BUNATATEA CALUGARULUI

Pe un drum, un câine a sărit la un om şi a început să-l latre. Omul însă a

pus imediat mâna pe o piatră şi a aruncat după animal. Câinele s-a ferit imediat

şi, ce să vezi?!, a sărit mai tare la om, gata-gata să-l muşte. Speriat rău, omul a

mai apucat doar să intre într-o curte şi să trântească poarta. Acum stătea acolo, în

timp ce câinele urla de mama focului dincolo de gard.

Chiar în acel timp, a trecut pe stradă şi un călugăr. Văzându-l, câinele a

sărit la părinte, lătrând şi arătându-şi colţii. Liniştit, călugărul a scos o bucată de

pâine din traistă şi i-a întins-o căţelului. Imediat, acesta a încetat să latre, s-a

apropiat uşor-uşor şi, dându-şi seama de bunătatea omului, a luat bucăţica de

pâine chiar din mâna acestuia şi a început să o mănânce de zor. Apoi s-a aşezat

lângă călugăr, dând din coadă.

- Vezi, omule - i-a spus părintele celui din spatele gardului - bunătatea naşte

totdeauna bunătate. Dacă tu ai fost rău cu câinele, cum ai fi vrut să fie el cu ţine.

Hai, vino şi mângâie-1! ;

Să nu mai faci niciodată un rău, acolo unde poţi face bine. Şi crede-mă,

oriunde şi oricând poţi face numai bine. De tine depinde! ;

"Dragostea este bucuria de a face altora bucurii. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur)