă, care-mi ocupa majoritatea zilelor şi nopţilor.
Nu aveam niciodată timp pentru familia mea.
În aproximativ un an, Susie şi eu eram deja separaţi, iar la final am obţinut divorţul.
Din nou de la capăt, am reflectat cu tristeţe.
Într-o zi, m-am privit în oglindă şi am realizat că trecuseră 40 de ani de la Olimpiadele mele.
Unde se dusese viaţa mea?
Cu ajutorul unui psihiatru, am depăşit dependenţa mea de alcool.
Aveam mulţi bani, case şi femei.
Dar acum nu mai aveam pe nimeni, eram singur.
Zăceam pe pat, era noapte şi m-am întrebat unde era familia mea; trecuseră ani de când îi văzusem ultima dată.
M-am întrebat ce mai face Susie şi ce mai fac prietenii mei din zilele mele bune.
Acum îmi petreceam zilele aşezat pe fotoliul meu preferat, cu un pahar de vin în mână, privind la tv şi gândindu-mă la vremurile trecute.
Îi observam pe copiii care se jucau în faţa casei mele.
Presupuneam că am trăit o viaţă fericită.
Obţinusem tot ceea ce îmi dorisem; atunci de ce nu eram fericit?
Şedeam singur. Părea că stătusem singur toată viaţa mea.
Mi-am îndreptat spatele în fotoliul meu, am respirat, iar apoi am strigat în mintea mea foarte tare:
- Dumnezeule, m-ai blestemat!
De ce căsătoria mea s-a stricat?
Cum aş fi putut face lucrurile altfel?
În ce mod aş fi putut să trăiesc?
Dintr-odată am simţit o frică teribilă şi devoratoare, cea mai rea din viaţa mea de până atunci.
Era oare posibil să fi pierdut ceva foarte important, ceva transcendental, ceva care ar fi făcut ca viaţa mea să fie diferită?
- Nu, imposibil, mi-am spus eu.
Am enumerat cu voce tare toate succesele mele, dar frica încă persista.
M-am ridicat lent, am privit în jos spre oraş din balconul casei mele de pe colină şi m-am minunat:
Unde trecuse viaţa mea?
Ce sens au avut toate acestea?
Am început să tremur şi obrajii mi s-au albit.
Apoi corpul meu a devenit ca de gheaţă.
Am căzut pe spate, capul mi-a căzut în faţă, inima nu îmi mai bătea.
Au apărut lumini pe care nu le mai văzusem până atunci şi sunete pe care nu le mai auzisem.
Viziunile mele fluctuau.
În final, toate viziunile şi sunetele s-au transformat într-un punct luminos, apoi au dispărut.
Găsisem pacea, dar o pace pe care nu o mai cunoscusem până atunci.
Dan Millman "Calea luptătorului paşnic" Există nenumărate viitoruri posibile.
Acceptă provocarea, călătorule.
Exclude-l pe SFIDĂTOR din viaţa ta.
Exclude-l pe SFIDĂTOR din viaţa ta.
Îţi doresc tot binele posibil, călătorule.
Faceţi din voi înşivă o lumină.
Bazaţi-vă doar pe voi înşivă şi nu depindeţi de nimeni altcineva.
Siddharta Gautama Sakyamuni, numit şi Buddha cel Treaz Aceasta, sau orice faci acum, ar putea fi ultima ta acţiune pe pământ.
Nu există putere care să ne poată garanta că vom trăi un minut în plus.
John Michael Abelar Te pregăteşti să pleci la un drum lung şi nu ai făcut niciun fel de pregătire. Siddharta Gautama Sakyamuni numit şi Buddha cel Treaz Luptători, ne numim luptători şi luptăm pentru splendida virtute, pentru o viaţă elevată, pentru sublima înţelepciune, de aceea ne numim luptători. Aunguttara Nikaya Noi suntem ceea ce credem.
Tot ceea ce noi suntem este produsul minţii noastre.
Siddharta Gautama Sakyamuni numit şi Buddha cel Treaz Moartea este eterna noastră tovarăşă.
Este mereu în spatele nostru şi ne observă.
Te-a observat mereu, şi o va face mereu, până în ziua în care va bate la uşa ta.
John Michael Abelar Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Iisus,
Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;
Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.
Ioan 14:6 Iisus,
Pentru a atinge înţelepciunea, este necesar să fii un luptător, nu un copil alintat.
Este necesar să depunem eforturi fără a ne opri, fără a ne lamenta şi fără a da înapoi.
Matei 25:35-36 John Michael Abelar Vapoarele sunt sigure în port, dar vapoarele nu au fost făcute pentru a rămâne în port. John A. Shedd Fii calm şi înţelept.
EU SUNT [e] Dumnezeu.
Contele de St. Germain Practica realizării este pură prin natura sa, dar pentru a atinge aceasta este necesară o practică zilnică. Dogen Zenji Când consideraţi un lucru dificil, acela este un moment de adevărată comuniune. Yehuda Berg Nu este adevărat că faci ceea ce poţi mai bine, nici că faci tot ceea ce poţi.
Dacă nu faci, este pentru că tu crezi că mai ai foarte mult timp, pentru că tu crezi că viaţa ta va dura pentru totdeauna.
John Michael Abelar Am făcut ceva bun pentru comunitatea umană?
Asta înseamnă că am avut un avantaj personal.
Aceasta, îţi spun, tu poţi menţine mereu prezent în mintea ta.
Nu te dezice niciodată de asta.
Marc Aureliu Împărat roman din sec. al II-lea D.C.
Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile,
Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă,
şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
Iisus, Matei 28:19-20 Acum du-te şi iubeşte.
Nu mai pierde timpul altfel.
Onoarea şi respectul meu profund şi totala mea gratitudine se îndreaptă către
toţi Maeştrii, Iniţiaţii şi Luptătorii care, în linişte, au menţinut aprinsă flacăra luminii pe pământul minunat.
Oricine aţi fi voi, şi oriunde vă aflaţi voi cei care sunteţi inundaţi pentru totdeauna de Lumina pe care aţi transmis-o.

Lui John Michael Abelar.