PACHETUL DE BISCUITI

 

Intr-un aeroport statea o tanara care urma sa faca o calatorie mai lunga. Si-a cumparat de acolo o carte ca sa treaca mai repede timpul si un pachet de biscuiti.
S-a asezat pe un scaun, si s-a apucat sa citeasca. La un moment dat s-a intors sa ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca la mica distanta era asezat un domn care citea un ziar, si care fara sa-i ceara permisiunea a inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti.
Politetea a impiedicat-o sa ii reproseze ceva, dar pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unul si asta a facut ca pana la urma tanara sa devina foarte nemultumita.
Cand a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a intrebat: “Oare indrazneste sa mi-l ia si pe ultimul?”
Barbatul a luat intr-adevar ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit zambind cald o jumatate. Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a indreptat spre un alt colt al salii de asteptare.

A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si, spre marea ei surprindere, a vazut inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a coplesit-o un sentiment de rusine.
A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul. El a impartit plin de bunatate chiar si ultima bucatica pe care o avea, fara sa se simta indignat, superior sau furios.

Oare de cate ori in viata am mancat biscuitii altcuiva? Ar fi mai bine ca inainte sa ne grabim sa-i judecam pe altii sa privim cu atentie in jur si mai ales in sufletul nostru!

Sa dai cand poti, fara sa astepti nimic in schimb, nici macar un multumesc, si sa nu regreti ca ai dat!Cui dai? Cui are nevoie. Cat dai? Totdeauna mai mult decat ai primit!

DRUNVALO MELCHIZEDEK

Un adevarat explorator al constiintei, Drunvalo Melchizedek (Melchisedec) apare ca o persoana cu inima mare, un om bland care s-a intrupat in corpul sau fizic in anul 1972 (fara a mai trece prin procesul nasterii si-a insusit un corp al unei persoane care deja traia pe Pamant; vezi termenul de walk-in). El si-a pastrat intreaga sa memorie pe parcursul diferitelor vieti si dimensiuni variate ale constiintei. Este om de stiinta, fizician, inventator, vindecator si invatator. Principalul sau scop este de a ajuta oamenii Pamantului sa se adapteze mai bine schimbarilor viitoarei ere.

El spune ca cea mai importanta munca a noastra este aceea de a ne aminti despre Merkaba (Mercaba) noastra, campul energetic si eteric care exista in jurul corpului nostru si care s-a aflat intr-o stare de anestezie de la scufundarea Atlantidei, care s-a petrecut in urma cu aproximativ 13.000 ani. Drunvalo si adeptii lui ne invata despre sanatatea perfecta, starea de bine si transformarea spirituala care i-a nastere in urma activarii Merkabei, ajungandu-se la un contact mai profund cu Sinele suprem si la "protectii neparalele" de-a lungul schimbarilor prin care va trece Pamantul precum si la imbunatatirea tuturor aspectelor vietii umane.

 Merkaba este activată printr-o metoda veche de respiratie care a fost invatată original in Scoala Egipteana a Misterelor.(Descriere preluata site AUM-Portal pentru evoluţia ta spirituală).

DE CE TIPA OAMENII UNII LA ALTII.

 "Intr-o zi,un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:

 -De ce tipa oamenii cand sunt suparati?

 -Tipam deoarece ne pierdem calmul,zise unul dintre ei.

 -Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? inreba din nou inteleptul

 -Pai,tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude,incerca un alt discipol.

 Maestrul intreba din nou:

 -Totusi,nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?

 Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:

 -Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta,ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige,din cauza distantei si mai mari.

 Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor,suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc,murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

 In final,inteleptul concluziona, zicand:

 -Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta,nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere."

                                                                                                     

                                                                                                        Mahatma Ghandi

IUBIREA

“Il intalnisem, regasisem in sfarsit o parte din mine, era sufletul meu pereche…. sau doar o creatie a Iluziei in care ma pierdeam acum… Nu putea fi Iluzie, as fi vrut sa fie asa!

Era ceva… ce nu puteam controla. Mintea refuza si totusi inima imi batea cu putere. Crestea in intensitate si timpul se pierdea inainte si inapoi facand karma sa doara din ce in ce mai tare pana intr-o zi in care am simtit cum ceva undeva in strafundul fiintei mele moare.

Am simtit cum ceva din mine moare si fragmente de suflet se pierd in negura timpurilor. Il priveam si intelegeam ca el era ce  cautasem ce imi doream sa cunosc.Hmmm… in sfarsit a venit ultima lectie ?

Citisem atatea carti, traisem atatea drame, avusesem atatea trairi ca suflet … atata amar de vieti si nu invatasem lectia iubirii? Nu traisem iubirea.Si am ales tocmai acum sa vin intrupata femeie sa simt, sa sufar, sa inving? Pe cine?

Imi era dor de el, sufletul ce m-a insotit atatea vieti traind impreuna atatea nopti si atatea vise in fata Lunii, Eu a nu stiu cata parte din univers. Ce am trait tot ce puteam trai si totusi nu invatesem nu traisem Iubirea!

 Merg prin nisipul fierbinte purtand cu mine o parte din secretele lumii. In fiecare noapte lupt,salvez,calatoresc,invat alaturi de el... Intr-o zi am inchis ochii si m-am trezit intr-un alt inceput si apoi a urmat altul….si altul…  si altul…si am adormit… si nu am vrut sa ma mai trezesc . Si am vrut sa inteleg toate durerile coborand atat de aproape de a ma pierde incat am riscat propria viata.

 Am cunoscut maretia Cerului Prea Inaltului. Am pastrat tot ce puteam pastra in adanc, si am daruit tot ce puteam darui !

L-am privit cum imi zambea si cum se bucura in suflet de revedere. Nici el nu stia, nici eu nu stiam. M-am oprit. Eram prinsa in propriile programe ale sufletului. Stiam ca il iubesc si atat.

Imi era teama sa il ating, imi era teama sa fiu … Tot ce as fi facut nu era potrivit, pentru ca el venise nu sa ma intalneasca, ci sa invete ca si mine iubirea.

 Si nu eu eram tema lui, ci propria sa fiinta.

Sortii au desprins karma si au pus-o intre noi. Am inteles...Suflete pereche ,dar in lumea asta despartiti...Au aparut primele lacrimi si apoi altele…. Cautam sa inteleg, sa accept, fac ceea ce nu facusem niciodata. Sa iubesc neconditionat. Sa privesc iubirea si sa fiu fericita doar pentru ca este. Sa iubesc doar privind iubirea.

Si sa cladesc in golul din suflet castele de lumina ale caror porti acum se deschideau cu adevarat. Si sigiliul ce era pus pe suflet sa cada lasand inima deschisa strainului ce era mai aproape de mine decat fusesem eu insami vreodata.

Nu imi e teama, imi e dor de Acasa. Imi e dor de Lumina ce ne invaluie de nori, de soare, de univers. Suntem noi,  eu , el si tot ce  universul  crease.

 Prizonieri ai trecutului in propriul prezent cautand  Calea si unicul raspuns al tuturor intrebarilor, Iubirea.

Intr-o zi voi pleca Acasa ,spunand ca am cunoscut Iubirea...