joi, 18 noiembrie 2010

INVATA - din lirica norvegiana


Învaţă de la apă să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi
Învaţă de la stîncă cum neclintit să şezi
Învaţă de la Soare cum trebuie s-apui
Învaţă de la vîntul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci;
Învaţă de la toate, căci toate-ţi sunt surori
Să treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat
Învaţă de la nufar să fii mereu curat.

Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape să nu dai înapoi,
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stîncă să-nduri furtuna grea
Învaţă de la Soare ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele că-n Cer sunt multe oşti,
Învaţă de la greier, cînd singur eşti să cînţi,
Învaţă de la lună să nu te înspăimînţi,
Învaţă de la vulturi cînd umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei;
Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la miel să ai blîndeţea sa,
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor,
Învaţă de la toate că totu-i trecător.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci!

Din lirica norvegiană.


DESPRE VALERIU POPA




"'Nimic din ceea ce omul gandeste,simte,graieste si faptuieste nu se pierde,ci ramane inscris in Memoria Universala.''  Valeriu Popa.(1924 - 1997)



Datorez imensa recunostiinta celui ce a fost Valeriu Popa, Om ce a reprezentat pentru mine mai mult decat un mentor care, cu ajutorul prieteniei sale iubitoare, mi-a purtat de grija permanent si continua sa o faca din lumea de dincolo de stele.
Adesea ne spunea: “Tineti minte! Tot ceea ce facem, de la gand, privire, gest, vorba, fapta, se inregistreaza undeva, in finitul care ne inconjoara si cand plecam din viata ne intalnim cu noi, fiind direct raspunzatori pentru tot ceea ce am facut”.
Fiecare dintre noi este stapan pe gandurile sale. Acest lucru reprezinta puterea miraculoasa prin care toate lucrurile devin posibile. Emitem negativ, atragem dezechilibre energetice si deci, boala; emitem ganduri pozitive, primim starea de bine si de sanatate. Trebuie sa invatam sa detinem controlul absolut asupra mecanismului nostru de gandire, supraveghindu-l in permanenta.
Marea putere a gandului ne poate vindeca bolile si astfel, ne face fericiti din nou, plini de viata si de forta. Puterea vindecatoare infinita isi are radacinile in subconstientul nostru, al oamenilor. Schimbandu-ne radical modul de a gandi ne vom influenta benefic drumul vietii.
Gandurile noastre sunt active si constituie semintele pe care le-am plantat. Subconstientul nu este interesat daca gandurile noastre sunt bune sau rele, ci pur si simplu raspunde in deplina conformitate cu natura acestor ganduri. El nu ne va contrazice niciodata, ci va accepta mereu ceea ce afirmam in mod constient. Prin urmare, trebuie sa fim decisi sa alegem viata, sanatatea si iubirea. Renuntand la vechile tipare inradacinate in subconstient, vom castiga o viata sanatoasa.


Gandul este viata. Gandurile noastre creeaza mediul inconjurator si lumea noastra. Daca avem ganduri sanatoase, ne putem pastra sanatatea. Daca intretinem ganduri de boala, nu vom avea niciodata o sanatate buna si nici frumusete si armonie. Nu trebuie sa uitam: corpul este produsul mintii si mintea noastra il controleaza. Daca ne mentinem pe pozitia gandurilor viguroase, la fel ne va fi corpul. Gandurile de iubire, pace, multumire, puritate, perfectiune promoveaza o sanatate radioasa. Corpul este asociat mintii. Daca ne doare dintele sau stomacul, mintea este imediat afectata.



Valeriu Popa – omul care a reusit numeroase vindecari considerate spectaculoase, cel care a patruns tainele naturii si a deslusit secretul luptei cu bolile – este deja un personaj legendar pentru multi romani, si nu numai.
Viata sa a fost dedicata in intregime vindecarii oamenilor deznadajduiti, in mod dezinteresat, redand semenilor sai credinta si bucuria de a trai.
Toti cei care l-am cunoscut, am invatat de la el ca incalcarea legilor naturale care ne guverneaza existenta, care ne conditioneaza viata si activitatea, ne conduce la o sanatate deteriorata. Insa, tot el ne-a invatat ca “totul este posibil”. Este posibil sa fim sanatosi, sa devenim sanatosi, schimbandu-ne modul de hranire, modul de gandire, modul de viata. Este posibil sa ne intoarcem la Dumnezeu si la alimentatia naturala pe care El ne-a lasat-o, chiar in valtoarea acestui inceput de mileniu in care spiritualitatea nu mai este o moda, ci o necesitate. Pe langa legile morale ale lui Dumnezeu, trebuie respectate si legile naturale ale lui Dumnezeu. Crestinismul s-a dedicat aproape complet “hranirii” partii spirituale a omului, ignorand in totalitate partea fizica. Totusi, Biblia ne invata clar ca omul este o fiinta formata din spirit, suflet si corp. Cand o persoana se imbolnaveste, motivul este violarea unei legi naturale. Boala nu este naturala. Boala reprezinta efortul organismului de a se vindeca. Insa, omul trebuie sa inceteze sa mai violeze legea care a cauzat boala si sa inceapa sa coopereze cu acea lege. Aceste legi naturale sunt reale si cei care le incalca, fie ei crestini sau necrestini, vor plati un pret teribil: dureri inutile, suferinta si moarte prematura. Dumnezeu a creat un organism care se poate vindeca prin el insusi. Acesta se va vindeca daca i se va da ocazia, daca ii vom da hrana naturala pentru intretinerea vietii si daca il vom curata de otravurile din toate sistemele pentru a-si reconstrui celule noi, puternice si vitale.
Valeriu Popa n-a fost numai un vindecator al corpului, ci si unul al sufletului si al spiritului. Patrundea cu exactitate uluitoare in trecutul, prezentul si viitorul omului atingand cele mai ascunse unghere ale sufletului, facandu-l pe om sa-si constientizeze problemele si cauzele lor, declansand astfel, in el, vindecarile sufletesti.
Toate aceste vindecari, considerate de unii minuni, au fost facute chiar sub ochii nostri.
Incredibilul dar al lui Valeriu Popa de a diagnostica mai ceva ca un tomograf si de a spune lucruri specifice fiecaruia nu numai legate de sanatate, surprindea la inceput, apoi trezea incantarea si increderea, iar in final, oamenii primeau un fel de educatie, trezind in ei dorinta de a fi mai umani, mai buni, mai intelegatori fata de durerile semenilor.
Vreme indelungata, Valeriu Popa a fost negat de medicina, si totusi, cazuri grave, imposibil de rezolvat pe cale medicala clasica isi gaseau rezolvarea cu ajutorul regimurilor sale.
Medicii au ramas sceptici si in ziua de azi in privinta acestui fenomen numit Valeriu Popa. Stabilirea diagnosticului si a tratamentului naturist sunt inca doua necunoscute pentru medicina alopata care nu abordeaza omul ca un intreg.
Intotdeauna Valeriu Popa ne spunea: ”Vindecarea se face fizic, mental si spiritual, toate trebuie corelate”.
Adevarata sa valoare a constat in autenticitatea sa.
A fost un vindecator in afara granitelor rationalului.
El a fost “pus” in acest loc. Cei care veneau la el erau oameni dezorientati, iar el trebuia sa-i indrume, unii gaseau apoi drumul cel drept, altii nici macar nu ajungeau la el.
A fost trimis sa intinda mana celor rataciti si deznadajduiti, sa-i indrume incotro sa mearga.
Valeriu Popa a primit recunoasterea oamenilor simpli – oameni care au simtit sprijinul si ocrotirea sa.
Mesajul sau de inalta valoare umanista a patruns in inimile oamenilor. A fost un vindecator total dezinteresat material, iar cand cineva incerca sa-i ofere ceva, ii spunea scurt: ”Un dar de la Dumnezeu nu se face pe bani”.
Era o persoana fascinanta care iti dadea forta numai prin atingerea mainii.
Ne-a umplut de lumina si de admiratie prin dragostea lui fata de semeni, prin stradaniile lui de a da pace si incredere tuturor, de a insufla curaj.
A trait printre noi un om care, in decursul anilor si-a demonstrat calitatile de vindecator, iar fenomenalele sale insusiri, considerate astazi paranormale, dar care maine vor exista la majoritatea oamenilor, ne-au largit acest orizont omenesc, marginit deocamdata. Am invatat ca nu trebuie sa negam in totalitate tot ceea ce este neobisnuit. Tot de la el am invatat si cum sa descriem invizibilul, cum sa explicam ilogicul, cum sa vedem in imaterial, cum sa privim existenta dintr-un alt unghi si sa reevaluam multe dintre conceptele noastre.
Valeriu Popa nu trebuie sa fi trait degeaba. Marea opera de vindecare, tot ceea ce a facut pentru luminarea sufletelor care doreau sa fie luminate, pentru ajutorarea celor napastuiti, trebuia sa continue.
Noi, cei care l-am cunoscut si iubit am dorit sa-i ducem munca mai departe, la nivelul nostru, ca din planul superior in care s-a ridicat acum, sa vada continuitatea visului sau.
Binele pe care l-a facut supravietuieste, acest bine este etern. Ne straduim si noi sa-l facem si speram sa reusim pentru ca “a fi in slujba lui Dumnezeu si a semenilor este o rasplata in sine”.
Pentru viata exemplara si faptele de iubire, se cuvine sa ne rugam Bunului Dumnezeu pentru spiritul celui ce a fost aici pe Pamant, Valeriu Popa.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.
AMIN
Sanda Stefan

A inceta sa gandim corect, inseamna a fi perturbati. Daca exista o stare depresiva in minte, nici corpul nu poate functiona corect. Sanatatea mentala este mai importanta decat cea fizica. Daca mintea este sanatoasa, corpul va fi sanatos. Daca mintea emite ganduri pure, bolile vor parasi corpul.
Fiecare gand, cuvant sau emotie provoaca o vibratie in fiecare celula a corpului si lasa acolo o impresie adanca. Tebuie sa invatam sa inlocuim gandul nociv cu ganduri bune. De exemplu: gandul de curaj va servi imediat drept antidot puternic contra urmarilor gandului de frica.
Este foarte important de stiut ca fiecare celula a corpului creste, sufera, primeste un impuls de viata sau de moarte la fiecare gand care ne trece prin minte.
Bibliografie: ''Daruim Lumina si Iubire.Pentru vindecare mentala si spirituala.''de Sanda Stefan,Valeriu Popa si Raluca Dumitrache

INCEPUTUL LUMII

TACEREA LUI DUMNEZEU

O veche legenda norvegiana povesteste despre un barbat pe nume Haakon care privea mereu imaginea lui Iisus Hristos rastignit.Crucea era foarte veche si acolo veneau multi oameni sa se roage cu evlavie.  Multi veneau aici pentru a cere cate o minune. Intr-o zi si Haakon s-a gandit sa ceara o favoare.A ingenunghiat in fata crucii si a spus:
 - Doamne,vreau sa fiu in locul Tau.
   Lasa-ma sa stau in locul Tau pe cruce!
Si ramase cu privirea atintita asupra crucii, asteptand  un raspuns...
Dumnezeu vorbi, vorbele lui cazura din inalt soptitoare dar ferme:
 - Fiule iti voi indeplini dorinta dar cu o conditie.
  - Care Doamne? intreba Haakon.
  - Asculta...Orice ar fi sa se intample si orice ar fi sa vezi, trebuie sa pastrezi tacere pentru totdeauna.
Haakon raspunse:
  -  Iti promit, Doamne!
 Si schimbul se facu.
Nimeni nu observa schimbarea.
Nimeni nu il recunoscu pe Haakon batut in cuie pe cruce.
Intre timp Dumnezeu tinea locul lui Haakon.
 Si pentru mult timp fu astfel si nimeni nu observa nimic.
Dar intr-o zi veni un barbat bogat si dupa ce se ruga pleca uitandu-si portofelul linga cruce.
Haakon vazu si tacu.
Nu spus nimic nici cand un sarac, care veni cateva ore mai tarziu, fura portofelul uitat de bogatas.
 Si nu spuse nimic nici cand un baiat veni sa se roage pentru binecuvantare inainte sa plece intr-o calatorie lunga...
In timp ce baiatul se ruga bogatasul se intoarse sa caute portofelul uitat. Fara sa stea pe ganduri se gandi ca baiatul furase portofelul. Bogatasul se apropie de baiat si spuse furios:
 - Da-mi inapoi portofelul pe care mi l-ai furat!
 Tanarul replica surprins:
 - Eu nu am furat nici un portofel!
 - Nu minti si da-mi-l inapoi imediat!
 - Va repet ca nu am luat nici un portofel! Raspunse baiatul.
Bogatasul furios incepu sa-l loveasca pe tanar.
Atunci se auzi o voce puternica:
  - Opreste-te!
Bogatasul privi in sus si vazu ca imaginea de pe cruce ii vorbise.
Haakon care nu mai putuse pastra tacerea, strigase aparandu-l astfel pe tanar.
Bogatasul se opri mirat si pleca, si tanarul pleca de asemenea fiindca se grabea sa plece in calatorie.
Dupa ce placara cei doi Hristos ii spus lui Haakon:
 - Coboara de pe cruce.Nu poti sa imi iei locul, nu ai fost in stare sa patrezi tacerea.
Doamne...spuse Haakon - cum puteam sa permit o asemenea nedreptate?
Dupa ce schimbara locurile Iisus pe cruce, Haakon in fata Lui ,Dumnezeu continua sa vorbeasca:
  - Tu nu stiai ca a fost bine ca bogatasul a pierdut portofelul, fiindca avea in el banii sa cumpere virginitatea unei tinere.Iar saracul avea nevoie de banii aceia si a fost bine ca ia luat.
Iar baiatului i-a prins bine bataia primita, fiindca din cauza ranilor nu a mai putut pleca in acea calatorie...
...Pentru ca acum cateva minute sa scufundat vaporul cu care tanarul pleca in calatorie...Tu nu stiai nimic.Eu, da. De aceea Tac.
Si Dumnezeu se afunda din nou in tacere.
De multe ori ne intrebam:
  - De ce Dumnezeu nu ne raspunde?
  - De ce Dumnezeu pastreaza tacerea?
 Multi am dori ca Dumnezeu sa ne raspunda exact ceea ce ne-am dori sa auzim....
Dar nu se poate.
Dumnezeu insa ne raspunde chiar si prin TACERE!
Trebuie sa invatam sa ascultam.
Sa avem incredere in EL.
PENTRU CA STIE CE ARE DE FACUT!

SA DANSAM...- amuzant- :)))

miercuri, 17 noiembrie 2010

SA RADEM - anunturi romanesti :))

VARZA ACRA DE VANZARE LA DOAMNA POPESCU IN FUND ! 
NU PRIMIM BUTELIILE CLIENTILOR CARE EXPLODEAZA

Esti analfabet? Scrie-ne azi si te ajutam pe gratis.

Service Auto. Ridicam si livram masina gratuit. Daca ne incerci o  data, nu mai pleci in alta parte.

Vand caine: mananca orice si ii plac foarte mult copiii.

Cautam barbat pentru lucru la fabrica de dinamita.Trebuie sa fie dispus sa calatoreasca.
 
 
Castron pe placul oricarei gospodine cu fund rotund pentru batere eficienta.
  
De vanzare: birou de epoca pentru o doamna cu picioare subtiri si sertare largi.
  
Prajitor de paine: Un cadou apreciat de intreaga familie. Arde painea automat.
 
 
Masini uzate: De ce sa te duci in alta parte ca sa fii pacalit? Vino aici.
 
 
Cautam un om sa aiba grija de un lot de vaci care nu fumeaza si nici nu bea.
  
Vand pat pentru copil cu picioare de fier.
 
 
Tanara domna, draguta, inteligenta, caracter, familie buna, doreste casatorie cu domn bine situat care sa aiba si autoturism. 
Ofertele se vor adresa subsemnatei, insotite de fotografia autoturismului.
 


 
Asociatie de locatari, angajeaza fochist de inalta presiune.
 
 
Cautam femeie la fetita in varsta si nefumatoare.
 
 
Vand masina de cusut mana si picior.
 
 
Vand butelie de aragaz cu reseu si frigider.
 
 
Vand patut copil facut la comanda pentru pretentiosi.
 
 
Inchiriez camera la doua fete incadrate cu un singur pat.
 
 
Cumpar imbracaminte de dama deosebita si putin intrebuintata.
 
 
Confectionez si incaputez cizme pentru barbati cu inlocuitori de calitate..
 
 
Ofer loc de veci liberabil prin schimb.
 

 
Ofer recompensa celor care au spus nevestei lui Paul Ionescu ca l-au vazut cu o femeie in masina in ziua de 18 Iunie, pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Va rog sa veniti sa depuneti marturie si la tribunal. 

                                                                                                         Paul Ionescu.


La un concurs de animale, in cadrul unei sarbatori agricole, s-a  afisat programul: 
- ora 10.00 - prezentarea invitatilor. 
- ora 12.00 -prezentarea animalelor.. 
- ora 14.00 - masa comuna.
 

Intr-o croitorie de dama: Fustele se ridica zilnic intre orele 10.00 si 14.00. Vindem second hand.



 

In diverse localuri si pravalii:
 
     - Consumati cu incredere supa de pasare vegetariana.
 
      -Servim cu frisca clientela bine batuta.
 
      -Avem frisca batuta toata ziua.
 
      -Nu servim minori sub 18 ani.
 
      -Nu servim in stare de
ebrietate. 
      -Avem ciorapi de femei lungi.
 
      -Lenjeria de corp nu se schimba!
 
      -Confectionam costume de dama la proba a doua.
 
      -Croim rochii pentru dame de lux!
 
      -Confectionam posete si genti si din pielea clientului.
 
    
  -Nu trimiteti copii la umplut cu sifoane.

SLUJBE TRAZNITE - din lume

Sunt in lumea asta ocupatii dintre cele mai bizare, pe care unii nu le-ar lua in considerare niciodata si de care altii nici macar nu au auzit. Poate ca si tu ai putea avea o asemenea slujba sau poate ca nu, dar cu siguranta iti poti spune parerea!

Sa incepem, asadar, cu cele mai ravnite cinci joburi din lume pentru care ai avea toate motivele sa fii invidios si sa nu te simti vinovat, fiindca norocosii de mai jos doar se simt bine si mai fac si bani din asta.

1. Incepem cu celebrul administrator al unei insule din Marea Bariera de Corali australiana. Ben Southall, in varsta de 34 de ani, a trebuit sa demonstreze doar ca poate sa inoate, sa scrie pe blog si sa posteze fotografii, sa leneveasca la spa si sa cutreiere plajele. Unde mai pui ca a fost cazat si intr-o resedinta de lux, de cateva milioane de dolari, cu baruri si piscine. Nu a fost insa lucru usor sa ia fata altor 35.000 de doritori, insa intr-un final a reusit. Iar pentru “eforturile” sale a fost recompensat cu un cec in valoare de 120.000 de dolari.



2. Pe locul al doilea avem o studenta, care are o slujba de vis… Nu e gluma! Testeaza paturi de lux timp de o luna si primeste pentru asta 1.000 de lire sterline pe zi. Roisin Madigan sta tolanita de dimineata de la ora 10:00 si pana la ora 18:00 intr-un pat din showroom-ul companiei pentru care lucreaza, iar apoi scrie pe un blog cum  s-a simtit testand saltele.



3. Nici Tommy Lynch nu se poate plange de jobul sau: testeaza tobogane acvatice in diverse statiuni. E drept, parcurge peste 1.500 de kilometri pe an si ceea ce face e cat se poate de serios: se ocupa de siguranta tuburilor, verifica inaltimea, viteza, cantitatea de apa si caderea. De asemenea, Lynch cauta noi posibilitati de afaceri pentru compania sa. Pana acum, a mers in Mallorca, Egipt, Turcia, Costa del Sol, Cipru, Algarve, Republica Dominicana, Mexic, Grecia, Florida, Jamaica si Ibiza.



4. Jaime Rascone este model si DJ. Pana aici, nimic neobisnuit. Insa domnul are si o a treia ocupatie, “controlor de calitate” intr-un bordel din Chile. Adica testeaza femei in pat si hotaraste care va fi angajata ca dama de companie! “Asistenta sexy”, “blonda cu acadeaua”, dominatoarea”, “scolarita”, “majoreta” ori “profa nimfomana”, toate varsa multa sudoare pentru a-i face poftele. Jaime “intervieveaza” cam sase fete pe luna, adica in jur de 70 pe an. Nici prea mult, sa nu-l extenueze…



5. In sfarsit, ultima pozitie din aceasta serie este ocupata de Harry Willsher, care are o slujba ca in filme, daca ne gandim la “Charlie and the Chocolate Factory”: se ocupa cu degustatul dulciurilor. Nu stim daca aceasta este chiar cea mai buna din lume, dar cu siguranta este cea mai dulce.



In continuare, sa vedem cele mai trasnite cinci ocupatii:

1. Adunator de furnici. Da, ai citit bine. Nu putini sunt cei pasionati de “fermele de furnici” in apartamentul sau gradina proprie si cineva trebuie sa le prinda si sa le “ambaleze”.



2. Exista persoane care miros transpiratia voluntarilor pentru a stabili daca un anumit deodorant este bun sau nu.



3. Culegator de creiere. Da, suna mai degraba dezgustator decat trasnit, insa exista persoane care trebuie sa aiba si aceasta slujba, la abator, pentru ca multi considera creierul o adevarata delicatesa si cum altfel ar ajunge acesta in farfuria lor intact?



4. Pe locul al patrulea il gasim pe angajatul care miroase oua si stabileste daca sunt stricate sau nu.



5. In sfarsit, cineva trebuie sa intoarca perne si sa intinda materialul pentru ca acestea sa nu mai aiba cute.

GETO DACII - stramosii indienilor

În Asia, 80.000.000 de oameni vorbesc limba română!

 Articol semnat de Sorin Golea

Dr. Lucian Iosif Cueşdean a detaliat toată cercetarea sa în cartea Senzaţional! Suntem români de peste 2500 de aniLucian Cueşdean: “Limba punjabi, din India, are 2.000 de cuvinte curat româneşti, iar multe altele seamănă foarte mult cu ale noastre. Asta pentru că ei sunt urmaşii unui trib getic, ca şi noi, deşi distanţa dintre români şi punjabi este de 4.500 de kilometri”.
Noi am învăţat la şcoală că daco-geţii ar fi fost o ramură a neamului tracic, care trăia exclusiv în Dacia, pe actualul teritoriu al României şi care vorbea o limbă diferită de latină. Imperiul Roman a cucerit Dacia, iar daco-geţii ar fi renunţat parţial la limba lor pentru a învăţa vorbirea cuceritorilor. Din combinaţia acestora ar fi apărut, în timp, româna. După 20 de ani de studiu, dr. Lucian Cueşdean a ajuns la concluzia că această teorie este falsă. Cueşdean spune că triburile getice, sub diferite nume, ocupau o arie geografică vastă, din Europa Centrală până în Asia, aproape de China şi de India. Actuala populaţie punjabi, din nordul Indiei, de pildă, este urmaşa unui trib de geţi localizaţi în Asia Centrală cu peste 2.500 de ani în urmă. Aceşti urmaşi ai geţilor vorbesc o limbă asemănătoare cu româna. Dar multe din cuvintele punjabi comune cu româna sunt comune şi cu latina. Problema este că acum 2.500 de ani nu exista Imperiul Roman. Asta înseamnă că geţii vorbeau o limbă “latină” mult înainte de expansiunea romană.
Harta antică a Europei şi Asiei, pentru anul 500 î.Hr., a fost realizată de Thomas Lessman. Triburile tracice ocupă un spațiu imens, din Europa Centrală până aproape de China
Războinicii geţi au urmaşi în India

“Am pornit de la informaţiile legate de marele trib al masageţilor, atestat în centrul Asiei de către istoricii antici şi pomeniţi în Evagrius Scholasticus, scris în secolul VI d.Hr. şi tradus în formula Ecclesiastical History de către E. Walford în 1846, din care citez: «Actuala populaţie JAD din nordul Indiei este descendenta masageţilor. În limba pahalavi, messagetae este tradus Marii Jats». Am plecat pe urmele acestei populaţii, Marii Jats. Chinezii îi numeau Yueci, adică Geţi, consemnând dominaţia lor în Punjabi. Deci, geţii au trăit cândva în Punjabi. De reţinut: neamurile geto-dacice vorbeau aceeaşi limbă, după cum spune geograful antic Strabon (60 î.Hr.-26 d.Hr.), adică de la Carpaţi până în centrul Asiei”, ne-a spus Lucian Cueşdean.

1. Așa arată iile românilor, urmaşii daco-geţilor
2. Așa arată iile punjabi, urmaşii masageţilor

Dacă geţii au stăpânit teritorii din Europa până în Asia, dacă populaţia punjabi este o urmaşă a acestora, iar românii sunt, la rândul lor, urmaşi ai geţilor, dr. Cueşdean a fost curios să vadă dacă există vreo legătură lingvistică între noi şi ei, comparând cuvintele din cele două limbi.
“După 20 de ani de studiu, am ajuns la concluzia că cele 80 de milioane de persoane ale comunităţii punjabi vorbesc o română arhaică. Au 2.000 de cuvinte identice, multe din ele comune şi cu latina. Dar dacă punjabi este o limbă vorbită cândva de geţi, înseamnă că neamurile getice vorbeau o limbă «latină» înainte de apariţia Imperiului Roman. De unde rezultă că limba română e mai veche decât latina. Concluzia e că într-un trecut imemorial exista o singură limbă europeană, cel mai probabil româna arhaică, sau getodaca, şi care printr-o serie de migraţii şi modificări a născut toate limbile numite indo-europene, printre care şi latina. Iar războiul dacoroman a fost unul fratricid. Până în ziua de azi se vorbeşte româna sau aromâna din nordul Mării Adriatice, până la Volga. Mai mult, în Kazahstan sunt acum, oficial, 20.000 de vorbitori de limbă română”, spune Cueşdean.
A studiat 20 de ani problema masageţilor

Lucian Cueşdean are 70 de ani şi şi-a dat doctoratul în ştiinţe medicale. Înainte de 1989 a lucrat câţiva ani în Libia, fost teritoriu al Imperiului Roman. Acolo a început să caute explicaţii pentru faptul că dacii au renunţat la limba lor în favoarea latinei, iar libienii nu. În 1990, studiind toată istoriografia legată

de geţi, a ajuns la datele despre masageţi, care l-au condus la urmaşii lor, populaţia punjabi.
Herodot a scris despre masageţii din Asia
Primele atestări ale tribului masageţilor în Asia le găsim la Herodot: “Caucazul formează barierea parţilor (neam scitic - n.r.) dinspre apusul Mării Caspice, iar pe urmă spre vest şi înspre răsăritul soarelui vine o câmpie de o întindere imensă (Asia Centrală, în apropiere de China - n.r.), care se pierde în depărtare; această câmpie mare o ocupau masageţii, în contra cărora avea Cirus poftă să pornească cu armata”. Cirus, regele perşilor, chiar a pornit împotriva masageţilor conduşi de regele Tamyris, dar armata sa a fost nimicită, iar Cirus, decapitat.
Teoria se verifică pe internet

Ceea ce spune dr. Cueşdean se poate verifica pe internet. Pentru lămurire, propunem un exerciţiu: cititorul poate alege cuvântul în română, îi dă căutare pe dicţionarul online în engleză, iar din engleză îl traduce, tot prin internet, în limba punjabi. Nu putem da toate cele 2.000 de cuvinte comune. Vom arăta câteva dintre cele pe care le credeam de origine latină. O să observaţi că sunetele sunt aproape identice, iar înţelesurile sunt absolut la fel. La o privire mai atentă pare un fel de aromână.
 
 

INVIDIA



  Invidia

   Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat.

Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.
  Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace.
Noi - tot cu blugi. Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza.
  Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu.
Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon.
Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan.
Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4x4 cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.

  A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast.
  In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III.
A urmat o a doua vila - la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth.
O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.
  L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale.
  L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.
   Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata.
   In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de PNA. Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa.
Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar.
   Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.
   Si atunci ne-a cuprins invidia...
   Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?

             Dan Puric