vineri, 11 mai 2012

DESPRE OUL DE GAINA

 Tot timpul se mai descopera cate cava nou despre ou ... ce stiam pana mai ieri, nu mai este valabil azi ...


 Doctorul OU. Un ou este o capodopera neintrecuta a naturii. El contine aproape toate vitaminele si microelementele necesare pentru intarirea sanatatii. Motiv temeinic ca sa-l folosim si ca medicament Au trecut timpurile cand domina o teorie gresita, precum ca ouale contin colesterol daunator. Ultimele cercetari medicale arata ca in componenta lor se gasesc lecitina, holina si colesterol "bun". Ficatul nostru foloseste colesterolul din ou pentru producerea de secretii biliare si formarea de celule noi; lecitina hraneste creierul si dizolva depunerile aterosclerotice din vasele sanguine, iar holina este foarte importanta pentru imbunatatirea memoriei si eliminarea toxinelor din ficat.
 
Ouale sunt un depozit adevarat de vitamine A, K, E, grupa B, niacina, biotina si acid folic. Dupa cantitatea de vitamina D, de care ducem lipsa aproape toti, ouale sunt pe locul doi dupa uleiul de peste. In ou se afla combinatia optima de microelemente: fosfor, fier, cupru, mangan si cobalt, iar in coaja - Ca si Mg. Ouale contin si niste fermenti cu efect antimicrobian, antiedemic si antiinflamator.
Dar asta nu inseamna ca de acum inainte trebuie sa incepem ziua cu omleta, ou fiert sau ochiuri, ca sa nu epuizam pancreasul si tractul digestiv, care inca nu "s-au trezit". 


 
Nutritionistii recomanda:

* Sa mancam ouale dupa ora 14, cand organismul asimileaza mai bine nutrientii din ou, mai ales in perioada septembrie-iunie, cand organismul are nevoie crescuta de vitamine.
* Pentru intarirea imunitatii si imbogatirea organismului cu vitamine si microelemente se prepara bucate in care ouale se combina cu zarzavat, legume si  frunze  verzi de papadie, trifoi, podbal, tei, artar dulce si urzica.
* Pentru copii si tineri este util consumul zilnic de ou, iar la varsta a III-a, sunt de ajuns 2-3 oua pe saptamana.
* Ca sa pastram nutrientii din ou si sa asiguram asimilarea lor, ouale de gaina se tin pe foc un timp scurt, pana se intaresc putin (omleta sau oua fierte).
* Ouale crude nu sunt sterile. Coaja lor are multi  pori  prin care respira viitorul pui, dar si prin care microbii patrund inauntru. De aceea, se recomanda sa spalati bine ouale, chiar si inainte de fierbere, ca sa preveniti salmoneloza.

 
Vindecatorii recomanda:

Din mosi-stramosi ouale au fost folosite de romani atat pentru vindecare, cat si pentru indeletniciri magice.
1. Pentru tratarea arsurilor , vracii de la tara amestecau doua albusuri cu o lingura de ulei si o lingura de frisca. Cu acest amestec se ungea locul afectat de cateva ori pe zi.
2. Pentru tusea provocata de o raceala puternica se amesteca bine doua oua crude, doua capatani de usturoi pisate si 100 g de osanza topita.. Se frectioneaza cu alifia obtinuta talpile, apoi gleznele si in continuare pana la genunchi, timp de 3 zile.
 

3. Furunculoza si abcesul se trateaza cu efect bun folosind un "aluat" obtinut din doua galbenusuri crude, o lingura miere de albine, 1/2 lingurita de sare si putina faina. Se obtine un amestec asemanator cu argila umeda. Se modeleaza o turtita care se aplica pe furuncul si se tine pana la spargerea lui, datorata antibioticului natural din ou.
4. Pentru vindecarea ranilor si arsurilor se foloseste si o alifie preparata din oua fierte tari. Se scot galbenusurile din 5 oua si se prajesc in 100 g de unt topit sau untura, pana se obtine o masa omogena, de culoare maro, cu care se ung de doua ori pe zi locurile bolnave, ranile, ulceratiile, arsurile etc. Alifia se pastreaza la frigider, in sticluta de culoare inchisa.
5. In tratarea psoriazisului se foloseste alifie care contine albus de ou. Intr-un vas de sticla se amesteca 5 linguri de vaselina curata, 1 lingura crema de corp pentru copii, 1 lingura miere de albine si un albus de ou. 

Toate componentele se bat 20 minute cu furculita sau se amesteca cu mixerul, pana se obtine un unguent solid, care se va pastra in borcane inchise etans, in frigider. Locurile afectate se freaca cu alifia obtinuta, de 2 ori pe zi, un timp indelungat. In primele doua luni, efectul nu se observa, iar apoi pielea se curata repede. Pe locul afectat ramane o pata pigmentata diferit de culoarea naturala, dar cu timpul pata dispare.
6. Pentru diminuarea durerii in articulatiile inflamate se prepara un amestec din doua linguri de sare si un ou. Ingredientele se bat bine, se intind pe o bucata de tifon impaturit sau pe un prosopel de bumbac si se infasoara articulatiile bolnave. Pe masura ce pansamentul se usuca, se mai aplica din amestec, de 3-4 ori.
7. Persoanele cu ulcer stomacal sau duodenal pot sa-si rezolve problema cu un amestec din doua albusuri de ou crude, 1,5 linguri miere de albine si 15 g de unt.. Amestecul incalzit pe baie de aburi se bea cu 2 ore inainte de ora obisnuita de trezire, dupa care se mai sta in pat 2 ore, intai pe partea dreapta, apoi pe spate si pe partea stanga. Regimul dureaza 6 luni.
8. Pentru vindecarea ranilor, taieturilor, mai ales pe degete, batranii folosesc si acum o metoda straveche. Se sparge un ou crud, se desprinde de coaja pielita alba si se infasoara taietura cu ea (pe partea umeda). Se panseaza cu o fasa de tifon. Pielita se lipeste strans de deget dupa ce se usuca, protejeaza rana de infectie si favorizeaza procesul de granulare. In functie de gravitatea problemei, se lasa pe deget 7-10 zile.



Leacuri cu coaja de ou


A
u trecut timpurile cand se considera ca lipsa de calciu provoaca numai rahitism la copii si osteoporoza la batrani. Cercetarile medicale au dovedit ca insuficienta de calciu afecteaza sistemul cardio-vascular, provoaca aparitia celulelor canceroase, nervozitate, scadere de memorie, insomnie, iar la femeile aflate la menopauza apar crampe la muschii pulpei. Dar calciul din ou regleaza si procesul de crestere a celulelor, tesuturilor, participa in procesul de metabolism, este indispensabil in activitatea corecta a sistemului nervos si in contractia musculara. Calciul asigura coagularea sangelui si o imunitate buna. El este elementul principal care asigura PH-ul corect in organism. Toate calitatile enumerate ne ajuta sa mentinem o stare de sanatate buna.
Concomitent cu descoperirile medicale, farmaciile s-au umplut cu tot felul de preparate de calciu, mai ieftine si mai scumpe, dar numarul de bolnavi tot nu scade, deoarece noi nu avem nevoie de orice fel de calciu, avem nevoie doar de calciu organic, usor asimilabil. In natura exista doua feluri de asemenea calciu - in corali si in coaja de ou. Atata timp cat in  Romania  nu exista corali, ramane sa ne indreptam atentia asupra cojilor de ou, care contin aproape 90% din elementul-minune calciu.

Preparate din coaja de ou

* Cea mai simpla metoda de imbogatire a organismului cu microelementul calciu este prepararea citratului de calciu, obtinut din 2 g de coaja pisata, amestecata cu o lingura de suc de lamaie proaspat stors. In varianta asta, calciul se asimileaza aproape in totalitate si nu provoaca aparitia de pietre la rinichi si in vezica biliara sau depuneri in articulatii si in vasele sangvine.
Cea mai potrivita perioada pentru luarea citratului este intre orele 19-20, deoarece calciul se asimileaza mai bine pe timpul noptii. Este bine ca toti oamenii peste 40 de ani, mai ales femeile in perioada de premenopauza, sa consume regulat, in mod deosebit iarna, citratul de calciu, nu neaparat pentru profilaxia osteoporozei, dar mai ales pentru intarirea tuturor sistemelor organismului.
* Pulberea de ou (obtinuta prin pisarea si cernerea cojilor bine spalate) se da copiilor incepand de la varsta de 6 luni, adolescentilor si neaparat femeilor insarcinate.. O cura dureaza o luna, cu pauza de o luna. Curele se repeta.
* Balsam din ou. Li se recomanda persoanelor cu boli ale aparatului locomotor, cardio-vascular, astm bronsic, parodontoza, exfolierea unghiilor, alopecie (caderea parului), crampe musculare nocturne si insomnie. Un borcan de 3 litri se umple cu oua de casa, dar mai bine cu oua de prepelita bine spalate si uscate. Peste oua se toarna suc de lamaie, ca sa fie cu 2 degete deasupra lor.


Borcanul se inchide cu capac de plastic si se lasa 2 saptamani la racoare. Dupa dizolvarea cojilor, amestecul se agita energic cu o lingura de lemn, in asa fel ca peliculele sa se rupa. Amestecul se strecoara prin sita, peliculele si bucatelele de coaja ramasa nedizolvata se arunca, iar in lichid se adauga 250 ml de coniac de calitate (in loc de conservant) si, dupa dorinta, 200 g miere de albine. Se consuma cate o lingura, de 3 ori pe zi, cu 30 minute inainte de masa sau la 40-60 minute dupa masa. Balsamul se foloseste cu succes si in caz de fractura, deoarece ajuta la formarea rapida a calusului osos. 
Culoarea cojii nu are importanta, conditia principala este ca ouale sa fie proaspete, de la gaini sau prepelite sanatoase, cel mai bine sa fie din gospodaria proprie. Efectul maxim se obtine daca se folosesc oua de prepelita, care au o componenta mai bogata de microelemente.

ATENTIE: ouale de rata, gasca sau de la pasarile salbatice nu se folosesc pentru tratamente !!! 






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu