CALEA CUNOASTERII

vineri, 11 februarie 2011

joi, 10 februarie 2011

AL PATRULEA MAG

Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi

doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut

tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o

perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon,

unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care

nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru

a-1 îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea 1-au

întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a

descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-1 ducea spre

Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui

Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt,

pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă

unei tinere femei copilul pentru a-1 omorî. Femeia îşi apăra cu disperare

pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:

- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va

afla de târgul nostru.

Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit.

Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă. >

Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un

singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus,

însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina,

Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate

găsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos

este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa

să-L vadă în viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta

timp. însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără

evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:

- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi

împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.

Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire,

nu ştia cum să-i mulţumească străinului.

Dar magul, rugându-se cerului să-

L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea

nimic. Îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă,

când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:

- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul.

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat.

Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care

îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.

Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi

mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de

oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.

"Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor oamenilor mai mult

decât pe a noastră. " (Sfântul Teodor Studitul)

marți, 8 februarie 2011

COMUNICAREA EMOTIILOR

Nevoia de comunicare a trăirilor afective de către om creşte o dată cu vârsta şi cu dezvoltarea mijloacelor de comunicare ale

persoanei.

Mai mult, se constată că la vârstele mici copiii îşi împărtăşesc trăirile de

preferinţă adulţilor, în timp ce copiii mai mari se adresează mai ales celor de o

vârstă cu ei.

Nevoia de comunicare afectivă este susţinută şi de trebuinţa de a

obţine aprobare, înţelegere, simpatie din partea semenilor. De aceea desi o persoana trăieşte o anumită emoţie, de cele mai multe ori se manifestă ca şi cum ar

simţi altceva. Diferenta

dintre ceea ce simţim (şi gândim) şi ceea ce spunem că simţim (şi gândim),ar trebui sa ne de-a de gandit ,pentru ca de cele mai multe ori duce la pierderea propriei identitati.

Deseori, disimularea verbală a unei emoţii nu este dublată şi de disimularea

acesteia la nivelul comportamentului non-verbal. Altfel spus, eu spun că simt

bucurie, însă gesturile şi mimica mea trădează sentimentul autentic de tristeţe.
In unele situatii din viata poate suntem pusi in situatia de a ne manifesta astfel dar nu trebuie sa lasam sa preia controlul asupra noastra.

Sigur sinceritatea sau autodezvăluirea implica riscuri şi

acceptarea unei posturi vulnerabile pentru cel dispus să împărtăşească informaţia, are avantaje si dezavantaje pentru ca se referă la împărtăşirea unor informaţii despre sine pe

care ceilalţi nu le-ar obţine sau descoperi singuri.

Avantaje:

- creşterea încrederii reciproce şi adâncirea relaţiilor

dintre oameni,

- o mai bună capacitate de a anticipa gândurile şi

comportamentele celor apropiaţi,

- sentimente pozitive legate de faptul că eşti

acceptat aşa cum eşti.

- atunci când o persoană se dezvăluie cuiva, de regulă şi

acesta face acelaşi lucru, dar se mai întâmplă însă ca uneori celălalt să nu răspundă în acelaşi fel.

Dezavantaje:

- uneori, informaţiile oferite nu se bucură de aprobare din partea

celuilalt,

- alteori acesta poate utiliza informaţia în detrimentul persoanei care a furnizat-o.

- dezvăluirea prea multor informaţii despre sine sau în faze incipiente ale

unei relaţii poate duce la distrugerea respectivei relaţii.

Dar odata cu experienta, educatia si maturizarea unei persoane apare si alegerea unui comportament adecvat fata de ceilalti, fara a aduce prejudici propriei persoane.

Indiferent insa de alegerea noastra de a fi sinceri sau nu fata de ceilalti oameni sa nu uitam :

''CE TIE NU ITI PLACE ALTUIA NU II FACE''

vineri, 4 februarie 2011

BUNATATEA CALUGARULUI

Pe un drum, un câine a sărit la un om şi a început să-l latre. Omul însă a
pus imediat mâna pe o piatră şi a aruncat după animal. Câinele s-a ferit imediat
şi, ce să vezi?!, a sărit mai tare la om, gata-gata să-l muşte. Speriat rău, omul a
mai apucat doar să intre într-o curte şi să trântească poarta. Acum stătea acolo, în
timp ce câinele urla de mama focului dincolo de gard.
Chiar în acel timp, a trecut pe stradă şi un călugăr. Văzându-l, câinele a
sărit la părinte, lătrând şi arătându-şi colţii. Liniştit, călugărul a scos o bucată de
pâine din traistă şi i-a întins-o căţelului. Imediat, acesta a încetat să latre, s-a
apropiat uşor-uşor şi, dându-şi seama de bunătatea omului, a luat bucăţica de
pâine chiar din mâna acestuia şi a început să o mănânce de zor. Apoi s-a aşezat
lângă călugăr, dând din coadă.
- Vezi, omule - i-a spus părintele celui din spatele gardului - bunătatea naşte
totdeauna bunătate. Dacă tu ai fost rău cu câinele, cum ai fi vrut să fie el cu ţine.
Hai, vino şi mângâie-1! ;
Să nu mai faci niciodată un rău, acolo unde poţi face bine. Şi crede-mă,
oriunde şi oricând poţi face numai bine. De tine depinde! ;
"Dragostea este bucuria de a face altora bucurii. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur)