Nevoia de comunicare a trăirilor afective de către om creşte o dată cu vârsta şi cu dezvoltarea mijloacelor de comunicare ale
persoanei.
Mai mult, se constată că la vârstele mici copiii îşi împărtăşesc trăirile de
preferinţă adulţilor, în timp ce copiii mai mari se adresează mai ales celor de o
vârstă cu ei.
Nevoia de comunicare afectivă este susţinută şi de trebuinţa de a
obţine aprobare, înţelegere, simpatie din partea semenilor. De aceea desi o persoana trăieşte o anumită emoţie, de cele mai multe ori se manifestă ca şi cum ar
simţi altceva. Diferenta
dintre ceea ce simţim (şi gândim) şi ceea ce spunem că simţim (şi gândim),ar trebui sa ne de-a de gandit ,pentru ca de cele mai multe ori duce la pierderea propriei identitati.
Deseori, disimularea verbală a unei emoţii nu este dublată şi de disimulareaacesteia la nivelul comportamentului non-verbal. Altfel spus, eu spun că simt
bucurie, însă gesturile şi mimica mea trădează sentimentul autentic de tristeţe.
In unele situatii din viata poate suntem pusi in situatia de a ne manifesta astfel dar nu trebuie sa lasam sa preia controlul asupra noastra.
In unele situatii din viata poate suntem pusi in situatia de a ne manifesta astfel dar nu trebuie sa lasam sa preia controlul asupra noastra.
Sigur sinceritatea sau autodezvăluirea implica riscuri şi
acceptarea unei posturi vulnerabile pentru cel dispus să împărtăşească informaţia, are avantaje si dezavantaje pentru ca se referă la împărtăşirea unor informaţii despre sine pe
care ceilalţi nu le-ar obţine sau descoperi singuri.
Avantaje:
- creşterea încrederii reciproce şi adâncirea relaţiilor
dintre oameni,
- o mai bună capacitate de a anticipa gândurile şi
comportamentele celor apropiaţi,
- sentimente pozitive legate de faptul că eşti
acceptat aşa cum eşti.
- atunci când o persoană se dezvăluie cuiva, de regulă şi
acesta face acelaşi lucru, dar se mai întâmplă însă ca uneori celălalt să nu răspundă în acelaşi fel.
Dezavantaje:
- uneori, informaţiile oferite nu se bucură de aprobare din partea
celuilalt,
- alteori acesta poate utiliza informaţia în detrimentul persoanei care a furnizat-o.
- dezvăluirea prea multor informaţii despre sine sau în faze incipiente ale
unei relaţii poate duce la distrugerea respectivei relaţii.
Dar odata cu experienta, educatia si maturizarea unei persoane apare si alegerea unui comportament adecvat fata de ceilalti, fara a aduce prejudici propriei persoane.
Indiferent insa de alegerea noastra de a fi sinceri sau nu fata de ceilalti oameni sa nu uitam :
''CE TIE NU ITI PLACE ALTUIA NU II FACE''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu